Scrisoare deschisă actriţei Alexandra Fasolă la demisia de la Bulandra

Dragă Alexandra,

Nu doar pentru că eşti un om minunat vreau să-ţi scriu o scrisoare de admiraţie (care merită să fie citită de cât mai mulţi), ci şi pentru exemplul pe care îl dai - de curaj, demnitate şi respect pentru adevăr şi dreptate. Aceste virtuţi, din păcate, nu se întâlnesc des în lumea viciată de corupţie în care trăim, iar în mediul nostru artistic ele sunt şi mai rare (ar fi prea dur să folosesc expresia prea uzată "lipsesc cu desăvârşire").

Am aflat cu o uimire năucită că tu şi soţul tău, actorul Alin State, aţi demisionat de la Teatrul Bulandra, unde eraţi angajaţi, iar demisia v-a fost acceptată fără ezitare. Sunt în stare de şoc şi nu-mi revin.

Lucrăm împreună de 10 ani. Prima întâlnire a fost la spectacolul Ivanov. Îmi amintesc că făceai parte din ansamblul de tineri entuziaşti, unii abia ieşiţi din şcoală, eraţi prezenţi la toate repetiţiile, sorbind cu lăcomie fiecare indicaţie de regie, fiecare nuanţă de joc, aveaţi norocul sa vedeţi lucrând o trupă de mari actori, în frunte cu Victor Rebengiuc, de la care aţi avut ce fura. Cum unii au remarcat, lucrul la Ivanov a fost pentru voi o şcoală de actorie pe o treaptă superioară. A urmat Omul cel bun din Seciuan: dintr-odată, "fata harnică şi modestă" din figuraţie, care erai, se trezea brusc cu un rol principal, fenomenal de greu, râvnit de toate actriţele tinere din lume. Îmi asumam şi eu un adevărat risc să te distribui, după ce montasem alte versiuni cu actriţe de primă mană (Carmen Galin sau Priscilla Smith) în Shen-Te / Shui-ta. Dar am avut buna intuiţie (şi precauţie) să împart rolul între tine şi Ana Ularu. La început (era de aşteptat), ţi-a ieşit bine "omul bun", iar Anei (fiind ajutată de temperamentul ei mai exploziv) mai bine "omul rău". A trebuit să jucaţi spectacolul în alternanţă aproape şase ani ca să însufleţiţi fiecare cealaltă parte. Era normal, generozitatea lui Shen-Te oglindea natura ta natural bună, nu era nevoie sa te prefaci. Provocarea a fost să devii opusul a ceea ce eşti. Ceea ce ne arată că nu e deloc bine ca actor să te joci pe tine însuţi, să fii, cum se spune în şcolile vechi de teatru "cât mai natural" - asta nu e niciodată destul. Să cauţi înăuntrul tău, să te chinui ca să descoperi voci ascunse pe care nu le ştiai şi să le scoţi la lumină, iată adevăratul proces creator.

Aş putea continua pe tema asta, dar mă opresc, că încep să dau lecţii.

Admiraţia mea pentru tine a crescut odată cu lucrul la Carousel, unde iar ai împărţit cu Ana rolul femeii care se salvează prin iubire. În acel moment începuse să se formeze un nucleu, o mică familie de actori care se admirau reciproc, se ajutau, se înţelegeau, ca nişte jazz-işti care improvizează împreună cu încredere. Dar un spectacol foarte popular, precum Carousel, cum să-l joci şi să re-trăieşti emoţii puternice de fiecare dată diferit, timp de cinci ani?! Încerci să-ţi aminteşti ce a avut efect în trecut şi tot nu-ţi iese, vezi că pretinzi, te simţi artificială... imiţi o emoţie pe care nu o mai ai... gustul amar al eşecului te face să cauţi însă un alt impuls, ceva nou, ca să găseşti prospeţimea emoţiei... Nu e uşor! Succesul deseori ne blochează, iar unii, chiar rămân, cum s-a văzut, "încremeniţi în proiect".

***
Am reputaţia că sunt dificil când lucrez - şi deseori chiar sunt. Cer totul, tot timpul. Unii mă evită (oare din teamă sau comoditate?) , deşi am lucrat cu foarte mulţi actori faimoşi, cu care m-am înţeles perfect. Ştiu că nici ţie nu ţi-a fost uşor să lucrezi cu mine. Dar cine a spus că trebuie să fie uşor? De ce suntem în teatru, doar ca să ne fie bine? Nu cred. Cine vrea doar atât, să se simtă bine şi să fie adulat, nu are nevoie să se asocieze cu noi. De ce niciodată în cei 10 ani nu te-am simţit pe tine "ofuscată", capricioasă sau atinsă în orgoliu!? Ai înţeles perfect că îţi vreau binele şi că sunt convins că, dacă lucrezi, daca accepţi dificultăţile, poţi ridica şi mai sus ştacheta.

***
Atelierul de vară de la Mogoşoaia, unde ai participat, a adâncit întrebări de acest gen. Exerciţiile care s-au desfăşurat din zori până la miezul nopţii au avut ca scop să ne vedem fiecare situaţia în care ne aflăm şi să înţelegem efortul pe care avem nevoie să-l facem. Acolo am descoperit că tu aveai un interes puternic, de o altă natură, să ştii ce e cu tine, de ce eşti aici, o nevoie spirituală, egală sau poate superioară nevoii de teatru. Beneficiai de exerciţiile de relaxare cu care începeam lucrul şi simţeam că, spre deosebire de alţii, care le executau uneori pasiv, tu te angajai cu toata fiinţa. Meditaţia e de mare ajutor, nu doar pentru cei care urmează o disciplină ezoterică, ci chiar pentru actori; instrumentul, trupul nostru, trebuie acordat. Atunci se face simţită prezenţa unei energii fine care devine activă şi circulă, animând fiinţa. Am discutat privat cu tine, cum am procedat cu fiecare participant la sfârşitul perioadei la Mogoşoaia şi tu mi-ai spus atunci (nu ştiu dacă îţi mai aminteşti) că, deşi teatrul te ajută, nu e cea mai directă cale de a lucra cu tine însăţi pentru a afla cine eşti şi a evolua ca fiinţă umană. În acel moment am înţeles ce e special şi unic la tine, de ce lucrezi disciplinat, cu dedicaţie, dar fără încrâncenarea, fără ambiţia de a te arăta, de a fi iubită, aplaudată, comună multora dintre colegii tăi. Vanitatea ta o fi ascunsă şi ea undeva (că doar nu eşti o sfântă) dar pari liberă de orice identificare cu acel orgoliu ambiţios în care mulţi, avizi de succes, se lasă prinşi. Tu îmi dai impresia că eşti aici ca să serveşti ceva mai mare decât tine, şi asta e valabil atât în teatru, cât şi în viaţă. Te admir cum practici zilnic, datoria de a fi prezentă, cu o atitudine concentrată, simplă, liniştită. O stare quasi-religioasă.

***
Scrisoarea mea de admiraţie riscă să devină prea lungă şi greoaie, deci trec rapid peste lucrul la Lady Anne din marea scenă cu Richard, unde i-am încredinţat Danei (Dima) să lucreze doar cu tine şi Marius specific pe fiecare replică şi nuanţă a textului, iar efortul vostru comun a dat roade: după ce te-ai antrenat jucându-l pe "omul rău" din Seciuan, ai descoperit mai uşor partea malefică a lui Anne şi publicul a avut bucuria să te vadă într-o postură nouă, care a surprins.

Dar ce mi-a dat un impuls urgent să-ţi scriu este cel mai recent gest pe care l-ai făcut, împreună cu Alin, acela de a demisiona de la Bulandra în semn de protest faţă de nejustificata îndepărtare din colectivul teatrului a colegului vostru Constantin Dogioiu. Aţi fost primii care aţi luat o decizie atât de radicală. Aţi făcut-o asumându-vă riscuri. Ştiţi exact la ce mă refer.

Ce actor tânăr nu visează să facă parte din elita (fantomatică, pentru mulţi) a Teatrului Bulandra, să aibă şansa de a păşi pe aceeaşi scenă unde adevăraţii mari artişti ai trecutului au făcut istorie?! Ştim cât de mare e dorinţa şi nevoia unui tânăr de a avea un post cu un salariu în teatru, cât de grele sunt condiţiile actorilor independenţi, în special în acest moment, când totul e incert şi situaţia multora e tensionată la maxim, fiind atât de fragilă. Teama, în general, dar în special teama artiştilor tineri de acum, e paralizantă. Curajul individual, o atitudine atât de rară, dar singura care are valoare, e greu de găsit. "Curajul de masă", când eşti protejat de apartenenţa la o colectivitate, e mult mai convenabil. Eşti în umbra celorlalţi, poate chiar pasiv, dar te crezi erou.

Vă felicit că aceasta nu a fost opţiunea voastră, că aţi ales calea mai dificilă, cea a curajului individual. Aţi acţionat sub impulsul conştiinţei. Când îţi dai seama că în lipsa ei nu poţi fi liber, că devii surd şi orb, că nu mai poţi înţelege nimic, că ajungi să-i urmezi pe alţii ca o păpuşă mecanică şi devii un lacheu supus forţelor externe, în acel moment ştii că ai nevoie mai mult decât de orice să se arate conştiinţa, singura salvatoare.

Ţinându-vă de mână, voi aţi trecut ca prin probele focului şi apei, aţi coborât cu luciditate din Parnasul imaginar al Bulandrei şi ne-aţi dat un exemplu, ne-aţi amintit că nu trebuie să mori neapărat în numele adevărului, al dreptăţii şi al respectului pentru fiinţa umană. E destul să-ţi dai demisia.

Şi, cum spune un personaj din Coriolan, "there is a world elsewhere"...

Sunt sigur că această lume vă aşteaptă.

PS: Şi poate, sub puterea exemplului vostru, şi Bulandra îşi va regăsi în timp demnitatea şi forţa creatoare de odinioară.

****
Notă LiterNet: Puţin context aici.
Foto: Mihaela Marin - Alexandra Fasolă în Zadarnicele chinuri ale dragostei.