Spectacolul lectură nu a fost cu nimic diferit, ba chiar a reușit să creioneze din nou atmosfera "western" de acum două decenii. În lipsa barului, a găleților ("în loc de pistoale, ne-au dat două găleți") și a Suzanei Macovei - care a plecat mult prea devreme dintre noi -, distribuția originală (Dan Rădulescu, Nicu Mihoc și Alexandru Pavel, cu Elena Purea în rolul Anei) a reușit să se adune, să își depășească sentimentele intense și mixte ale momentului și să livreze interpretări de excepție. În special Nebunul jucat de Mihoc, cu a sa veveriță-ghid ce îl îndrumă să iasă din ocnă, înduioșează chiar și inimile spectatorilor ce cunosc în amănunt personajul. Astfel, după doar două spectacole lectură urmărite, pot spune că Ro.Drama a fost și este un proiect de succes care aduce sau readuce texte în atenția publicului, o alternativă inteligentă pentru perioada pandemică în care teatrul ar fi putut complet să hiberneze.
Câteva ore mai târziu, spațiul de întâlnire a fost schimbat pentru prima și singură dată în cadrul acestui eveniment. Fiindcă o perioadă artistică nu se sărbătorește doar cu ce a fost, ci și cu ce are să urmeze, Teatrul Studio a găzduit spectacolul Pescărușul în regia lui Nicolae Cristache, cu o distribuție formată din studenți ai Universității de Arte din Târgu-Mureș: Ilinca Petra Meșter, Sergiu Ștefanache, Ciprian Mihăilă-Leotescu, Larisa Dobrin, Alex Stoicescu (pe care am avut ocazia să îl văd și în Ierbar), Mălina Bobeș / Raluca Sarca, Carina Andreea Ilie, Claudiu Panaitescu, Daniel Suciu, Narcis Blideran și Sebastian Pop.
Nu cred că am mai pățit vreodată ca un spectacol să mi se pară atât de lipsit de acel quelque chose la început și până la final să ajungă să mă captiveze în totalitate. De obicei e invers pentru mine. Însă felul în care personajele tinerilor actori prind contur treptat, de parcă Cehov ar fi în sală și le-ar dezvolta în timp real, este cu adevărat fascinant. Încrederea și snobismul Irinei Arkadina garantează râsete copioase, iar clipa în care Nina intră în scenă, cu o explozie de dinamism și entuziasm, este și cea în care reprezentația prinde culoare și la figurat. Cea în care fundalul vibrant din spate, când roz-albastru, când verde-galben, este însoțit de o energie pe măsură.
Estetica tradiționalului îmbinat cu modernul pe care Adi Matei o folosește în crearea scenografiei oferă o nouă dimensiune de actualitate clasicii piese. De altfel, decorul nu pare la prima vedere inedit: câteva canapele și fotolii de epocă și o masă ce servește câteodată pe post de scenă, revărsând fascicule de raze roșii sau albe asupra artiștilor completează mizanscena. Însă este foarte clar faptul că regizorul a ales lumina, în perfectă armonie cu personajele, ca element principal pentru crearea ambianței.
Pescărușul debutează cu Mașa, care se încovoaie pe scena-masă într-un dans morbid al durerii, acompaniată de ritmul înjunghietor al unei melodii ca un pumnal. Este îmbrăcată complet în negru, în semn de doliu pentru propria persoană, pentru propria viață netrăită, însă abia la sfârșit, când momentul coregrafic se repetă, înțelegem cu adevărat magnitudinea suferințelor ei. În ciuda bijuteriilor strălucitoare care îi întregesc în final ținuta întunecată, ea este osândită asemeni lui Atlas să care în spate o greutate colosală, fiind reprezentanta unui șir de tragedii ce a năpădit treptat toate celebrele personaje. Apoi Mașa cade din picioare. Fiecare om are un punct în care cedează.
Și, până la urmă, nu e de datoria lui să și-l cunoască? Să își cunoască limitele? Să știe când destul e destul? Iubirea e oarbă și te poate aduce în pragul unor fapte de care nu te credeai capabil. Atât drama din Năpasta, cât și cea din piesa cehoviană, e cauzată de o dragoste neîmpărtășită și afectează vieți neimplicate direct în conflictul amoros. Destinul este deseori țapul ispășitor când vine vorba de astfel de evenimente. Însă a fost destinul lui Dragomir să-l omoare pe soțul Anei? Sau o alegere conștientă și gândită în prealabil? Soarta a făcut ca Ion să fure de la mort și astfel să fie acuzat de crimă? Sau doar o greșeală stupidă ce putea fi foarte ușor evitată? Nina s-a jucat cu destinul când a decis să îl lase pe Konstantin și să plece după Trigorin la Moscova? Sau de fapt avem cu toții putere să schimbăm situația în favoarea noastră, pentru că destinul ni-l facem noi?
(foto: Cristina Gânj)