Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În munca actorului, diversitatea e vitală


, un interviu cu

mai 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Până la numai 26 de ani, Diana Buluga se poate mândri cu un portofoliu artistic impresionant. Explorând formele cele mai diverse de exprimare scenică, de la teatru până la dans şi performance, Diana a acumulat experienţă şi în zona managementului cultural şi a organizării de festivaluri. Absolventă, în 2010, a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, şi în prezent angajată a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, rămâne profund ataşată formulelor teatrului independent, pentru că îi oferă "o mai mare libertate de mişcare şi o paletă variată de oameni cu care poţi intra în contact."

Diana Buluga este unul dintre membrii fondatori ai companiei clujene de teatru independent Create.Act.Enjoy, alături de colegii săi Alexandra Felseghi (regizor de teatru), Cristian Pascariu (regizor de film şi teatru), Mihail Onaca, Raluca Lupan (actori) şi Alin Barbir (fotograf). Printre proiectele Create.Act.Enjoy în care Diana este protagonistă se numără spectacolele Un toast cu diavolul (regia Cristian Pascariu), This is my body. Come into my mind (spectacol de Alexandra Felseghi, mişcare Melinda Jakab), SNAP şi Zmeiada spaţială 2.0 (regia Cristian Pascariu). Toate aceste spectacole sunt prezente şi în programul microstagiunii Consumă Artă, desfăşurată la Cluj-Napoca, în perioada 5-22 mai 2014, cu scopul de a veni în sprijinul comunităţii locale prin intermediul demersurilor artistice ale Create.Act.Enjoy.

 

Beatrice Lăpădat: Ce îţi imaginai despre actorie şi munca în lumea teatrului înainte să profesezi în această zonă şi ai descoperit abia ulterior că nu corespunde realităţii?
Diana Buluga: Idealistă fiind, nu credeam, la fel cum nici acum nu cred, că actoria se poate face cu oameni care nu se implică total. Aşa cum şi în facultate ni s-a spus de atâtea ori, e o meserie care te "costă": emoţional şi mental. Şi cred că aici s-a produs un mic şoc - în momentul în care am terminat facultatea şi am realizat că există actori pentru care a face teatru e o meserie ca oricare alta, un fel de job de la 9 la 17, care nu le mai provoacă nicio curiozitate, nicio plăcere, nici măcar un zâmbet. Da, ştim cu toţii că sistemul are hibele lui, ştim că nu întotdeauna nimereşti în cele mai bune proiecte - mai ales când eşti freelancer şi nu ai o echipă de lucru constantă, dar ăsta nu e un motiv să îţi pierzi motivaţia de a face bine ceea ce faci. Nu poţi face teatru de unul singur, e o muncă de echipă; de aceea, când întâlnesc o persoană descurajată, fără poftă de lucru, încerc să o motivez cât pot eu de mult. Uneori reuşesc, alteori nu, important e să încerc.
 
B.L.: Ai acumulat deja, până la această vârstă, foarte multă experienţă într-o paletă largă de roluri, iar dezvoltarea ta a cuprins şi participarea la numeroase workshopuri de teatru şi expresie corporală. De unde îţi extragi resursele de energie pentru a răspunde cu creativitate şi prospeţime tuturor proiectelor în care te implici?
D.B.: Nu sunt obişnuită să stau degeaba. Pur şi simplu, e în firea mea să lucrez sau să fac ceva util tot timpul. E un fel de calitate-defect, pentru că, uneori, am tendinţa să cred că toată lumea trebuie să fie aşa şi nu e normal. La asta se adaugă o sete necontenită de a învăţa lucruri noi, mai ales în perioada în care eşti student sau proaspăt absolvent. Am avut foarte mare noroc cu atelierele şi workshop-urile care s-au ţinut la Cluj, în care au fost invitaţi foarte mulţi profesionişti din ţară, dar şi din afara ei. Prin intermediul lor m-am apropiat de teatru-dans şi de forme precum performance-ul sau happening-ul. 

Nu ştiu... Cred că trăim vremuri atât de pline şi complexe la nivel informaţional, încât ar fi o greşeală să nu stau cu ochii larg deschişi şi să învăţ de peste tot de unde am ocazia. Asta mă motivează să intru în atât de multe proiecte - nevoia de a învăţa cât mai mult şi nevoia de a mă reînnoi de fiecare dată, de a căuta în mine lucruri de care nu eram conştientă până acum o oră.    
 
B.L.: Echipa Create.Act.Enjoy şi-a afirmat de la bun început preocuparea pentru binele comunităţii şi pentru dezvoltarea valorilor cultural-spirituale ale acesteia prin intermediul proiectelor artistice. În 2012, chiar tu ai organizat campania Artă pentru viaţă, program de terapie prin artă desfăşurat la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca. Ce anume crezi că ai învăţat din contactul cu aceşti oameni şi nu ai fi putut învăţa din nicio altă experienţă sau din contactul cu alţi profesionişti din sfera ta?
D.B.: M-a făcut (şi bine mi-a făcut!) să mă întorc la ABC-ul meseriei. Ne-a consolidat ca grup şi ne-a demonstrat că arta chiar poate fi vindecătoare - pentru pacienţi şi pentru noi, deopotrivă. Noi am optat pentru varianta de a lucra cu pacienţii direct, ne-am propus să îi scoatem din poziţia de simpli spectatori. Am scris scenarii împreună, am jucat împreună, am filmat împreună. Şi în condiţiile astea, vedeai imediat cum munca ta dă roade, îmbunătăţindu-le lor starea de spirit. Vedeai că ai o anumită "putere magică" cu care îi transformi pe cei cu care lucrezi. Uman, am învăţat că viaţa nu e deloc complicată; noi o facem să fie aşa, noi ramificăm potecile ei mai mult decât e nevoie.

 

B.L.: Multe dintre rolurile tale ating o zonă sensibilă sau, cel puţin, problematizantă în abordarea statutului femeii şi al conceptului de existenţă la feminin. Dacă ai avea, însă, ocazia să interpretezi un rol pur masculin, care ar fi acela?
D.B.: Un personaj din romanele lui Ian McEwan.
 
B.L.: În cadrul microstagiunii Consumă Artă a companiei Create.Act.Enjoy, apari în patru spectacole. Trecând prin umorul fin sau ironia atotobservatoare din spectacole precum SNAP sau Un toast cu diavolul, unde o interpretezi pe Miki. Miki Duţă, trebuie să răspunzi unei game extinse de stări şi interogaţii în conceperea tuturor acestor personaje. Între acestea, rolul "She" din This is my body. Come into my mind, regizat de Alexandra Felseghi, pare să se apropie de o zonă mai vizibil vulnerabilă, în care îţi este profund solicitată şi latura performativă. Ce limite artistice şi personale consideri că ţi-ai transgresat odată cu acest rol?
D.B.: This is my body. Come into my mind este un spectacol foarte special atât pentru mine, cât şi pentru Raluca [n.r. Lupan], alături de care joc, şi Alexandra [n.r. Felseghi]. A fost creat din întrebările, nedumeririle şi curiozităţile noastre din acea perioadă. Personal, m-a făcut să mă "împac" cu mine; să îmi accept defectele, să îmi văd calităţile şi să "păşesc" cu încredere. E destul de greu să îţi identifici slăbiciunile şi devine şi mai greu să vorbeşti cu voce tare despre ele. Dar e un exerciţiu care îţi prinde incredibil de bine. De fiecare dată când jucăm This is my body. Come into my mind e ca şi cum îmi pun o oglindă în faţă - ce schimbări s-au produs între timp, ce am mai învăţat sau ce am uitat şi e nevoie să-mi reamintesc. 

Când am jucat spectacolul în India, la Festivalul Internaţional de Teatru din Kerala, a fost un moment crucial, cred eu. Am avut ocazia să performăm în faţa unui public cu un background cultural total diferit de al nostru. Ei au dat valenţe noi creaţiei noastre, făcându-ne să ne dăm seama că spectacolul vorbeşte o limbă universală.  

   
 
B.L.: Care este resortul prin care reuşeşti să te apropii, la nivel de stare şi corporalitate, de aceste ipostaze atât de diverse - de la ludico-ironic până la expunere asumată?
D.B.: Partea mea ludică e o "jucărie" descoperită relativ recent, după terminarea facultăţii. Mult timp am fost speriată de comedie şi de faptul că nu pot fi amuzantă. Însă, acum, nu mă mai satur de ea. SNAP este un exemplu în această privinţă - din şapte monoloage, cinci sunt comice. Evident, textele dramatice rămân preferatele mele, mă provoacă să mă joc mult mai mult cu interiorul meu. În munca actorului, consider că diversitatea e vitală. De ce să-ţi fie frică să încerci ceva nou? Da, vei şti tot timpul care-ţi sunt atuurile, dar provocându-te tu pe tine s-ar putea să ai surprize foarte mari. S-ar putea să realizezi că limitele pe care credeai că le ai nu există, de fapt. Şi ce poate fi mai benefic decât să te autodepăşeşti?       
 
B.L.: Create.Act.Enjoy a ajuns deja la jumătatea proiectului Consumă Artă, care se va finaliza în 22 mai 2014. Povesteşte-mi, te rog, o experienţă de care ai avut parte în aceste zile în contextul activităţilor voastre şi care te-a marcat în mod deosebit.
D.B.: Întreaga campanie Consumă Artă am gândit-o în jurul relaţiei artist-spectator. De aici ne-a venit şi ideea de a face sesiuni de "întrebări şi răspunsuri" după fiecare spectacol. O idee care a prins foarte bine şi pe care vrem s-o păstrăm şi după terminarea campaniei - publicul, timid la început, a căpătat încredere şi e dornic să afle cât mai multe lucruri despre ceea ce facem, cât şi despre noi, ca oameni. Astfel, săptămâna trecută, după SNAP, un domn din public a venit la mine să-mi ceară un sfat: fetiţa dumnealui e pasionată de teatru şi mă întreba dacă, în ciuda contextului în care se află teatrul la noi în ţară, procedează bine încurajându-i pasiunea pentru teatru, existând şanse ca ea să se transforme în profesie. M-a emoţionat teribil această întrebare, pentru că în momentul în care un spectator îţi cere un sfat în ceea ce priveşte deciziile lui personale e evident că te investeşte cu o încredere foarte mare. Şi, indiferent dacă va ţine cont sau nu de sfatul meu, faptul că mi l-a cerut a contat enorm. E unul din acele momente unice în care îţi dai seama că ceea ce faci atinge şi mişcă nişte rotiţe în celălalt.
 
B.L.: Care crezi că este cel mai mare impact pe care această microstagiune îl va avea asupra ta în viitorul extrem de apropiat?
D.B.: Cred că asta voi putea spune abia la final, când voi trage linie. Dar, mai mult decât un impact asupra mea, îmi doresc să aibă un impact asupra publicului şi asupra comunităţii. Sper că este evident faptul că nu am introdus termenul de "consumă" pentru sensul lui propriu. Reprezintă, în primul rând, un semnal de alarmă - consumăm din inerţie din ce în ce mai multă tehnologie, divertisment în formă precară sau tot felul de activităţi superficiale. Uităm să mai "consumăm" şi pentru suflet. În al doilea rând, dorim să transmitem faptul că a fi artist independent nu e un hobby, nu e un second-best - profesionalismul şi calitatea creaţiilor artistice ţin de oamenii care le practică, nu neapărat de clădirea sau contextul în care se desfăşoară.    




 Toate articolele despre Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat
 Alte articole de Diana Buluga


Alte articole

 Terapie prin artă cu Create Act Enjoy - Un zâmbet pentru fiecare , Alexandra Felseghi
 Eul din zmeu - Zmeiada spaţială 2.0, Lorena Copil
 De la etichetă la etichetă - E greu să fii Eugene, Lorena Copil
 Arta recunoaşterii de sine - This is my body. Come into my mind, Lorena Copil
 Aminteşte-ţi lumina şi crede în lumină - 4.48 Psihoză, Lorena Copil
 Toate articolele despre Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer