*
Festivalul a început, dar eu sînt încă la București. Zburăm spre Cannes de data asta pe serii - cam cum era pe vremuri la taberele de la Costinești sau Năvodari. Am trimis din prima zi la Cannes 'divizia de achiziții și departamentul festivalier' - adică pe românește două din colegele noastre care se ocupă cu invitarea filmelor pentru octombrie 2022 la Les Films de Cannes à Bucarest. După doi ani de pandemie am decis că e cazul ca toți cei din birou care au stat cu masca pe față și au muncit anii ăștia la festival, la caravane sau la producție sînt îndreptățiți să aibă parte de o excursie la Cannes. Gîndul ăsta mi-a venit cumva de anul trecut, 2021, cînd, după juriul în care am fost la Semaine, mi-am luat băieții într-o vacanță la Cannes și am dat de un apartament drăguț la un parter, cu o superbă grădină cu lămîi și palmieri (și țînțari, mi-ar zice băieții). Într-o seară pe cînd mă întorceam acasă am găsit în fața blocului o frumusețe de măsuță de noptieră din lemn de nuc, cu aspect de început de secol XX. Să nu mă judecați dar am luat-o, am băgat-o în casă și i-am spus gazdei că la un moment dat am s-o iau mai departe acasă, în țară - că renovez o casă la București. Long story short, gîndurile astea s-au amestecat în capul meu și la un moment dat am decis să re-rezervăm apartamentul acela și pentru anul ăsta și așa, avîndu-l toată perioada, am ajuns la ideea de a avea serii de trimiși pe croazetă.
Ultimele zile au fost - ca și ultimele luni - pline de decizii de luat în ultima clipă, ceea ce, desigur, e de așteptat pentru o asemenea perioadă - însă ce mi s-a părut mai degrabă amuzant e cum viața mea (paralelă cu filmul) își urmează neabătut cursul, indiferentă la glitz-ul și glamour-ul festivalier (căci Cannes postează frenetic fotografii de vedetă la fiecare cîteva ore de trei zile deja). Ieri de exemplu, pe cînd trebuia să verific și să aprob subtitrările făcute în culori pastel (căci se vorbesc 6 limbi în film și vrem să semnalizăm cumva asta și ne-vorbitorilor de română), a trebuit să răspund în paralel unei doamne de la care intenționez să cumpăr perdele pentru casa în renovare. Doamna insista să-i dau un răspuns doar că, fiind prinsă cu altele, nu înțelegeam dacă precalculația e de cinci sute sau de cinci mii de euro (clar era doar că a reușit să smulgă pentru mine un discount de 10% patronului).
De dimineață făcusem lista de interviuri la care trebuie să răspund pînă la plecare (căci mă încăpățînez ca pentru interviurile care apar în final în scris să răspund direct în scris): 5 interviuri și 49 de întrebări în total. Nu prea văd cum o să fac, dar cel puțin am reușit un debriefing cu Diana, care ne va însoți ca martor și insider la această experiență canneză (însă și în mijlocul discuției cu ea despre esența mijloacelor cinematografice, raportul bazinian cu timpul filmic și lipsa de etică a artei a trebuit să cobor să mut duba pentru că vecinul nostru nu avea loc să iasă).
Pe amiază a trebuit să răspund la ofertele de cumpărare a filmului în US și UK. E cam ca la 21, dacă știți vechiul joc de cărți: trebuie mereu să decizi dacă accepți oferta sau mai aștepți, trebuie să afli cam ce urmează să facă distribuitorii în plus în afară de faptul că pun filmul în săli, cam cît vei avea de muncit ca să promovezi și așa mai departe. Pînă să apuc să scriu mica declarație de presă aferentă acceptării ofertei americane mi-a sunat telefonul de patru ori: o dată era omul care se ocupă de un teren de la Iași: iarăși au intrat vecinii cu vaca și calul pe pămînt, au făcut o mizerie grozavă și cînd li s-a zis să curețe l-au amenințat pe om cu toporul, deci să-i zic cum facem. M-a sunat și șeful de șantier: unde să ducem ardezia cu care am rămas suplimentar la casă dintr-o eroare de comandă: cam o tonă? Îi dau constructorului numărul lui Motorină, un tovarăș recuziter - căci în depozitele de props ne este speranța cu depozitarea, însă șansele sînt slabe căci camioneta constructorului tocmai a sucombat și, cum zice el, «nu mai duce greu». Al treilea telefon era de la doamna Nica din Galați. Din noiembrie, de cînd s-a prăpădit mătușa mea, Lucica, prietena ei mai tînără, Nica (ajunsă totuși la aproape 90 de ani) i-a luat cumva locul și mă sună de Crăciun, Paște, și ziua mea să-mi ureze sănătate și succes, să mă felicite (căci nu mai am pe nimeni în viață din cei bătrîni), și să mă asigure că fără îndoială că și ei sînt alături de mine de undeva de acolo de unde sînt ei așa că să nu mai fiu așa de posomorît.
Cînd am încheiat cu declarațiile, am primit vestea bună că 'legal'-ul agentului de vînzări a aprobat afișul și trailerul. Ne-am bucurat că după ani de zile de timiditate în care am lăsat agentul de vînzări să se ocupe de materialele de promovare, am apucat taurul de coarne și am făcut noi afișul și trailerul. N-ar fi însemnat nimic dacă nu le-ar fi plăcut și aprobat, dar le-au preluat pe amîndouă ceea ce ne-a super-încîntat așa că le-am pus și noi peste tot de îndată.
Odată puse, pe seară am decis că e momentul să popularizăm și că avanpremiera R.M.N. de la Sala Palatului din 2 iunie 2022 e deschisă publicului, așa că am postat și un QR code pentru cine vrea să-și ia bilet. Din păcate, 15 ani după 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, tot acolo sîntem: n-avem o sala de premieră în Bucureșți și aducem din Germania un domn cu echipament de proiecție cu tot ca să ne organizăm evenimentul la Sala Palatului (nu mă întrebați cam cît costă toate astea).
Înainte s-o iau spre casă, am revăzut așezarea în mașinile de protocol pentru covorul roșu de sîmbătă și așezarea în sală în lojă de protocol. I-am sucit și foit o grămadă - să fie fiecare lîngă cine se cade - cam ca la nuntă, după cum a remarcat Pauline (ajunsă șefa noastră de delegație la Cannes după ce începuse prin a ne ajuta cu ani în urmă la Les Films de Cannes à Bucarest la sarcini relativ simple cum ar fi dispunerea la masă a invitaților).
Al patrulea telefon mă anunță ca s-au afișat rezultatele de la CNC - totdeauna obiect de multe vorbe (unele ireproductibile) cine a luat, cine nu, cît a luat, cine a fost în juriu (că de data asta CNC-ul a anunțat juriul abia cînd a fost concursul gata). Ce e de făcut mai departe, tatonam deja ceva de la Cannes, ia să vedem ce întîlniri de producție avem și așa mai departe.
Seara tîrziu am primit un sms de la Albert Serra: că pe unde sînt? Era deja la opening dinner-ul de la Cannes și se uita după mine (Albert Serra e doar unul dintre filmmakerii formidabili pe care i-am cunoscut mai bine pentru că au venit ca invitați la Les Films de Cannes à Bucarest.). Înainte să vină pandemia, urma să îi întorc vizita, să merg la Barcelona pentru niște master-class-uri, dar am sfîrșit prin a sta cu toții în casă doi ani.
Înainte să adorm m-am uitat peste mailuri: m-am bucurat să primesc un mic mesaj după comemorarea de 4 ani a lui Lucian Pintilie de luni la care mă revăzusem cu cei cîțiva oameni care au găsit de cuviință să se adune în fiecare an la mormîntul lui. Din păcate, adunarea e de natură să nu-ți lase vreo iluzie că spectatorii pe care i-ai avut în viață vor lua troleul. Măcar dacă ar revedea filmele și tot ar fi ceva.
(Cristian Mungiu, 18-19 mai 2022, Bucureșți)