*
Scriu din avion din drumul nostru spre Cannes, dar încep cu cîteva însemnări de ieri că au legătură.
Am crezut la început că mi se pare dar încep să cred că nu: ieri m-am întîlnit cu a treia persoană care a decis după ce a început războiul din Ucraina să plece din țară - și a și purces concret la fapte. Adică din cei trei, unul și-a luat deja casă în Spania, lîngă aeroport, pentru orice situație, alții și-au înscris deja copiii la școală în Germania, iar o prietenă pe la care trec mereu înainte de Cannes pentru chestiuni de înfățișare m-a anunțat că e cam ultima dată pentru că își remorchează businessul și familia în țări mai calde. Zic eu, care îndată ce am ajuns la mixaj mi-am deschis un cont într-o bancă franceză, să fie. All in all, deși ne-am obișnuit cu războiul îngrozitor de repede, pare că ne-a revenit pe loc spaima cu care trăim dintotdeauna.
Ieri a fost ziua de făcut bagajul. Am făcut o încercare s-o iau spre un mall să-mi mai iau niște blugi că ăștia de pe mine sînt rupți de la filmare, dar după 30 de minute în care făcusem un kilometru m-am lăsat păgubaș. Am venit acasă și mi-am luat la întins și măsurat prea multele smokinguri pe care le am la 20 de ani de la primul Cannes.
Dacă mîine ar avea loc nu o proiecția de film ci un meci de box, ar trebui că azi să sar coarda toată ziua ca să fac categoria. Din păcate, am constatat ieri că sînt cu niște kile în plus față de greutatea recomandată pentru smoking - dar cam asta e de acuma. Să sperăm că nu acolo se joacă. Mai prost e că mi-am rătăcit brîul pe care mi-l făcuse un maestru croitor pentru Cannesul de acum șase ani pe măsură - cu arici, ca să vină și după masa de protocol. Mi-am luat în final cinci papioane și trei cravate deși știu că probabil n-am să port decît un papion, dar am zis că măcar să le mai scot și pe ele în lume că mi-e milă că stau în dulap acolo cîte patru, cinci ani pînă le mai scot eu la lumina să văd ce mai fac.
Pesemne pare trivial, dar protocolul la Cannes consumă o grămadă de energie. În sfîrșit, m-am organizat cumva, am găsit și mi-am luat butonii pe care i-am primit cadou în 2013 de la colegul de juriu Daniel Auteuil (cînd mi-i uitasem pe ai mei și-mi flendureau mînecile) și am înghesuit totul într-o valiză și pe două umerașe. Să vedem cum or arată costumele cînd ajungem la hotel (stăm la Mariott de data asta, pe banii festivalului - însă extras sînt on us)
Pe seară mi-am serbat unul din băieți, că era ziua lui. Desigur, cînd s-a născut era pentru noi doar o zi oarecare, dar apoi a devenit un copil-născut-în-timpul-Cannesului. În 2007, la 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, l-am serbat pe yachtul Arte, proprietara cinemaului Latin din Paris i-a oferit o mașinuță roșie și el pretinde că își amintește (desigur, își amintește pentru că i-am povestit) În 2012, la După dealuri, l-am lăsat acasă la București și îmi pare și acum rău. De atunci am zis că, pe cît se poate, să fiu mereu cu el de ziua lui. În 2016, ca să fiu sigur că o să fim împreună, mi-am programat premiera cu Bacalaureat pe 19 mai, ca să fie clar că am să fiu în București în ziua aia. Doar că și festivalul a programat filmul tot pe 19 mai - așa că în final am lipsit de la propria mea premieră și în schimb mi-am luat familia cu mine la Cannes. Acum, în 2022, am avut o singură rugăminte cînd ne-au întrebat care e dată ideală de proiecție pentru noi: să fie după 20 mai.
După ce am mîncat tort, i-am făcut tratamentul pisicii (are otită și trebuie mobilizați doi inși ca să îi poți turna picături în urechi - și chiar și așa am zgîrieturi prin toate părțile). Le-am lăsat sarcină băieților să pună apă la oleandru. Am luat de la Avanpost acum o săptămînă - după verificarea DCP-ului pentru Cannes - trei rămurele de oleandru - îi plăceau foarte tare mamei și vreau să le pun în curte. Ea avea mînă bună la flori, cum se zice - le înfigea direct în pămînt și se prindeau. Eu, mai precaut, le-am pus în apă să facă rădăcini și am lăsat vorbă să se verifice nivelul apei cît sînt plecat.
Pe seară am primit o invitație la filmul lui Serghey Losznita (și la partyul de după, ceea ce la Cannes contează). Serghey e un alt regizor de super-clasă pe care l-am avut invitat și l-am cunoscut grație Les Films de Cannes à Bucarest. Apoi i-am răspuns lui Kent Jones (care ne-a fost și el invitat dar la American Independent Film Festival) care îmi scrisese că abia așteaptă să vadă filmul. Admit că de data asta, la R.M.N. nu mi-a mai venit să dau scenariul nimănui de pe acasă - așa că l-am rugat pe Kent să arunce un ochi și să-mi zică dacă vede probleme grave.
De dimineață mi-am încheiat împachetatul cu ruloul cu lipici (obiect de bază cînd ai o pisică care se bagă în bagaj), am cumpănit o vreme cu o umbrelă în mînă după care am lăsat-o acasă (deși în 2012 a plouat de scoteau apa din corturi cu prosoapele) și am tăiat-o spre aeroport cu ceva întîrziere.
De pe drum am examinat mesajele și invitațiile last minute: Csaba, care a supervizat traducerea în maghiară a părților de scenariu aferente ne-a urat bafta și sper să-l revedem curînd la premieră. I-am urat bafta lui Arnaud Desplechin că el are filmul azi. Și am primit o invitație la petrecerea CAA de asta seară. Agenta mă întreabă dacă, deși ajung tîrziu, aș vrea să întîlnesc «niște minunați actori și actrițe de top» reprezentați de agenție '¥într-o atmosferă relaxată'. Clar relaxată. Și mai începe și la ora 23 - așa că am zis că mai vedem dar probabil am să fiu obosit.
Însă obosit-neobosit, astăzi e ziua cea mai lungă: la 1.30 dimineață avem proba tehnică în Sala Lumière din Palais - cu mică delegație aferentă: operatorul, monteorul, mixeorul, producătorul, distribuitorul din Franța. Nu c-am mai putea face ceva, dar e bine să vezi cu ochii tăi și să auzi cu urechile tale că e ok - că n-a trimis cineva din greșeală vreun alt fișier.
Diseară ieșim cu toții la masă - iar eu mă simt că Mircea Sandu la mondiale - iată că conduc a patra delegație de cineaști în selecția oficială la Cannes. Îmi aduce aminte de poveștile cu și despre Mihnea Gheorghiu la Cannes. E musai să le aștearnă cineva pe hîrtie înainte să se uite (dacă se pot face publice detaliile cu pricina).
În aeroport m-am pus pe treaba. M-am apucat să fotografiez, căci în prima zi cînd plec (după ce am stat multă vreme acasă) observ mereu o grămadă de chestii care mă amuză. De regulă mă uit doar eu la fotografiile alea dar acum, existînd pagini de Instagram și FB ale filmului, le-am dat mai departe. În primul avion am reușit să răspund la întrebările de la IQAds, iar de la Munchen am și trimis răspunsurile mai departe. Iar acum, spre Nisa, am apucat să vă scriu vouă, LiterNet-ului.
Cum se zicea pe vremuri, la ora la care transmit aceste rînduri totul e overall bine și, ca mereu pe drumul de ducere, speranțele și emoția sînt cît casă. Singurii care dorm duși sînt copiii delegației - next gen-ul Cannesului - copiii lui Judith și Marin - care ne însoțesc în aventură.