Jagten / Vânătoarea, filmul regizorului danez Vinterberg, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Premiile Academiei Europene de Film 2012 şi selectat în competiţia oficială pentru Palme d'Or 2012, e o foarte bine condusă poveste despre conştientul social colectiv declanşat instant de imaginaţia unui copil şi care se răsfrânge violent asupra unui bărbat aflat in the wrong places, at the wrong time. Remarcabil la această poveste, plasată în decorul nordic în care şi pădurea pare desprinsă din cataloagele IKEA, e ceea ce cu greu îmi vine să-i spun obiectivitate fără a crea dispute lexicale şi ideologice, ceva ce se apropie cumva de După dealuri al lui Cristian Mungiu (alături de care a şi fost prezent la Cannes). Doar că, spre deosebire de filmul lui Mungiu, Jagten nu are de a face cu două tabere pe care să le gestioneze filmic astfel încât să nu creeze niciun parti-pris, ci cu brodarea unor elemente semnificative care să solidifice într-atât povestea încât să dea impresia că dreptatea se află de partea tuturor. Bine, şi aici e vorba de două tabere - cei care sunt de partea protagonistului Lucas (un foarte bun Mads Mikkelssen în rol de baby-sitter la o grădiniţă) şi grupul de părinţi răzvrătiţi împotriva a ceea ce le ameninţă odraslele, adică posibilitatea ca Lucas să fiu un pedofil pervers - însă perspectiva auctorială permite spectatorilor să ştie mai mult decât personajele, în acest caz, să fie de partea protagonistului, dar, paradoxal, să empatizeze şi cu antagoniştii. De aici aş extrage o calitatea a filmului, pe care, dacă nu aş numi-o obiectivitate, i-aş spune măiestria conducerii unui scenariu.
Regizorul nu face nicio clipă din filmul lui un thriller psihologic, deşi are momente foarte bune de suspans, şi nici o melodramă a unui om lipsit de apărare în faţa avatarului său pus de societatea restrânsă în care locuieşte. Imparţialitatea paradoxală (deşi eşti, aparent, de partea lui Lucas) vine din felul cum jonglează filmul cu emoţia transmisă publicului şi din faptul că însuşi autorul (regizorul) nu se grăbeşte să judece, chiar dacă oferă premisele înţelegerii poveştii într-o anumită cheie. Noi ştim că protagonistul este nevinovat, dar în aceeaşi măsură suntem făcuţi să credem, că într-o situaţie similară şi noi am reacţiona la fel de virulent faţă de acesta. Pe scurt, pentru cele aproape două ore ale filmului, am făcut parte dintr-un public ţintuit de scaune şi cu plânsul în gât, ca la final, să rămân cu o problematică universală la care să reflectez. De căutat, oricum (filmul intră în cinematografe de vineri, 19 aprilie 2013).
După aşa un aperitiv, felurile cinematografice principale din competiţie se aşteaptă a fi numai bune de devorat pentru cinefili. Pentru meniu, consultaţi programul B-EST IFF, 2013.