Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XXVII) - Norbert Boda - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Norbert Boda, 24 ani, Baia Mare
Studii: 2014-2017 Licenţă în actorie, 2017-2019 Disertaţia în regie.
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual cu momentul Caligula, iar la secţiunea Grup cu momentul Puşca lui Cehov, alături de Narcisa Cîmpianu, Andrei Gîjulete, Andrei Han, Alex Macavei, George Olar.

Norbert Boda (foto: Andrei Gîndac)

Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Norbert Boda: Norbert Boda este un megaloman narcisist, nihilist şi cinic, mai nou foarte încrezător d.p.d.v. profesional, dar cu un suflet bun, sensibil şi căruia îi pasă prea mult câteodată. Alteori e aproape autist. Norbert Boda se descrie adesea ca un "paradox ambulant" şi îi place asta. E actor, regizor şi dramaturg, deci un Triple Threat. Dintre cele trei, regia se află pe primul plan. Momentan el se află într-un stadiu puternic de tranziţie şi toate perspectivele sale i se alterează.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
N.B.: Încă nu mi-am dat seama.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
N.B.: Irina Wintze, fosta mea profesoară de actorie, mi-a spus ceva de genul: "Boda, tu eşti un băiat sensibil. De ce ţi-e frică să te arăţi pe scenă aşa cum eşti? De ce te ascunzi? E foarte frumos să te văd vulnerabil în scenă" Nu a folosit chiar cuvintele astea, însă aceste fraze m-au marcat foarte mult. M-a făcut să am curajul să fiu eu în scenă. Un lucru care mi se pare adesea înspăimântător.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
N.B.: Devin trist când mă gândesc la generaţiile de studenţi la actorie care urmează să termine şi sunt aruncaţi în lumea asta...

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
N.B.: Pasiune, patos intern, curaj, carismă, ludicitate, inteligenţă emoţională, expresivitate, un corp îngrijit, şi cel mai important, în opinia mea, ATITUDINE. Vorbesc de atitudinea vizavi de tine, de scenă şi de echipă, care îţi poate influenţa foarte mult jocul. Eu încerc să le incorporez pe toate, o să spună spectatorii ce îmi lipseşte.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
N.B.: Eu le spun că sunt regizor. Reacţia e: Ooooo...

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
N.B.: Să ne căutăm propriul drum în meserie. #MiklósBács #Sectă

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
N.B.: Şerban Pavlu. Aş vrea să lucrez cu el şi ca regizor, sau să joc cu el. Mă inspiră, nu doar ca artist, ci ca om.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
N.B.: Mă împac. Îmi place muzica. Nu am cel mai flexibil corp, dar vreau să cred că sunt cât de cât expresiv corporal. Dacă nu, măcar mă scot cu actoria.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
N.B.: Cine are buget mai bun şi actori mai bun, acolo montez. Şi unde mi se oferă libertatea artistică necesară. Ca regizor zic. Într-un teatru instituţionalizat simt că spectacolele mele sunt puţin mai bine îngrijite decât în teatrele independente. Încerc să nu diferenţiez astea prea tare.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
N.B.: Ca actor cred în una colaborativă, însă ca regizor (mai nou regizor-dramaturg) cred într-o structură ierarhică. Sună ipocrit? Să sune. Haha. De ce să mint. Îmi dă o satisfacţie imensă ideea de "autor suprem".

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
N.B.: Îmi place să alerg. Citesc romane când am timp.Ascult mult hip-hop. Îmi place să scriu versuri hip-hop. Plănuiesc să fac un mixtape/album hip-hop în viitorul apropiat. Sunt cinefil, îmi plac filmele, chiar mai mult decât teatrul. #părerecontroversată

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
N.B.: Sunt destul de cabotin (într-un sens bun... sper), îmi place să mă hrănesc din public.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
N.B.: Andrei Măjeri. Dacă nu era el, cariera mea de regizor nu cred că ar fi unde e acum şi îi sunt adânc recunoscător că mi-a făcut o "iniţere" în lumea asta.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
N.B.: Avem o meserie, nu un rol. Nu ştiu. Entertainment. Să emoţionăm oamenii. Să le dăm de gândit. Dar cumva mi se pare nesănătos să ne divinizăm meseria sau să îi atribuim un rol prea mare. Ne place să fim văzuţi. Ne place să ne expunem imaginarul şi viziunile.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
N.B.: Metode prin care să se facă mai mult producţii într-o stagiune la un teatru. Nu am o soluţie, dar asta aş încerca să îmbunătăţesc dacă aş fi director.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
N.B.: Faimos, respectat şi revoluţionar.

R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
N.B.: Îmi place când sunt recenzii bune, îmi legitimează cumva munca, iar când sunt recenzii mai proaste, brusc nu îmi mai plac criticii. Câteodată mi se pare nedrept când un critic se pronunţă despre o performanţă actoricească.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
N.B.: Nu ştiu cum să răspund la întrebarea asta. Ca regizor, îmi plac generaţiile mai tinere fiindcă sunt mai docili, au o încredere mai mare în mine şi pot mult mai uşor experimenta cu ei. Una din cele mai plăcute experienţe a fost lucrul cu actualii studenţi al domnului profesor #MiklósBács la musicalul hip-hop scris de mine, intitulat O viaţă normală, deoarece copiii erau deschişi, rareori mă simţeam judecat de ei şi cumva am avut ocazia să "crească" cu viziunile mele. Vreau să cred că i-am influenţat pe copiii ăştia spre bine... Sper... Dacă nu, măcar am făcut cu ei un spectacol de care sunt mândru.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
N.B.: Mă numesc Norbert Boda şi sper să nu îmi uitaţi numele prea curând...



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer