Studii: Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, clasa Conf. Univ. Dr. Mihai-Filip Odangiu, promoția 2022 (licență)
Participă la Gala HOP 2022, la secțiunea Grup cu momentul Te iubesc, dar nu pe tine!, alături de colegii săi de facultate: Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Sara Pongrac, Paul Tonca.
Alberto Păduraru: Cine ești ca om / artist?
Mihai-Andrei Pleșa: Păi, mai nou sunt actor cu diplomă. Nu că înseamnă mare lucru, dar mă pot recomanda mai bine, totuși. Profesional vorbind, sunt un actor destul de bun de supporting role, cred că momentan e locul în care mă integrez cel mai bine în universul unui spectacol, ca să zic așa și îmi place foarte tare această poziție. Nu prea am avut ocazia să abordez un rol principal, dar momentan nici nu mă consider pregătit, probabil aș fi mediocru, lucru care mă enervează la culme. Momentan simt că mi-am găsit oarecum, locul în teatru. Încerc, totuși, să evoluez de la spectacol la spectacol, așa că cine știe... poate peste câțiva ani voi avea ocazia să mă contrazic cu privire la personajele principale. Acum, sunt un om destul de calm și deschis (lucruri pe care le-am învățat destul de greu și destul de târziu, dar, în sfârșit, acum sunt chill) și încerc să fiu cat se poate de sincer și să mă bucur de viață.
A.P.: Ce înseamnă pentru tine experiența HOP?
M.-A.P.: O oportunitate foarte mare de promovare, în primul rând, pentru mine, dar și pentru echipa din care fac parte. În al doilea rând, mă bucur că am ocazia să lucrez la un nou moment de spectacol, pentru că după terminarea facultății, am realizat că astfel de oportunități sunt relativ rare. Până și acest interviu e o premieră pentru mine și mă face să mă simt așa, semi-important. Sper să nu mă fac de râs:).
A.P.: Dacă viața ta ar fi un musical s-ar numi...
M.-A.P.: Nu sunt foarte familiar cu musical-ul, am văzut vreo două trei, dar încă nu am ajuns să îl înțeleg pe deplin. Deci, din lipsa unei perspective mai ample asupra subiectului, am să răspund: High School Musical:). Împușcați-mă!!!
A.P.: Iar rolul tău ar fi jucat de...? (nu ai voie să fii chiar tu.)
M.-A.P.: Zac Efron, pentru că doar de el îmi aduc acum aminte. Și pentru că o ziceți că sunt lame, să știți că l-am văzut de curând în ceva film mai nou și... mi-a plăcut. Sue me!!!
A.P.: Dacă ar fi să-mi faci un playlist pentru cum te simți în momentul ăsta, primele trei piese ar fi...
M.-A.P.: După o scurtă incursiune în playlist-ul meu de pe Spotify: Status - Russ, Lumea asta - Ian și Amintire cu hamsii - Fără Zahăr
A.P.: Ce îți comanzi cel mai des în pauzele de la repetiții?
M.-A.P.: Shaorma, vă dați seama. Și nici măcar nu o comand, merg până acolo. Câteodată comand și ceva mai interesant, dar am mâncat și biscuiți BelVita:)
A.P.: Există pauze de la repetiții? Dar de la teatru per se?
M.-A.P.: Există ambele variante, probabil. Totuși, pauzele de la teatru per se, cel puțin pentru mine în acest moment, sună destul de înfricoșător.
A.P.: Când ai zis ultima oară HOP (interjecție), în afară de contextul galei / premiilor? Poate fi și interjecția compusă HOP și-așa...
M.-A.P.: Acum două zile când a intrat un copil mic cu o bicicletă de jucărie în mine. N-a fost vina lui pentru că mergeam ca boul cu ochii în telefon.
A.P.: HOP și (cum) așa?
M.-A.P.: Ș-așa ș-așa ș-așa.
A.P.: Lucru individual sau lucru în echipă?
M.-A.P.: Lucru în echipă. Atmosfera e mai relaxată.
A.P.: Dacă nu ai fi actor / actriță ai fi...
M.-A.P.: Ahm, nu știu, parcă aș vrea să încerc un job la birou, american-style așa, dar sunt aproape sigur că m-aș plictisi după ceva timp. Când eram mic voiam să fiu soldat, probabil din cauza filmelor la care mă uitam, totuși, tot urmărind astfel de filme am realizat că mi-am format o imagine ușor romanțată a soldatului, deci probabil nici asta nu aș vrea să fiu prea mult timp.
A.P.: Prima amintire cu teatrul?
M.-A.P.: Mergeam cu mama la spectacole de teatru de păpuși, sâmbăta, la Teatrul Puck din Cluj-Napoca. Nu îmi amintesc nimic, dar îmi plăcea.
A.P.: Un spectacol de teatru despre care poți spune că ți-a schimbat viața este...? (Și în ce fel.)
M.-A.P.: Trix Show de la Teatru Național Turda, în regia lui Mihai Sandu Gruia. Nu pot spune că mi-a schimbat viața neapărat, dar mi-a dat oarecum încredere.
A.P.: Un moment în care te-ai gândit cel mai serios să renunți la teatru?
M.-A.P.: Prea serios nu m-am gândit niciodată, dintr-o oarecare comoditate și încăpățânare. După primul semestru de facultate (care nu a fost unul prea senzațional, dar s-a încheiat cu producția unui spectacol, în sesiune, la care mi-a plăcut foarte mult să lucrez) am intrat cu toții în carantină. Nici atunci nu am vrut să mă las, dar odată cu anul II, când am înțeles că nu o să scăpăm așa ușor de pandemie, motiv pentru care ba eram la facultate, ba eram în carantină acasă, am simțit că nu are sens să mai continui. Apoi lucrurile au luat-o pe o traiectorie relativ ascendentă.
A.P.: Dacă nu e un joc atunci e...
M.-A.P.: N-aș știi să spun. Nu am fost niciodată adeptul teoriei conform căreia actorul se joacă și jucându-se descoperă și creează și așa mai departe. Spune-mi, dom'le, în ce direcție ies din scenă, dacă trebuie să fac vreo tumbă, dacă vrei altă intenție la replica x și odată ce prind vibe-ul o să încep să mă joc.
Acum, sunt aproape convins că nu asta trebuia să răspund, dar e ok ).
A.P.: Dacă nu e o competiție atunci e...
M.-A.P.: E ok, dar nu strică nici competiția câteodată.:)
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de acum 5 ani?
M.-A.P.: Ai putea să îmi spui și mie în care carte din bibliotecă ai ascuns ăia 50 de lei? Au fost momente când erau bineveniți.
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de peste 5 ani?
M.-A.P.: Vrei să știi în ce carte mă gândeam să ascund...? Glumesc. Sper că joci mai bine ca mine, pentru că altfel...
A.P.: Actor total sau show total? Ce înseamnă show pentru tine? Ce înseamnă actor pentru tine?
M.-A.P.: Cred că show total. Spectacolul e pentru cei din sală, care au plătit bilet, cel puțin asta spunea profesorul meu și (în mod surprinzător, că nu ne-am înțeles noi chiar strălucit) sunt de acord.
Show total, pentru mine, este un spectacol care reușește să te facă să nu vrei să menționezi sau să îți reamintești momentele lui mai puțin bune. Din perspectivă profesională, cred că se poate ajunge la show total atunci când toate elementele tehnice (lumini, costume, decor etc.) sunt îmbinate omogen și actorii își cunosc foarte bine sarcinile, acest lucru făcându-i mai relaxați. Nu e neapărat o rețetă, dar cred că e necesară o astfel de atmosferă.
Nu am o definiție a actorului, cred că dacă reușești să te adaptezi la ritmul de lucru, la atmosfera creată de colegi și regizor și îți faci treaba cât mai bine ești pe drumul cel bun.
A.P.: Ceva ce crezi / simți că ai inventat chiar tu este...
M.-A.P.: Nu știu dacă observă cineva, dar când sunt în scenă și atenția publicului nu este concentrată pe mine, încerc să susțin scena prin micro reacții fizice și mici acțiuni; de obicei, merge bine la comedie. Ajută mult dacă am obiecte la îndemână. Încerc pe cât posibil să nu atrag atenția, că na, se întâmplă probabil, ceva mai important în scenă, dar dacă îți fug ochii la mine din când în când nu aș vrea să vezi cum stau și mă uit ca un bleg. Cred că mă ajută să rămân conectat la ce se întâmplă în scena respectivă și la codul personajului. Oarecum acesta e un principiu destul de fundamental în teatru, deci, nu l-am inventat eu, totuși aș vrea să cred că am găsit o nouă formă pentru a-l aplica. Mai nou au început să observe colegii mei și feedback-ul a fost destul de pozitiv, deci cine știe?!