august 2020
Festivalul de Film Documentar One World România, 2020
Aş plasa filmul acestei regizoare portugheze la incidenţa virtuală între Zustand und Gelände / Status and Terrain / Statut şi teren şi celebrul Le sel de la Terre, documentarul biografic despre viaţa şi opera brazilianului Sebastião Salgado. De filmul germano-polonezei Ute Adamczewski ar lega-o, întrucâtva, aceeaşi încercare de a desluşi un trecut ocultat, tulbure, dar care a avut totuşi grijă să lase cât mai puţine urme pentru posteritatea curioasă asupra lui. Dacă Adamczewski şi-a propus să cerceteze un segment din istoria Germaniei din perioada 1933-39, cu primele lagăre de concentrare naziste, de Sousa Dias se aruncă într-o perioadă la fel de tulbure, chiar dacă numai sub aspect economic şi social, undeva cam pe partea cealaltă a Pământului.


În 1928, magnatul Henry Ford, constructorul de automobile, a deschis în Brazilia, în jungla amazoniană, o exploatare de cauciuc. Impactul valului industrial asupra vieţii tradiţionale, de sărăcie şi înapoiere, a rămas încrustat în memoria colectivă. Acolo de unde regizoarea îl caută, îl extrage şi îl scoate la iveală. Imagini de epocă? Puţine. Şi, oricum, numai fotografii vechi, alb-negru: copaci jupuiţi şi calcinaţi, cruci smulse, prăbuşite, din cimitir. Mărturii ale celor ce au trăit fenomenul industrializării forţate şi yankee? De unde...? Extrem de rare; de aproximative; de legendare. Oamenii aveau atunci şi acolo alte griji - cum s-o ducă de azi pe mâine.

Nici dl. Ford nu s-a simţit dator să lase alte urme în afara logisticii, a câtorva amintiri încropite de puţinii supravieţuitori şi a consecinţelor majore asupra mediului exploatat fără milă şi fără grijă, doar cu un însemnat profit personal. Oameni, tradiţii, consecinţe, ecosistem...? Era treaba altor Forzi (nu lorzi!) să facă politică sau filme - de preferinţă western-uri şi să le vândă la fel de profitabil. El producea doar maşini. Şi, la începutul Fordlandiei - cuvenitele iluzii: un trai mai uşor, grijă faţă de cei care-i asigurau producţia... într-un cuvânt, ceva civilizaţie occidentală. Tocmai ciocnirea acestei civilizaţii (cu mult înainte să scrie Huntington despre ea) cu realităţile de la faţa locului au dus la prăbuşirea iluziilor, de ambele părţi.

Amazonienii s-au văzut încălecaţi, cu reguli pe care nu le înţelegeau, dar nici nu le suportau, şi cu alte instrumente coercitive made in USA. Şi fireşte că nu le-a plăcut. Americanii, colonişti cu experienţă în materie, le-au dat pe la nas cu ceva străzi, un spital, o şcoală... şi multă muncă pe puţini bani. Pe scurt, niciuna dintre părţi nu s-a adaptat.

Timpurile şi mai moderne de după război i-au obligat pe investitorii venetici să lase totul baltă şi să se întoarcă la ei acasă. În urma lor, au lăsat un fel de folclor, din care realizatoarea filmului încropeşte şi valorifică, cu ingeniozitate, starea de fapt a vremurilor trecute. Imaginile în alb-negru sunt evident filmate în prezent, dar de o manieră absolut fantastică, reuşind să redea impresionant şi convingător atmosfera timpului, suferinţele şi înverşunarea localnicilor, schele rămase înţepenite şi sechele de nerecuperat ale mentalului colectiv. Un montaj de cea mai bună calitate a imaginilor tratate cu ştiinţă şi cu multă inspiraţie aduce spectatorul anului 2020 acolo şi îl face să trăiască emoţional dar şi intelectual, o istorie nescrisă vreodată, dar cu atât mai stranie, mai adevărată în dimensiunea ei abisală.

Aici ne întâlnim cu Le sel de la Terre / Sarea pământului, cel făcut de Wim Wenders şi închinat uneia dintre cele mai copleşitoare, dar şi mai puţin cunoscute personalităţi ale secolului XX, Sebastião Salgado. Coincidenţă? Şi el, tot brazilian. Un om de o forţă şi o generozitate rar întâlnite, care a luptat, toată viaţa lui, să aducă în atenţia lumii nefericirea şi înapoierea zonelor considerate drept condamnate la sălbăticie endemică. Aşa cum era, când a fost aleasă întru emancipare capitalistă, şi această aşezare din jungla Amazonului, devenită cunoscută graţie americanului Ford şi a portughezei Susana de Sousa Dias. Doar că Salgado nu s-a lăsat înfrânt, luându-se cu lumea de piept şi arătându-le domnilor Ford şi altor civilizatori, prin excepţionalele sale albume de fotografii culese din toate văgăunile lumii, ce înseamnă şi ce lasă în urmă binefacerile lor. Salgado, cel care a strâns bani nu doar pentru donaţii şi misiuni umanitare, dar şi pentru a reîmpăduri - pe propria cheltuială - un deal din satul său natal, rămas morman de steril după ce o altă misiune economică gen Ford trecuse pe acolo... câştigase... şi plecase. Fordlandia - un coşmar sau o lecţie? Greu de spus. Doar o realitate pe care cineasta nu o lasă să treacă în uitare.

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
18.05 pînă pe 25 mai
19.05 pînă pe 25 mai
20.05 pînă pe 25 mai

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus