Până şi Kirikou se întoarce la Anim'est, 2013! - Kirikou et les bêtes sauvages

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa... Stai! Ce? Aaaai revenit! Bine te-am regăsit, dragă Kirikou! Mă gândeam că eşti bine, sănătos şi fericit alături de Karaba şi eventual câţiva Kirikou mai mici ce se joacă în jurul vostru. Deşi speram ca partea a doua a poveştii lui Kirikou, Kirikou et les bêtes sauvages, să fie o continuare a celei dintâi, Kirikou et la sorcière, regizorul Michel Ocelot m-a încântat cu o completare a aventurilor vizionate în urmă cu două zile, tot la Anim'est.
 
Filmul dezvăluie întâmplările vieţii lui Kirikou înaintea victoriei asupra vrăjitoarei Karaba, întâmplări care "nu au mai încăput" în primul film. De această dată, naratorul este bunicul lui Kirikou, un fel de pustnic ce locuieşte în interiorul unui munte, având rol de mentor şi de îngrijitor spiritual al nepotului. Inocenţa lui Kirikou nu îl transformă într-un îngâmfat, deşi ar avea motive pentru a fi excesiv de mândru, ci dimpotrivă, bunătatea este calitatea sa cea mai de seamă. Gospodar get-beget şi respectuos cu natura, băiatul este un prototip al ţăranului de culoarea ciocolatei. Pentru grija sa faţă de natura, aceasta nu se sfieşte să îşi arate recunoştinţa în situaţiile limită la care este supus Krikou.
 
În timp ce satul se sfătuieşte şi se scufundă într-o lamentare molipsitoare, Kirikou acţionează, caută şi învaţă să se descurce singur. Amuzant este momentul în care recunoşti în satul din Africa ţaţele şi bocitoarele atât de familiare nouă. Înţeleptul satului, un bătrân ursuz, este gelos pe copilul de o şchioapă a cărui părere este, cel puţin în aparenţă, mai apreciată de către săteni. Cu toate acestea, de cele mai multe ori când Kirikou spune "da", comunitatea îi spune "nu", când Kirikou merge la dreapta, oamenii merg la stânga, ceea ce este foarte curios după toate faptele eroice şi miraculoase înfăptuite de băiat. Toate acestea ar fi trebuie să îl impună, cel puţin, drept un punct de reper pentru spaţiul rural.
 
Un semn de întrebare rămâne contrastul dintre adorarea până la fanatism a eroului în momentele de izbândă şi ignorarea cu nuanţe de batjocură din timpul în care Kirikou nu este extraordinar, ci ordinar. Iniţiativele sale sunt considerate exagerate, deşi mereu deznodămîntul fericit i se datorează în mare parte lui. Probabil situaţia este în acest fel pentru că, până la urmă, Kirikou este doar un copil şi cine ia în serios un copil, să fim serioşi!? Un plus al filmului a fost că am înţeles că băiatul luptă dintr-o ardoare interioară cristalizată în căutarea adevărului şi a adevăratelor răspunsuri. Ceea ce este de apreciat, lăudat şi promovat.
 
Culorile calde ale animaţiei încălzesc până şi sălbăticia fiarelor din junglă. Girafa, veveriţa, albinele, bivolul şi hiena, toate sunt înţelese de Kirikou. Acesta rezolvă misterul hienei "vegetariene", se învinovăţeşte pentru înţepătura unei albine şi salvează un pui de veveriţă. În ochii roşii ai bivolului recunoaşte vraja lui Karaba, pe când oamenii văd doar răutatea bovinei. Iar girafa îi este călăuză, dezvăluindu-i locurile "secrete, de după gard". O adevărată lecţie se poate învăţa de la micuţ în momentul în care deşi este urmărit şi înconjurat de fetişurile vrăjitoarei, el se bucură de "plimbare".
 
O altă întrebare şi promit că e ultima despre Kirikou până dimineaţă este: de ce Karaba avându-l în faţa sa nu îl ucide sau pedepseşte sau ce anume vrea ea? După ce se privesc, oare anticipează vrăjita vrăjitoare finalul primului film? Pentru că dacă inima Karabei nu bate mai tare sau nu se dezgheaţă deloc atunci când îl vede pe Kirikou, atunci nu înţeleg de ce nu îşi revarsă răutatea asupra principalului duşman. Poate am înţeles greşit sau poate nu am înţeles deloc, dar dacă ai înţeles diferit, spune-mi, te rog, părerea ta!
 
Început de săptămână frumos şi promiţător! La Anim'est înainte, la culcare mai apoi! Join the miracle of animation!