Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Film, secţia Actorie, promoţia 2019, clasa Ionuţ Caras şi Mara Opriş
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Richard sunt eu!, adaptare după William Shakespeare, alături de Yannick Becker, Ştefan Dogaru, Robert Iosif, Ştefan Bogdan Liţă.
.
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Francesca Fülöp: Un suflet matinal care se inspiră din dimineţi şi se bucură de lucrurile mărunte.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
F.F.: Când am terminat liceul, am dat iniţial la Psihologie, la Timişoara, iar după vreo două luni de facultate, am realizat că dacă nu dau la actorie, am să trăiesc toată viaţa cu regretul acesta. Am dat, am intrat, iar după primii doi ani de facultate mi-am promis că am să fac asta toată viaţa.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
F.F.: Joacă-te!
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
F.F.: N-aş tinde să zic grea, cu toate că ce se întâmplă la noi în ţară în momentul de faţă, pe plan cultural, este destul de dramatic. Cu toate acestea, cu încrederea necesară, cu dorinţa de "a face", cu chef de joacă, cu determinare şi cu un crâmpei de haz, cred că nimic nu este imposibil şi o poţi duce chiar bine.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
F.F.: O personalitate puternică, creativitate, disciplină, disponibilitate şi puterea să o iei mereu de la început. Cumva, cred că dispun de toate, însă ce trebuie să învăţ este să le aduc pe toate împreună deodată, să le fac să funcţioneze ca un întreg.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
F.F.: "Şi o să apari la televizor?"
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
F.F.: Să am încredere.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
F.F.: Mi-ar făcea plăcere să împart scena cu oricare dintre colegii mei. Cred că aceşti trei ani ne-au făcut să funcţionăm ca o maşinărie nemţească.
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
F.F.: Aş zice că suntem chiar compatibili.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
F.F.: Cred că diferenţa majoră dintre cele două este că teatrul independent oferă o posibilitate mai mare de a face teatru liber. Şi poate fi un bun început pentru orice actor şi poate chiar o rampă spre cel instituţionalizat.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
F.F.: Acum cred că o trupă care lucrează foarte bine împreună are nevoie de un lider bun.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
F.F.: Sunt o fată creaţă căreia îi place mult să se plimbe cu bicicleta. Îmi place să merg în parc, la teatru, la cinematografe vechi, să ascult muzică cât de des am ocazia, să citesc şi să le zâmbesc oamenilor de pe stradă.
În ultimii trei ani de facultate, nu prea am avut timp să citesc ce am vrut. Am citit în mare parte cărţi de teatru şi piese de teatru. De aici pot să zic că mi-a plăcut foarte mult Actorul şi ţinta de Declan Donnellan. Ultima carte pe care am citit-o a fost Vizuina luminată de Max Blecher, o carte care mi-a dat o senzaţie de imobilitate pe tot parcursul ei.
Muzica face parte din viaţa mea de când mă ştiu, iar gusturile mele muzicale variază de la zi la zi. Există zile în care mă delectez cu Mozart şi zile în care sunt la un chef de techno în Berlin continuu. Îmi place să variez muzica pe care o ascult şi să descopăr cât mai multe genuri şi artişti pentru că muzica inspiră. Cu toate acestea, cred că de-a lungul anilor am rămas fidelă reggae-ului vechi (aici mă referi la artişti ca Bob Marley, Peter Tosh, Black Uhuru, Horace Andy, Barrington Levy, Lee Scratch Perry şi lista poate continua) şi jazz-ului (unde ţin să-i menţionez pe Miles Davis, Louis Amstrong, Duke Ellington, Johnny Răducanu, Herbie Hanncock, Nina Simone).
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
F.F.: Variază de la spectacol la spectacol, la fel ca şi oamenii care îl alcătuiesc. La început, eram foarte emotivă în faţa publicului, însă pe parcurs, am realizat că el face posibilă prezenţa mea pe scenă şi că totul se rezumă la un schimb de energie între mine şi el. Ca actor, trebuie să reuşeşti să îl câştigi, iar pentru câteva zeci de minute să-l captivezi în universul tău.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
F.F.: Profesorului meu suprem alcătuit din cei doi profesori ai mei: Ionuţ Caras şi Mara Opriş. Cei trei ani petrecuţi cu ei au avut un impact major asupra mea şi pot spune că m-au ajutat să îmi alcătuiesc un crez artistic după care să mă ghidez.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
F.F.: O voce a poporului care interpretează viaţa şi ce se ascunde în spatele acesteia.
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
F.F.: Aş oferi mai multe oportunităţi şi posibilităţi actorilor tineri. Cred că e foarte important ca aceştia să aibă un sprijin imediat ce ies de pe băncile facultăţii. Mulţi actori tineri se pierd pentru că nu reuşesc să găsească un loc de muncă în domeniu sau proiecte din care să facă parte.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
F.F.: La fel de entuziasmată, plină de energie şi determinată ca şi acum.
R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
F.F.: Mereu am fost de părere că poţi învăţa din critică, fie ea rea sau bună. Cred că important e să ştii să cerni informaţiile utile şi constructive de cele inutile şi să le foloseşti pentru a te îmbunătăţi.
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
F.F.: Văd că noile generaţii de artişti sunt proaspete, cu dorinţă de muncă şi de afirmare. O generaţie căreia nu îi e teamă să îşi exprime ideile. Cred că prospeţimea asta de care vorbesc se poate regăsi doar în generaţiile tinere şi tocmai de aceea e important să o exploatăm imediat ce ieşim din facultate.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
F.F.: "Eppur si muove. Iepurele-i mov." Asta este o frază care mă va lega pentru totdeauna de Gala HOP.