Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (IX) - Carla Mihai - Gala HOP, 2018


, un interviu cu

august 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Carla Mihai 24 ani, din Piatra Neamţ

Studii: (nivel Licenţă) Facultatea de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Bucureşti, arta actorului, promoţie 2016, clasa profesorului Adrian Titieni // Facultatea de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Bucureşti, arta actorului, promoţia 2018 (nivel Master)
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Grup, cu Acum se improvizează!


(Carla Mihai)

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Carla Mihai: O idee într-un corp omenesc.

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
C.M.: L-am luat de mână în timp ce-l căutam. Chiar nu ştiu când şi cum m-am apucat, a început ca o joacă pe care am luat-o mereu în serios fără să-mi dau seama. Eram în clasa a 8-a şi voiam să fac parte din trupa de teatru a colegiului. M-am apucat de teatru de la prima scenetă de la grădiniţă când eram mătuşa-capră. De fapt, tocmai mi-am dat seama că m-am apucat de teatru. Încerc să mă obişnuiesc cu ideea.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
C.M.: "Am fost inconştientă". Dorinţa şi nevoia existenţei acestei forme de artă în viaţa mea a întrecut nevoia confortului. Îmi găsesc confortul în afara zonei lui. Bine, asta ar fi la un nivel ideal. Totuşi, adevărul nu e chiar departe. Şi nu e chiar posibil să faci asta pentru că altfel îşi pierde scopul. O, Doamne, un ditamai paradoxul.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
C.M.: Am să aleg mereu teatrul. Iar dacă m-aş întoarce în timp, acum 5 ani mi-aş spune exact ce le-aş spune copiilor mei "Nu pot să te feresc, nu pot să-ţi prezic, secunda este unică şi irepetabilă, urmează cea mai grea perioadă din viaţa ta, o sa te doară, o sa te ridice, ai să te pierzi şi ai să te regăseşti de sute de ori pe minut. Ai să crezi că nu înţelegi nimic, dar nu te grăbeşte nimeni şi nici nu trebuie să înţelegi tot. Doar crede."

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
C.M.: Am învăţat că degeaba încerci să creezi dacă nu ştii textul, în primul rând. Am învăţat că e nevoie de timp. Am învăţat că e perfect normal să fii nemulţumit. Am aflat că poţi să faci orice tâmpenie: atâta timp cât tu o crezi, o va crede oricine. Am aflat că nu trebuie neapărat să uzi scândura de lacrimile tale ca să impresionezi. Am înţeles că am dreptate. Nu ştiu ce nu mă învaţă şcoala, ştiu doar că ce n-am învăţat până acum, voi învăţa mai încolo. Un actor învaţă de la părinţi, de la prieteni, de la regizori, alţi actori, colegi mai mari, colegi mai mici, muzică, dans, pictura, de la peruşul din colivie, de la ocean, din alte culturi, din alte mentalităţi, de la cei care nu rezonează cu ei, de la nou-născuţi, din vise.

R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
C.M.: Cred că am tot ceea ce are nevoie un actor, doar că trebuie toate explorate mai mult, dezvoltate şi lucrate. Punctul meu forte este în acelaşi timp şi unul slab: am o modalitate foarte personală de a aborda un text, o situaţie, o relaţie, însă acest lucru poate fi o piedică pentru mesajul general. Punctele slabe sunt mai multe, le conştientizez mai uşor pentru că îmi devin preocupare în lucru: tehnica, vorbirea, expresia. Lucrez constant la ele şi nu mă voi opri.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
C.M.: Eu am să-l vând pe Andrei Nedelea, dacă aş avea vreo putere în faţa unui director de teatru. Îl cunosc de puţin timp, fiind colegi doar de doi ani dar îi admir capacitatea de a face aproape orice, nefiindu-i frică să greşească şi de penibil. Andrei ştie să-şi fructifice particularităţile şi nu se sfieşte să se ducă din ce în ce mai mult în cunoaştere, are nevoie de foarte puţin timp să obţină ceva admirabil, este foarte versatil şi credibil de fiecare dată. E un actor mişto şi merită mai multă recunoaştere. E şi muncitor, bineînţeles. E o persoană pe care te poţi baza.

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
C.M.: Nu e clişeu, nu e nici lipsă de inspiraţie, este ceea ce simt: Adrian Titieni este actorul pe care îl admir cel mai mult la ora actuală şi a fost profesorul meu, mentorul meu. Este actor, dar este mult mai mult de atât. M-a acaparat mereu cu orice vorbă, poveştile lui le pot reproduce oricând, învăţăturile lui mă urmăresc şi acum iar când îl văd jucând, îmi dau seama de ce îi ascult şi îi cred fiecare cuvânt.

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
C.M.: Da, sunt spectactor de teatru, dar nu-mi place să mai "experimentez". Am făcut asta în primii ani de facultate, ducându-mă la orice prindeam şi de multe ori nimeream exact în acel loc unde nu mi-aş fi dorit să ajung. În ultima vreme merg în urma unor recomandări, merg să-mi văd colegii mai mari, de o vârstă sau mai mici, sau de curiozitate să văd ce a mai făcut regizorul X sau Y. Când sunt spectactor îmi doresc să rămân spectator, dar din păcate nu reuşesc de fiecare dată, şi pot să-mi dau seama că un spectacol pentru mine este bun în momentul în care eu am reuşit să devin doar spectator.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
C.M.: Am nevoie de amândouă în egală măsură, cred în ele, selectez din ele, le iau la cunoştinţă dar nu în calcul pe toate, atât criticile cât şi aplauzele.

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
C.M.: Cristi Juncu deoarece el este singurul regizor cunoscut cu care am lucrat. Noi eram 10 studenţi, eram pe pereţi, el un singur regizor, doar tăcea, indicaţiile le putea formula în propoziţii de 4-5 cuvinte, toată lumea înţelegea, spectacolul ieşea. Fascinant.

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
Iniţiale: Cărţi de filosofie, ezoterism, biografii, rareori am chef să văd filme de artă deşi am perioade când numai la aşa ceva mă uit şi de obicei sunt şi singurele care mă marchează, dar în general îmi ocup serile cu filme uşoare, comedii, seriale, ca să mă relaxez, am nevoie de asta; ascult pop, blues, jazz, rock clasic şi muzică clasică, visez la călătorii şi la marea dragoste. Pe lângă teatru îmi place să studiez şi muzica, îmi place să-mi fac de cap cu aparatele de fotografiat şi să dansez în neştire.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
C.M. Nu am emigrat ÎNCĂ. Momentan ştiu să-mi fac meseria doar în limba română, nu am exersat şi altfel. În principiu asta m-a ţinut în ţară. Şi faptul că nu ştiu unde să mă duc.

R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajat într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
C.M.: Pot spune din start NU reclamelor şi show-urilor de televiziune şi dacă se poate mi-aş dori să nu ajung să fac asta. Şi teatru şi film. Şi da, proiecte independente.

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
C.M.: Nu ştiu. Excepţiile, când văd că se poate, încercările, riscurile, adaptabilitatea actorilor, regizorilor, scenografilor şi a tuturor membrilor echipei, la condiţii, dorinţa unora, instruirea.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
C.M.: Reflexia problemelor societăţii în calitatea muncii, în majoritatea spaţiilor de joc. Şi acestea sunt multe; nu spaţiile, problemele.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
C.M.: În anul II de facultate am avut primul contact. Încerca o colegă de la regie să ridice o scenă din Astă seară se improvizează. Jucam un spectator. Pe urmă am început să îl studiez la curs la Istoria Teatrului Universal, mă ajutase faptul că l-am testat cu degetul, să îl înţeleg mai bine în teorie. Şi nu am prea uitat despre ce e vorba de atunci. Dacă nu mă înşel mi-a şi picat subiect la examen.

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
C.M.: Să evoluez. Atât. Nu am alte aşteptări.




 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu
 Alte articole de Carla Mihai


Alte articole

 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 Programul Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 De vorbă cu... (XXIII) - Alexandru Banciu - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Alexandru Banciu
 De vorbă cu... (XXII) - Beatrice Rubică - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Beatrice Rubică
 De vorbă cu... (XXI) - Ada Dumitru - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Ada Dumitru
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer