Berlinale 2012: Prefaţă

Încă o ediţie de Berlinală la care filmele cu renume (în principal graţie regizorilor) sunt rarităţi şi-n care legea o fac asiaticele de toate soiurile şi culorile, plus câteva titluri americane selecţionate strict pe motiv de star power. Probabil că cel care a sintetizat cel mai bine (din câte ştiu eu) această situaţie a fost Antoine care, de-ndată ce s-a anunţat ultimul segment competitiv, l-a întrebat pe Andrei dacă-i plac berea şi cârnaţii, mâncatul şi băutul fiind, probabil, activităţile cele mai probabile ale acreditatului - activităţi întrerupte, la fel de probabil, de o mânuţă de filme pentru care ne place să credem că a meritat deplasarea.

Iată, aşadar, care par a fi acestea - cel puţin pe hârtie...

Competiţie

1. Captive: un nou film de Brillante Mendoza (Serbis, Kinatay, Lola), un obişnuit al Cannes-ului, drept care selecţia la Berlin reprezintă o surpriză; filmul o are drept protagonistă pe Isabelle Huppert şi se inspiră dintr-un eveniment ce a avut loc în 2001 pe insula Palawan din Filipine; comportă musulmani, extremişti şi răpiri.

2. Dictado: o dramoletă spaniolească regizată de Antonio Chavarrías (Susanna , Volverás, Las vidas de Celia) şi care, din rezumat, trimite cu gândul la întreg trendul iberic cu odrasle mai mult sau mai puţin dificile.

3. Marley: documentarul lui Kevin Macdonald care, în ultima vreme, se dovedeşte extrem de prolific în nonficţiune; aşteptat încă de la Cannes-ul din 2011, Marley se va regăsi, cu siguranţă, în discuţiile despre Oscarul de documentar din 2013, stabilind, cumva, o regulă nescrisă potrivit căreia Berlinul poartă noroc acestui gen (vezi Pina lui Wim Wenders).

4. Cesare deve morire: în anul de graţie 2012, un nou film de fraţii Taviani! Plotul e cel puţin promiţător (mai ales dacă vremea o să ne permită o stare măcar parţial intelectuală): un grup de puşcăriaşi pun în scenă Iulius Cezar-ul lui Shakespeare. Of course they do...

5. Jayne Mansfield's Car: Billy Bob Thornton revine la regia de film şi joacă alături de Robert Duvall, John Hurt, Kevin Bacon; distribuţia e cel puţin eclectică, autorul promite mult umor negru ("mai mult decât în Sling Blade" - Billy Bob dixit, orice o mai fi însemnând şi asta) şi povestea are treabă cu Jayne Mansfield cam cât a avut şi Summer of Sam cu cel menţionat în titlu.

6. Just the Wind, de Benedek Fliegauf, coproducţie maghiaro-germano-franţuzească pe care o pomenesc numai pentru că, citind plotul, mi-am dat seama că s-a mai făcut un pas în direcţia minimalismului: reţeta românească (viaţa simplă a unei familii de-a lungul unei singure zile), acum cu actori în totalitate neprofesionişti.

În afara competiţiei

1. Extremely Loud and Incredibly Close al lui Stephen Daldry, intrat cu forţa şi-n ciuda protestelor vehemente ale tuturor criticilor de film pe shortlist-ul de Oscar şi prezentat la Berlin pentru acel star power de care vorbeam în introducere (Tom Hanks, Sandra Bullock, Max von Sydow)

2. Jin líng shí san chai / The Flowers of War al lui Zhang Yimou, nominalizat la Oscarul de film străin, cu Christian Bale în rolul principal şi posesor al unor cronici cel puţin la fel de dezastruoase ca cele primite de ELaIC-ul de mai sus.

3. La chispa de la vida: filmul spaniolesc musai de văzut (practic, singurul titlu pe care l-am vânat în program ca să ne asigurăm că-l prindem), subsemnata şi, mai cu seamă, Andrei fiind fani necondiţionaţi Alex de la Iglesia, punct.

4. Shadow Dancer: după două documentare universal adorate, Man on Wire şi Project Nim, James Marsh trece la ficţiune cu un thriller extrem de complicat despre relaţia IRA-MI5 şi, prin extensie, dintre Irlanda de Nord şi Anglia...

5. Bel Ami: În timp ce Harry Potter se reinventează în SUA cu The Woman in Black, Edward Cullen îşi încearcă norocul în Anglia, cu ajutorul lui Guy de Maupassant, susţinut de Uma Thurman, Kristin Scott Thomas şi Christina Ricci. June-primii se maturizează...

6. Flying Swords of Dragon Gate: Un nou Tsui Hark, alături de un tovarăş mai vechi, Jet Li, şi de unul mai nou, 3D-ul. În ultima vreme, graţie în principal Pinei lui Wenders şi Tintin-ului Spielbergian, 3D-ul nu-mi mai sună (sic!) atât de neplăcut. Ceea ce-mi aminteşte că, dacă mai rulează la cinema-urile berlineze, vom încerca să vedem, în fine, Hugo. Unu' la mână, pentru că filmul lui Scorsese nu mai vine în România. Doi la mână, pentru că aşa, la întoarcere, vom şti cu siguranţă c-am văzut cel puţin un film bun...

Berlinale Special (sub-secţiune mult mai atractivă decât întreg programul competitiv dar, prin extensie, şi mai greu de bifat pentru că biletele la aceste proiecţii se epuizează înainte de începerea festivalului iar locurile alocate acreditaţilor sunt aproximativ cât degetele de la două mâini)

1. Death Row - un documentar în patru părţi al lui Werner Herzog care revine, astfel, la Berlin după aventura 3D dătătoare de migrene Cave of Forgotten Dreams prezentată anul trecut şi cronicată aici.

2. Don - The King Is Back... Adică Shah Rukh Khan, adorat de poporul german, drept pentru care nu lipseşte, practic, de la nicio Berlinală. În ciuda tuturor starurilor hollywoodiene aduse de Dieter Koslick, Shah Rukh Khan continuă să fie singurul în prezenţa căruia lenjeria feminină zboară prin aer.

3. Keyhole, al lui Guy Maddin, lansat în premieră mondială la Toronto şi care, pe lângă Jason Patric şi Isabella Rossellini (prezentă şi în 2011, cu Late Bloomers, elegant spus, minor (http://agenda.liternet.ro/articol/12955/Codruta-Cretulescu/Berlinale-2011-Sechs.html) îl comportă pe Udo Kier, din ce în ce mai rar prezent în filmele de altă categorie decât Z.