Puţin context al unei demisii de onoare: Alexandra Fasolă şi Alin State

Pe 7 august 2020, actorii Alexandra Fasolă şi Alin State au publicat pe pagina lor de facebook, următoarele: "Cererile noastre de demisie au fost semnate cu data de ieri. Suntem recunoscători pentru toate experienţele pe care le-am trăit alături de colectivul teatrului, am învăţat enorm atât profesional dar mai ales uman. Acţiunea noastră nu susţine părerea lui Constantin Dogioiu despre Teatrul Bulandra ci semnalează un precedent periculos. Noi susţinem dialogul şi comunicarea, credem că teatrul nu este doar o instituţie ci mai ales o comunitate. Respectăm deciziile tuturor dar acţiunea managerului intră în conflict cu valorile umane pe care încercăm să le trăim. Vă mulţumim din inima pentru tot şi fie ca Iubirea să ne ghideze pe toţi."

Ulterior, Marius Manole a anunţat că renunţă la colaborările cu Bulandra (rolul titular din Richard 3 şi cel al lui Oscar din Oscar şi Tanti Roz), iar Şerban Pavlu, Vlad Zamfirescu, Rodica Lazăr, Ana Ioana Macaria, Anca Sigartău, Profira Serafim, Simona Pop şi Romeo Pop au semnat o scrisoare deschisă către Primăria Municipiului Bucureşti prin care descriu contextul creat la Bulandra de managerul interimar Catinca Nistor, prin acţiuni şi afirmaţii, şi solicită desluşirea adevărului precum şi găsirea unei soluţii (de citit aici). Patru zile mai tîrziu, actorii Bulandrei şi managerul interimar au fost invitaţi la Primărie pentru o discuţie de 2 ore. După discuţie, reprezentanţi ai Primăriei au sunat actori ai Bulandrei, întrebîndu-i pe cine ar prefera ca manager interimar. Peste alte două ore, Vlad Zamfirescu a fost numit manager interimar (întregul rezumat al celor zece zile aici).

*
Părerea lui Constantin Dogioiu, la care se face referire mai sus, a apărut pe 26 iunie 2020 pe pagina sa de Facebook. Unele păreri exprimate de cei care au comentat la acest text asociază neprelungirea contractului de această postare: "Teatrul L.S. Bulandra este bolnav. Grav. De cel puţin 10 ani are o tumoră artistică malignă. Undeva, în acest interval de timp, a intrat în metastazare. Şi, chiar dacă există zile când mai face câte-un triplu axel, zâmbind... în majoritatea zilelor nici nu îşi poate lega şireturile de la patine.

Aceasta este opinia mea, exprimată liber, pe o platformă liberă de socializare agreată de un stat al UE care se autointitulează "democratic şi garant al libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti".

Nu este prima dată când îmi exprim această opinie. În luna februarie a.c. am exprimat-o în faţa a 12 colegi actori ai trupei. Nu numai că am exprimat-o, am şi justificat diagnosticul meu şi am adus şi un crochiu de tratament. Toţi cei 12 colegi mi-au transmis că sunt de acord cu faptul că teatrul este bolnav, chiar dacă unii considerau că boala nu e atât de gravă pe cum o văd eu. De asemenea, toţi cei 12 colegi mi-au spus că sunt impresionaţi de demersul meu şi de munca aferentă acestuia. Ţin să precizez că cei 12 au vârste între 26 şi 61 de ani şi că eu sunt cel mai tânăr om cu un cromozom X, celălalt Y, atât din trupa teatrului, cât, implicit, din acest grup. Peste mine trecând, până acum, 34 de primăveri.

Crochiul propus de mine era o listă de cereri şi modificări ale actualului sistem de funcţionare a teatrului. Spun "crochiu" pentru că invitaţia mea a fost să formulăm împreună, toţi 13, o viziune ideală şi comună a cererilor/ modificărilor. Invitaţie, de altfel, îmbrăţişată verbal în unanimitate. Implicit, rugămintea mea a fost ca fiecare membru să scrie viziunea lui ideală de cereri/ modificări care ar însănătoşi teatrul (pe baza crochiului meu sau nu). Din nou, succes deplin. Rugămintea a fost acceptată verbal de toţi cei 12. Am propus un termen de o săptămână. Toată lumea a fost de acord. Am stabilit, deci, că într-o săptămână, vom avea încă 12 viziuni ideale diferite, urmând să identificăm punctele comune şi acelea să devină "tratamentul" ideal şi democratic al grupului nostru.

După toate aceste repurtări obţinute într-o singură zi de 20 februarie, urmează declinul:
- după o săptămână, un singur om şi-a făcut tema. Pornind de la crochiul meu, a tăiat nişte lucruri, a modificat unele lucruri şi a adăugat altele.
- după o lună în care am tot insistat ca fiecare să îşi facă propria temă asumată, am obţinut încă o temă. Din cei 10 restanţieri, doi au spus că sunt integral de acord cu crochiul meu.
- după încă o lună de rugăminţi asidue, dar blânde, le-am transmis celor 8 restanţieri că lipsa temelor lor se va traduce în faptul că îşi dau acordul pentru armonizarea celor 3 teme făcute. Şi le-am mai dat timp două săptămâni.
- acum aproximativ o lună, le-am comunicat că vreau să facem prima acţiune a viziunii ideale comune, adică a celor trei teme armonizate. 3 restanţieri au spus că nu sunt de acord. Unul cu tema făcută a spus că nu e de acord, deşi, până atunci, era de acord cu prima acţiune din program. Însă, acest om a propus o altă primă acţiune, asumându-şi că o va efectua chiar el. Eu nu am fost de acord, 4 oameni au fost de acord, restul nu s-au exprimat, evident că am spus "mă supun majorităţii care s-a exprimat, facem cum vreţi voi 5". Deci, acest om şi-a asumat că schimbă primul pas (validat timp de 3 luni) şi că îl rezolvă el, pe cel nou, în 2-3 zile, acest prim pas fiind locomotiva celorlalţi paşi. Adică, doar prin efectuarea lui, puteam continua aplicarea celorlalţi paşi.

Bref, acest prim pas nu este rezolvat până în ziua de azi.

Vreau să subliniez că toate aceste lucruri s-au întâmplat în perioada 20 feb-azi. Din 12 martie până azi, actorii angajaţi ai teatrului L.S. Bulandra nu au primit nicio sarcină de la angajatorul lor. 12 dintre ei au avut oportunitatea să contribuie la însănătoşirea angajatorului şi, implicit, a lor. Angajator care cred că ar fi normal să le fie şi misiune, nu doar un stăpân cvasi-irelevant, mândru şi street-wise. De teatrul L.S. Bulandra, zic.

Deci, pentru artişti, o vacanţă de 3 luni plătită integral. Sigur, când media trupei de reprezentaţii este de 3,9/ actor/ lună (2019), ideea de "vacanţă plătită" şi "nu din vina noastră" se digeră uşor. Corolar, fantezia că eşti membru al unui teatru valoros pentru că valoarea nu moare şi este transmisibilă...e dulce. De ce fantezie? Pentru că teatrul există doar în prezent. E nedeterminat de trecut şi nedeterminant pentru viitor. Ca Nick Kyrgios, de exemplu. Care azi abandonează în primul set pentru că înjură arbitrul, mâine îl bate pe Nadal şi poimâine, dând tot ce poate, pierde de la locul 74. A, şi Nick nu declară că e valoros. Cel mult, că a jucat bine. Nici nu declară că valoarea lui se adapă din spiritul lui McEnroe. Sau că după ce i-a bătut pe Federer, Nadal, Djokovic solicită ATP-ului să îl declare câştigător pe viaţă, să îl plătească indiferent dacă nu mai joacă sau dacă joacă prost şi pierde.

Sigur că Nick, artist rebel şi întortocheat în ale psihicului, are două mari probleme spre deosebire de teatrul în discuţie:
1. ATP-ul nu promovează corupţia şi fentarea muncii. Adică Nick e apreciat şi remunerat atâta timp cât îi bate pe ceilalţi. La tenis, nu la combinaţii sau la păreri despre sport, aşa, în general. Asta şi pentru că ATP-ul persistă în greşeala de a nu-i permite lui Nick să fie pe plajă când are meci, să îl declare câştigător, şi să-i ceară un 25% parandărăt.
2. Publicul ATP-ului ştie la ce vine. Ştie în ce investeşte timp şi bani. De 47 de ani, ATP-ul are o misiune clară, asumată, coerentă şi ocrotită. Ei se ocupă cu tenis de câmp la cel mai înalt nivel. Sport prin care au grijă să formeze valori sănătoase şi caractere nobile, nu să se gudure pe lângă tine, să te binedispună şi să te facă de bani. Atâta ştiu ei.

Ce vreau să spun cu această scurtă introducere...e că sunt optimist. Cred că, încă, nu e prea târziu. Cred că, de fapt, niciodată nu e prea târziu să faci ce ştii că e bine. "Bine" neputând fi ceva care are ca scop supravieţuirea ta într-o junglă defectă. Pentru că atunci când doar supravieţuieşti şi, dacă eşti mai talentat, faci mulţi bani otrăvind cu bună-ştiinţă societatea şi luând în braţe pe "păi dacă asta vor?!"...nu eşti bine. Nu îţi e bine. Şi toţi banii, toate contractele nedeterminate, toate pilele, şi toată lenea din lume nu te vor vindeca de fricile de care tot alergi. Nici de vinovăţia că eşti un impostor. Şi nici de durerea că îţi iroseşti iubirea, adică tot ce e bun în tine.

Eu, în continuare, "îmi voi pune banii unde mi-e gura". Fără solidaritatea voastră, rezultatele nu vor fi spectaculoase. Probabil că nici măcar notabile. Dar eu mă culc la 3:30 senin, zâmbitor, fără regrete şi fără frică. Ceea ce vă doresc şi vouă."