Time To Imagine! - While We Were Holding It Together la eXplore dance festival, 2009

În acest show, în mod "paradoxal", nu se dansează, dar se vorbeşte încontinuu despre dans şi corporalitate, chiar şi atunci când replicile celor de pe scenă par să se refere la altceva.

Conceptul şi direcţia artistică ale spectacolului While We Were Holding It Together sunt semnate de Ivana Müller, care a ales pentru acest proiect lansat în octombrie 2006 cinci performeri de expresivităţi (şi naţionalităţi) diferite.

Trei bărbaţi (Pere Faura, Geert Vaes, Jefta van Dinther) şi două femei (Sarah van Lamsweerde, Karen Røise Kielland) sunt aduşi în faţa spectatorilor pentru a-şi imagina. Într-o astfel de viziune coregrafică, a imagina nu înseamnă nici pe departe doar proiectări ale unor dorinţe profunde şi ale unor vise frumoase; din contră, exerciţiul autentic al imaginaţiei presupune şi o străbatere a abjectului şi a bolii (obsesia rănirii coapselor, ipohondria recurentă a convingătorului personaj interpretat de Pere Faura).

Dansul este explorat strict ca posibilitate, aşteptând ca trupul să înceteze să mai fie imagine şi să devină mişcare, aşa cum a subliniat, la final, Ivana Müller în discuţia cu publicul.

Textul, desăvârşit închegat şi transmiţând cu maximum de umor tocmai ideile cele mai profunde, creează legătura între cei cinci protagonişti care uneori se invidiază, se urăsc, se suspectează, se iubesc dar, mai ales, se autoanalizează.

Replicile curg omogen una după alta, însă impactul se produce în spectator prin faptul că fiecare personaj ţine cu orice preţ să fie în centru. Şi reuşeşte, ceea ce nu e deloc uşor ţinând cont că performanţa, care durează 66 de minute, îi obligă pe artişti să stea aproape numai în aceeaşi poziţie, ceea ce poate deveni mai dificil şi mai constrângător pentru corp decât un dans propriu-zis.

A comunica emoţii extrem de diferite rămânând în aceeaşi poziţie spune multe nu numai despre complexitatea spectacolului, ci şi despre ambiguitatea fiinţei umane, care oscilează între tentaţia luminii şi inevitabilitatea întunericului, plastic conturate prin scenografie. O mână întinsă poate sugera în acelaşi timp tremurul bolii, cerşitul sau dorinţa de dragoste, un trup lungit poate însemna război sau pregătirea pentru o operaţie.

Cea mai tristă situaţie imaginată este cea rostită de Pere Faura, care a explorat cu multă forţă atât culmile fericirii, cât şi ale tristeţii: "I imagine not being able to imagine". Afirmaţia redirecţionează imediat spectacolul către un alt strat, până atunci mai bine acoperit prin umor şi prin ineditul acţiunilor închipuite.

Sfârşitul mişcării este sfârşitul trupului ca trup, dar sfârşitul imaginaţiei este chiar sfârşitul corpului ca simplă imagine. Neputinţa mişcării, asociată acum şi imposibilităţii minţii de a-şi mai imagina mişcări pe care să le coordoneze, îngroaşă dramatismul subtil integrat într-o producţie aparent exclusiv ludică.

Muzica, prezentă doar în câteva momente cheie, amplifică dimensiunile claustrării ai cărei subiecţi sunt, cu sau fără voia lor, dansatorii.

A fi celălalt sau a-l continua pe celălalt prin cuvânt se conturează ca temă principală în While We Were Holding It Together. Tentativa de cuprindere a alterităţii se referă nu numai la cei cinci de pe scenă care dialoghează sau cântă împreună, ci şi la surprinderea unor aspecte politice arzătoare: războiul, populaţiile africane şi atitudinea omului civilizat în faţa lor.

Momentele de întuneric total, în care în fundal se aud zgomote ce simulează războiul (ceea ce te duce cu gândul, inevitabil, şi la rănirea trupului) sunt, probabil, cele care angrenează cel mai sigur şi spectatorul într-un exerciţiu fără graniţe al imaginaţiei.

Să ai curajul să îţi imaginezi nu numai o petrecere sau un turneu cu trupa ta rock, ci şi extincţia ta şi a semenilor sau mutilarea corpului, acţionează ca un soi de exorcizare.

Până la urmă, distanţa dintre înţepenire şi dans este aceeaşi dintre a-ţi imagina că trăieşti şi a trăi cu adevărat - imaginaţia poate da iluzia realului, dar poziţiile fizice fixe înscriu corpul mereu şi mereu nu atât în limitele materialităţii, cât în limitele cele mai profunde ale fiinţei umane.

Fie că se închipuie într-un hotel din Bangkok, în postura de viitoare exponate ale unui muzeu faimos sau, pe rând, stejar şi viitor tată împlinit, performerii emană aceeaşi expresivitate a celui conştient de statutul fanteziei ca drum eliberator. Dar e o cale care poate produce totodată frustrare din cauza ambiguităţii ontologice care porneşte de aici.

Trecerile rafinate de la umor la tragic, de la erotism la perspectiva oripilantă a mutilării corpului, subliniază nu numai ingeniozitatea construcţiei, ci şi curajul de a propune spectatorilor o formulă în care imposibilitatea separării realului de imaginar nu împiedică deloc plăcerea efemeră, dar atât de energizantă, de a-ţi imagina.

Cu While We Were Holding It Together, ediţia din 2009 a eXplore dance festival s-a încheiat. Desfăşurată sub deviza "Time To Think!", manifestarea propune, prin acest ultim spectacol, unitatea dintre imaginaţie şi exerciţiu intelectual, dintre materialitate şi spiritualitate. În fond - unitatea dintre corp şi suflet, în mod fals prea adesea tratate separat sau dihotomic şi în mod sublim rearmonizate prin dans.


eXplore dance festival, 8-18 octombrie 2009
While We Were Holding It Together
Centrul Naţional al Dansului, 18 octombrie 2009, ora 19
Concept şi coregrafie artistică: Ivana Muller.