Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Gopo, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

România neştiută - scurtmetraje la Premiile Gopo, 2020 (I): Celed şi Opinci


martie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
România actuală ar fi împărţită, după unii cunoscători, între cei care se grăbesc ori spre aeroport, ori spre cimitir. Oricum ar fi, cinematografia nu poate decît să fie martoră, să încerce să înţeleagă şi să deschidă ochii publicului. Să ducă poveştile mai departe. Ea rămîne o oglindă prin care putem vedea ceea ce, deşi aproape, este situat în "unghiul mort" al atenţiei sociale actuale. Sau, dimpotrivă, constituie o lunetă prin care putem cunoaşte trecutul despre care nu se vorbeşte oficial.

Am grupat mai jos, fără pretenţii de ierarhie valorică, două dintre cele cinci scurtmetraje nominalizate la Premiile Gopo 2020 în funcţie de acest soul searching pe care îl au în comun. Mai precis, împărtăşesc acelaşi efort de descoperire a lucrurilor aflate la îndemînă, dar, cu toate acestea, sunt necunoscute marelui public.

Curînd, vor urma cronicile celorlalte trei nominalizări (citeşte aici). La rîndul lor, acelea vor vorbi despre plecări, evadări, străini. Cu alte cuvinte, despre depărtare. Fie ea dorită, fie visată, fie experimentată. Fie doar o simplă ameninţare.

Celed (r. Anghel Damian)

Regionalism de provenienţă maghiară din zona Transilvaniei, termenul "celed" înseamnă "servitor, băiat".

Afişul filmului reprezintă o declaraţie prin el însuşi: pe geamurile înalte, curate şi reci ale unei clădiri de birouri moderne se reflectă, ca dintr-o altă lume, un ciobănel de vreo şapte ani, cu oile lui. Imaginea nu este idilică, ci tristă. Hainele îi sunt deşirate, figura muncită. Nu înţelegem la prima vedere, dar dacă ne uităm mai atent, ne dăm seama că locul său nu este acolo.


Filmul lui Anghel Damian reprezintă o privire atentă, o oglindă pe care o pune în faţa ochilor unei audienţe urbane hipnotizate de căţărarea pe ierarhia unei societăţi afluente, dar care uită sărăcia şi excluziunea aflate adesea la doar doi paşi.

Povestirea este simplă, neindividualizată. Are ceva din concluziile impersonale şi generalizatoare ale unui raport de asistenţă socială. Un băiat de vîrstă şcolară (Răzvan Timuş), îmbrăcat ca vai de el, se trezeşte aruncat, chiar de către tatăl său (Adrian Titieni), în braţele crunte ale unui baci (Costel Caşcaval). Trebuie să muncească la stînă ca argat (celed), iar simbria (o "cojoacă", pentru că băiatul nu ştie să mulgă oile!), va fi plătită tatălui său.

Cumva, viaţa merge însă înainte. Natura pare să fie prietenoasă, sau, cel puţin, neutră, şi este surprinsă în latura sa idilică, deşi indiferentă faţă de drama omului pierdut în ea. Filmarea cu steadycam cuprinde subiectivitatea copilului, sfioşenia şi sentimentul de abandon nerostit care îl cuprinde. Nici măcar nu este o jale sfîşietoare, ci pur şi simplu o uimire dezamăgită şi fără speranţă.

O intersectare întîmplătoare cu "celălalt", cu o fetiţă din lumea bună, sintetizează, din priviri, fără nici un cuvînt, distanţa care îi va despărţi. Nu cea care îi desparte acum, în copilărie, ci întregul şir de avantaje şi înlesniri, sau, dimpotrivă, de piedici sau blocaje, care pe unul îl va transforma într-o persoană puternică, educată, independentă, iar pe celălalt îl va înlănţui în sărăcia perpetuă a ruralului românesc.

Violenţa la care este supus apoi de către baci vine, paradoxal, ca o uşurare. Deoarece confirmă, fără drept de apel, situaţia groaznică a copilului. Pentru că justifică intervenţia directă, neechivocă, în remedierea situaţiei sale. Însă, din păcate, toată lumea ştie că soarta sa este pecetluită. Redată exclusiv audio, scena apasă asupra audienţei pentru că o face să conştientizeze drama copilului, dar, pe de o parte, conferă şi un sentiment de neputinţă, de depărtare forţată.

Opinci (r. Anton şi Damian Groves)

Scurtmetraj de animaţie, Opinci spune povestea unui român care ar fi trebuit să fie erou naţional, dar care este aproape uitat: Dumitru Dan. La începutul secolului XX, acesta a făcut înconjurul lumii pe jos, tocind nu mai puţin de 567 de perechi de opinci.


Suntem introduşi într-o poveste-ramă: Dumitru Dan, un obscur agent de asigurări, povesteşte fetiţei sale, Steliana, aventurile a patru tineri care au pornit să facă înconjurul lumii pe jos. Apoi, facem un salt deopotrivă în timp şi stilistic pentru a-i cunoaşte pe cei patru eroi şi peripeţiile lor în jurul lumii. Tensiunea poveştii se construieşte pe polaritatea celor două poveşti. Tatăl Stelianei, văduv, trăieşte o viaţă fără perspective, în care singura sa preocupare este fetiţa sa. Culori terne, recuzită realistă de început de secol XX, personaje stop-motion în culori de pămînt.

Apoi, prin miraculosul tunel al imaginaţiei copilăriei şi al nostalgiei bătrîneţii, intrăm într-o lume transfigurată, realizată prin animaţie 3D, cu cromatică puternică, vie şi personaje puternic stilizate geometrice inspirate din măştile tradiţionale.

Subiectul globe-trotter-ilor români, care a făcut la vremea respectivă prima pagină a ziarelor internaţionale, se întrepătrunde cu elemente româneşti identitare. Avem costumul şi dansul de căluşari (cei patru au învăţat acest dans pentru a-şi câştiga traiul în timpul periplului, în faţa audienţelor de pe mapamond), un ciobănesc mioritic (varianta puternică şi disciplinată a lui Montgomery din Trei într-o barcă, romanul lui Jerome K. Jerome). Fondul sonor este sunetul profund şi arhaic de caval, integrat de Pablo Pico într-o coloană sonoră originală, cu sound modern (acelaşi semnează şi muzica pentru Călătoria fantastică a Maronei / L'extraordinaire voyage de Marona, pentru care a şi fost nominalizat pentru Cea mai bună muzică la Premiile Gopo, 2020).

Dincolo de senzaţionalul descoperirii unui destin unicat, scurtmetrajul combină ancorele clasice ale culturii româneşti cu o vocaţie spre descoperirea lumii care, din păcate, este o caracteristică recentă a românilor. Ca post-scriptum, mi-ar fi plăcut ca vocaţia internaţionalistă a filmului să nu fi fost ştirbită de un strident "Rio de Haneiro", nepermisă invazie spaniolă a Braziliei lusofone.




 Toate articolele despre Premiile Gopo, 2020
 Toate articolele despre Celed
 Toate articolele despre Opinci


0 comentarii

Spacer Spacer