Știu melodia asta a lui Black M de șapte ani de zile deja și este prima dată când îi înțeleg cu adevărat versurile. Prima dată când simt că sunt cu adevărat pe drumul meu. Nu are sens să desfășor ghemul destinului și să enumăr absolut toate evenimentele fericite care au dus la o asemenea oportunitate suprarealistă, pentru că aș ajunge înapoi la Adam și Eva. Dar pot să le menționez pe cele mai importante: intersectarea mea cu R.M.N.-ul lui Cristian Mungiu (detalii aici), care va avea premiera la Cannes în zilele ce urmează, și acreditarea colegului meu Alberto Păduraru de către LiterNet la acest festival, care m-a făcut și pe mine să mă decid. Dacă oricare din aceste două întâmplări nu ar fi avut loc, eu nici măcar nu aș fi luat în calcul posibilitatea de a ajunge așa devreme aici.
Acum scriu din patul meu, aflat în camera nr. 3 a Motelului Esterel. O cazare exotică, cu palmieri și flori și mult soare, aflată la marginea Cannes-ului, mai exact în comuna Mandelieu-la-Napoule. Am avut răgaz să studiez împrejurimile în prima zi de festival. Cum a fost prima zi de festival? Păi... n-a fost, că m-am simțit rău. În viață nu poți avea doar noroc. Dar pot să vă spun cum a fost drumul până acolo, că normal că n-a fost ferit de peripeții.
O iau de departe, dar o să vedeți că merită să stați până la final cu mine. În weekendul dinainte de a zbura am făcut o scurtă oprire la București cu un prieten, Claudiu, pentru a participa la o gală studențească. Cum totul decurge adeseori împotriva planului, am ajuns la șase dimineața în Gara de Nord și ne-am trezit că nu ne așteaptă nimeni. Aparent nu știau că venim. După șapte ore de plimbat prin oraș, în care am intrat incognito într-un cămin privat, ne-am luat țeapă cu o cazare rezervată pe Booking de către organizație, am cunoscut-o pe scriitoarea Marilena Caraghiaur și am ajuns la sediul Uniunii Ziariștilor Români (toate astea cu bagajele după noi), pentru ca în final să poposim la niște prieteni de familie. Am terminat pe repede înainte un tablou-cadou handmade pictat cu acuarele cu ulei care nu s-au uscat timp de trei zile până n-am dat cu fixativ pe ele și am pornit cu întârziere înspre lunga și plicticoasa gală (după toată oboseala acumulată, nu mai eram în stare nicicum să mă concentrez la discursurile celor de pe scenă). Apoi am încercat să mergem la un afterparty, la fel de plicticos din cauza unei reclamații a vecinilor că e muzica prea tare, cu consecințe lesne de înțeles.
Vă puteți imagina de ce abia așteptam să mă văd în avion și la Nisa. Să stau doar două zile și să nu fac nimic (sau cel puțin așa credeam eu). Când mi-am luat la revedere de la Claudiu și am ieșit din metrou, m-a pufnit plânsul. Nu știu de ce. Probabil știam că nu voi mai fi aceeași persoană când mă întorc. După un rendez-vous mult-așteptat cu prietena mea Livia din București, am plecat pe fugă spre aeroport. Eram ca o floricică. Nu-mi făcusem check-in-ul online, n-aveam bagaj de cală cumpărat și ghiozdanul meu nu avea dimensiunile corespunzătoare. Mă gândeam că ori nu mai ajung în avion, ori plătesc sute de euro. Am pregătit fața de cățeluș când am mers la check-in, dar n-a fost nevoie. Simpatica angajată de acolo m-a sfătuit doar să fac data viitoare check-in online și mi-a spus "poarta 12, zbor plăcut!." Atât mi-a trebuit să aud.
A fost prima dată când am plecat pe cont propriu în altă țară și m-am simțit incredibil de bine. Nu-mi-a fost frică, știam că o să mă descurc indiferent de situație. Alesesem să plec cu două zile mai repede în Franța datorită unui bilet de avion mai ieftin. Știam că asta însemna ca două zile, până venea Alberto, să fiu complet singură. Și au fost unele dintre cele mai frumoase zile din viața mea.
Ca să nu mai dau banii pe cazare în Nisa, mi-am amintit de un podcast pe care îl văzusem pe drum spre Roma cu câteva luni înainte. Era despre o gagică care bătea lumea în lung și-n lat complet singură și stătea pe la străini pe gratis cu ajutorul aplicației Couchsurfing. Am zis să încerc și eu șmecheria asta, oi vedea ce iese. Și a ieșit că l-am găsit pe Chris. Tinerel, vorbea engleză, călătorise prin Asia, America de Sud și Australia și acum lucra ca ghid turistic. N-am stat prea mult pe gânduri și i-am dat request, m-a acceptat, și duminică seara când am ajuns în Nisa m-am dus la adresa lui, aflată la cinci minute de plajă și cinci minute de gară. Un apartament superb, cochet, cu balcon, cu mobilă chic, nu-mi venea să cred. Credeam că termenul de "couchsurfing" e ceea ce spune traducerea și chiar dormi pe canapelele oamenilor prin beciuri și pivnițe. În schimb, m-am trezit într-un apartament de cinci stele.
În următoarea zi m-am trezit pe ritmuri de chitară și pe versurile melodiei Valerie a lui Amy Winehouse. Fiind genul care se culcă la nouă seara și se trezește la cinci, gazda mea nu avea nicio problemă în a cânta la microfon la șapte dimineața. Credeam că vor fi două zile lungi. Când a văzut că sunt trează s-a scuzat și m-a invitat la turul pe care urma să îl țină în acea dimineață. Mi-a spus că e fully-booked și că ar trebui să mă prefac că nu-l cunosc și că sunt clientă, fiindcă ceilalți au plătit 30 de euro ca să participe. Turul a fost extraordinar, însă glumele cu subînțeles despre Couchsurfing și mica noastră scenetă au fost cele mai savuroase momente, iar clienții nu au bănuit absolut nimic (unul dintre ei chiar s-a apucat să îi explice ce e aia Couchsurfing).
După tur am închiriat o bicicletă împreună și am mers până la apartament, unde mi-a gătit o specialitate vegetariană. Apoi am fost singură pe plajă să citesc Alchimistul de Paulo Coelho, o carte care tot datorită sorții a ajuns pe biroul din temporara mea cameră și care vorbește, culmea, exact despre călătorit și aventuri și împlinirea destinului și a viselor. Când m-am întors, Chris m-a luat pe motocicleta lui Harley Davidson și mi-a făcut un tur exclusivist al dealului pe care ni-l arătase în depărtare în dimineața aceea, deal pe care se afla și casa de vacanță al lui Elton John, dar și o fortăreață istorică. Sentimentul pe care l-am simțit privind peisajele și plimbându-mă prin vegetație e metafizic.
Următoarea zi am luat trenul către Cannes, știind că deja sunt altă persoană față de cea care eram când am plecat din România. Și voi continua să mă schimb. Pentru că încă sunt sur ma route.
(va urma)