Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Amalia respiră adînc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (III)


februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-adevăr, inedită formulă de comunicare, dar şi o plăcută surpriză! Încerc să răspund punctual întrebărilor adresate (click aici pentru scrisoarea Ancăi Rotescu):

1. Am rămas şi eu cu o frustare, nevorbitul m-a frustrat, e adevărat. Credeam că spectacolul-lectură cu Amalia respiră adânc va avea un altfel de impact. Pe mine m-a marcat, pentru că m-am regăsit, mi-am regăsit experienţele de viaţă transpuse în textul Alinei Nelega. Chiar te face să meditezi la tot ce s-a întâmplat cu tine în toţi anii aceia. Cu atât mai mult cu cât tineri fiind pe atunci, altfel am reacţionat şi am perceput lucrurile. Tinereţea te ajută, te face să treci cumva, îţi spui "asta-i viaţa mea" şi încerci să trăieşti în datele posibilului, mai ales dacă eşti ca mine, care nu mi-aş fi imaginat că totul se va termina într-o bună zi, că după cincizeci de ani se va termina. N-am văzut un sfârşit, n-am crezut că voi mai apuca să trăiesc şi altceva. De aceea mă gândesc că, într-adevăr, poate impactul a fost foarte puternic şi lumea n-a putut să vorbească. Cineva foarte apropiat, o doamnă puţin mai tânără ca mine, era plânsă la sfârşit şi mi-a spus în particular: "am conştientizat cât de repede am trăit şi cum nimic nu s-a ales din viaţa noastră". Iar, pe de altă parte, poate că cei tineri n-au ştiut cum să vorbească. Să nu uităm că noi nu le-am spus foarte multe şi aproape că e normal să nu cunoască exact acele vremuri. La început nu se discuta pentru că nu era nimic de spus şi era mai bine că nu comentezi. După aceea, n-am ştiut cum să uităm mai repede. Dar este, într-adevăr, aşa cum spuneaţi, o condiţie umană care impresionează dincolo de experienţe trăite sau nu, o priză de conştiinţă faţă de epoca aceea.

2. Nici nu m-am gândit să organizez altfel decât de obicei discuţiile de după spectacolul-lectură. De fapt, în general, nu se prea poate vorbi despre o organizare propriu-zisă. Iată cum merg lucrurile: eu sunt de fiecare dată acolo şi pentru că domnişoarele de la secretariatul literar nu se îndeamnă să vorbească, ajungem ca, într-un fel, cu ghilimele de rigoare, să moderez eu. Nu mi s-a părut necesar să procedez acum în altcumva. Deşi, dacă stau să-mi amintesc, semne care să-mi dea de gândit, ar fi fost. De exemplu, cum a început totul. Ca întotdeauna, secretariatul literar a luat legătura cu cel / cea care urma să facă spectacolul-lectură şi i-a transmis lista cu actorii, sau mai exact, în cazul dat, cu actriţele disponibile. Am primit apoi un telefon de la Alina Nelega care mi-a explicat că registrul actriţelor de pe listă este foarte diferit şi că ar reveni asupra deciziei ei de a distribui trei actriţe care să reprezinte, fiecare, eroina la o anumită vârstă. În concluzie, îmi solicita să fac eu acest personaj de la tinereţe până la sfârşitul vieţii. A avut o intuiţie extraordinară. Aşa şi este. Nici nu trebuia altfel făcut, indiferent că aş fi fost eu sau altcineva. Aşa trebuia făcut, cu o singură persoană care să treacă prin toate astea şi cu publicul pe scenă, pentru că nu e potrivită o montare pe scena italiană, cu spectatorul aşezat confortabil într-un fotoliu de pluş. Spun asta, pentru că deşi nu m-a tentat niciodată să regizez fiindcă nu mă pricep, cred însă că îmi dau seama de anumite nuanţe şi formule, cum ar fi încercarea de a sugera cumva spaţiul claustrant al epocii pe care o traversează Amalia, eroina. Prin urmare, am luat textul, l-am citit, mi-a plăcut foarte tare, a venit Alina Nelega de la Târgu Mureş, ne-am întâlnit într-un birou şi am decis să citim o dată tot textul. L-am citit şi n-am putut să mai scoatem o vorbă nici un nici alta. Mie mi se înnodase plânsul în gât, ei la fel, şi n-am putut să vorbim. Cred că au trecut aşa cinci minute, ceea ce în doi, într-un birou, e foarte mult, dar n-am putut să vorbim. Mă gândesc că poate aşa a fost şi în seara reprezentaţiei noastre.

3. Niciodată în viaţa mea, nu am fost singură într-un spectacol. A fost îngrozitor şi fascinant. Îmi pare rău că nici un regizor nu a fost la spectacol, pentru mine ar fi fost un control. Eu nu am îndrăznit niciodată să cer unui regizor să pună un spectacol pentru mine sau pentru că vreau eu să joc un rol. Nu, niciodată în patruzeci şi patru de ani de scenă. Nu e vorba numai despre decenţă, ci şi de faptul că, instinctiv, mi-am dat seama că actorul crede că are posibilităţi mult mai mari decât le are practic. Fiecare are despre sine o impresie mai bună decât ceea ce este în realitate. Nu-i mai puţin adevărat şi că un regizor poate să descopere şi să pună în valoare un potenţial pe care actorul în cauză nici măcar nu bănuia că-l are. Mi s-a întâmplat asta la Năpasta. Pe atunci, jucam chiar numai comedie. A venit Alexa Visarion şi m-a distribuit în Năpasta. Pentru mine a însemnat o mare cotitură în carieră. A doua oară, mi s-a întâmplat cu Măniuţiu şi cu Ziţa, aşa cum a văzut-o el şi pe mine în acel rol. Nu mi-aş fi închipuit că poate să iasă aşa o drăcie! Revenind, trebuie să vă răspund foarte sincer şi sunteţi prima persoană căreia îi spun asta, mi-ar fi foarte drag să fac un spectacol cu Amalia respiră adânc, dar ar trebui să-mi spună un regizor că merge, că e adevărat, că e posibil să-l fac. Aş prefera să lucrez cu un regizor, pentru că mă gândesc că poate Alina n-ar îndrăzni să sugereze, să spună exact ce doreşte. Necunoscându-ne, există poate o sfială a autoarei să se apuce să-i dea indicaţii unei actriţe care a stat atâţia ani pe scenă, în vreme ce un regizor, e un regizor, asta face el. Eu sunt foarte supusă regizorului. Îmi aduc aminte că Pavel Bartoş, pe când repetam la Gaiţele, a şi remarcat odată că sunt foarte cuminte, că-l ascult întru totul pe Dabija şi niciodată nu comentez, nu spun că ceva se poate sau nu se poate face. Aşa sunt eu, aşa mi se pare normal, chiar am nevoie de regizor. El este cel care ştie să structureze şi să ajute un spectacol, atât în ce priveşte demersurile interpretative, dar şi ca lumină, ca elemente de recuzită, muzică şi toate celelate care îl compun.

4. În sala Pod nu se întâmplă nimic pentru că nu avem avizul pompierilor, instalaţia electrică este veche şi nu foarte sigură şi nici nu există o a doua ieşire. Un alt argument, poate cel mai important, este că accesul se face pe o scară pe care o împărţim cu ceilalţi locatari din imobil şi nu este foarte comod pentru nimeni. Avem însă sala de jos, pentru că trebuie să ştiţi că sub acest teatru mai este o sală de teatru, cea care, pe vremuri, a fost teatrul Dinei Cocea. Avem un contract făcut, avem chiar şi proiectul făcut, materialele sunt alese, s-a lansat acum licitaţia constructorilor care să preia lucrarea şi să amenejeze sala. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, după patru ani de când ne tot străduim să ducem la bun sfârşit acest proiect şi vis al nostru, sper ca până la toamnă să fie gata. Va fi o a doua sală a Odeonului, una multifuncţională, un studio care pot fi aranjat în funcţie de cerinţele fiecărui spectacol. Acolo văd eu locul propice pentru cei tineri, să meargă să lucreze, să experimenteze, să încerce tot ce răspunde nevoii lor de exprimare.

Vă aştept cu drag la Odeon,
Dorina Lazăr

(Bucureşti, 3 februarie 2005)

Citiţi Amalia respiră adânc, o carte semnată Alina Nelega şi publicată de Editura LiterNet.



 Toate articolele despre Amalia respiră adînc


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dorina Lazăr


Alte articole

 Întoarcerea dramaturgului: resuscitarea tragicului şi deteatralizarea teatrului, Alina Nelega
 Scrisori întredeschise (IX), Mircea Sorin Rusu
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VIII), Anamaria Pop
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VII), Eugenia Anca Rotescu
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VI), Alina Nelega
 Toate articolele despre Amalia respiră adînc


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer