Artista Mihaela Ursuleasa îmbină toate calităţile unui pianist matur. Deţine atât delicateţea expresiei pentru lucrările romantice, cât şi energia şi curajul necesare abordării compozitorilor moderni. De la prima ascultare a albumului ei de debut Piano & Forte îţi este clar: rar păşeşti pe un itinerar muzical de trei secole cu atâta uşurinţă şi îndrăzneală. Rar întâlneşti o colecţie de lucrări de la Beethoven (1770-1827) până la Paul Constantinescu (1909-1963) mai bine închegată şi care să descopere o dramaturgie personală mai sinceră. Deşi eşti confruntat cu compoziţii extrem de diferite, ascultând-o pe Mihaela Ursuleasa înţelegi că talentul muzical se desăvârşeşte numai în puterea de adaptare şi de empatie la diversele stiluri şi epoci muzicale.
Odată sedus de pofta de muzică a artistei, începi călătoria promisă prin momentele autobiografice cheie. Cele 32 de variaţiuni de Beethoven pe o temă proprie în do minor (C Moll) surprind prin vioiciunea şi forţa interpretării. Mihaela, evident, nu e la prima abordare a acesteia şi asta o mărturiseşte ea însăşi povestind cum a interpretat lucrarea prima dată la vârsta de 9 ani. De atunci educaţia ei muzicală a evoluat în salturi gigantice, iar la 31 de ani, pianista poate interioriza mesajul compozitorului la adâncimea necesară. Efectul surpriză e cel pe care Mihaela îl redă cu mare iscusinţă. La Beethoven, contrastul dintre pianissimo şi subito fortissimo se regăseşte deseori în aceeaşi măsură şi se cere mult curaj pentru o interpretare reuşită. Pianista Ursuleasa are acest curaj inspirat şi surprinde dinamica neaşteptată a compoziţiei tipic beethoveniene cu mare sensibilitate şi naturaleţe.
Prin cele trei intermezzo-uri, op. 117, ale lui Brahms (1833-1897) facem cunoştinţă cu perioada în care Mihaela Ursuleasa şi-a absolvit studiile la Viena şi a aprofundat lucrările marelui componist însingurat. Înregistrarea celor trei părţi a avut loc într-o singură sesiune şi efortul Mihaelei de a surprinde esenţa mesajului ascuns se simte, însă nu cu dificultate, ci cu acea dăruire a artistului interesat de a se contopi cu totul în lucrarea abordată. Deşi a trăit destul de izolat, Brahms a compus dintr-o perspectivă profund umană, iar sensibilitatea sa se reflectă mai ales în primul intermezzo în fa major supranumit simbolic "cântec de leagăn". Proaspăta venire pe lume a fetiţei sale o ajută pe Mihaela cu atât mai mult să interpreteze lucrarea cu o delicateţe şi un patos demne de invidiat.
Urmează piesa de rezistenţă sau încercarea decisivă a pianistului de elită: lucrarea în trei părţi Gespard de la nuit a compozitorului impresionist Maurice Ravel. Tematic, compoziţia urmăreşte cele trei povestiri care l-au consacrat în 1842 pe poetul francez Aloysius Bertrand: Ondine, Le gibet şi Scarbo. Dragostea sirenei Ondine pentru pescarul muritor şi încercările ei zadarnice de a-l atrage în împărăţia apelor sunt redate în clapele vrăjite de Mihaela cu un simţ pentru fantastic inegalabil. Le gibet descrie în sunete imaginea unui spânzurat în lumina amurgului. Tema macabră susţinută de repetiţia octavei în si bemol sugerează sunetul clopotului ce anunţă moartea. Ursuleasa interpretează această parte cu o empatie greu de exprimat în cuvinte. În fiecare notă respiră tactul implacabil care te apropie cu încă un pas de moarte. A treia parte e povestea unui spiriduş malefic Scarbo, care îi sperie pe bieţii muritori în somn. Teroarea de coşmar şi sarcasmul compoziţiei sunt emoţii trăite cu adevărat nu doar de ascultător, ci poate cu atât mai mult de pianist. Mihaela se surprinde când alergând pe clape, ca urmărită de duhul sadic, când ascunzându-se în spatele notelor. Şi tocmai când crede că a scăpat, atunci îi apare în faţă Scarbo cu ochii înnebuniţi de groază. Avem de-a face, fără îndoială, cu o interpretare de excepţie.
Sonata numărul 1, op. 22, a compozitorului argentinian Alberto Ginastera (1916-1983), este un foc muzical de artificii. Ritmurile sud-americane se împletesc cu pasiunea improvizării specifice jazz-ului şi cu disonanţele tipice pentru limbajul muzical al compozitorului din Buenos Aires. Ritmul dansant din partea întâi a sonatei în allegro marcato o face pe Mihaela să vibreze realmente. La prezentarea albumului dansează efectiv pe clape. Tehnica şi agilitatea ei antrenate până la perfecţiune sunt impresionante şi se dezvăluie şi mai clar în ultima parte, în ruvido ed ostinato. Ascultând-o pe Mihaela, eşti recunoscător pentru această înregistrare a unei sonate de mare calibru pe nedrept neglijată de pianiştii actuali.
Cu Toccata lui Constantinescu se încheie deocamdată itinerariul biografic al Mihaelei Ursuelasa. "Pentru mine", mărturiseşte pianista, "această lucrare este o întoarcere simbolică la origini. În societatea globalizată de astăzi este foarte uşor pentru un artist care călătoreşte în nenumărate ţări să îşi uite rădăcinile. Înregistrarea lucrărilor compozitorilor români este metoda mea de aducere aminte. Şi am noroc şi de mama care îmi spune întotdeauna: Nu uita de unde vii!" Toccata este, de fapt, ultima parte a unei suite bazate pe muzica tradiţională românească din zona pontică, de aceea compoziţia mai e numită şi Joc dobrogean. Deşi născută la Braşov, Mihaela redă cu iscusinţă ritmurile balcanice ale Mării Negre, unde la porţile Orientului se întrezăresc misterele Imperiului Otoman demult apus. Pe de altă parte, compoziţia este un preludiu la viitorul album al Mihaelei. "Următorul CD va conţine numai lucrări ce amintesc de spaţiul muzical românesc. În calitatea mea de ambasador cultural pentru România, mă bucur să prezint altor ţări europene bogăţia noastră muzicală."
Mulţumim din inimă, Mihaela! Şi noi abia aşteptăm următorul album. Până atunci, ascultătorul îşi poate procura înregistrarea de debut a pianistei la preţul promoţional de 15,99 Euro pe www.jpc.de până la 15 noiembrie 2009.
