Pe 2 decembrie 2016, Oana Doboși a fondat, alături Raluca Selejan (Sele, în cele ce urmează), librăria independentă La Două Bufnițe. 6 ani și 3 luni mai târziu, stabilimentul de minte, inimă și literatură din Piața Unirii 11 (intrarea în librărie se face din strada Matei Corvin) a devenit unul dintre cele mai deștepte, emoționante și citite locuri ale orașului. Mai jos, e vorba despre cărțile lunilor ianuarie și februarie 2023, despre colțul de carte franceză, despre Rezidența Literară și despre alte proiecte La Două Bufnițe. După cum e vorba și despre viața, finanțele și scopurile librăriilor independente din România sau despre mentoratul celui care a fost și va rămâne Daniel Vighi.
În paralel cu activitatea de manager de librărie, Oana a fost și coordonatorul editorial al catalogului expoziției Victor Brauner: Invenții și magie, alături de Camille Morando, director editorial și curatoarea expoziției care va fi vernisată pe 17 februarie 2023 la Muzeul Național de Artă Timișoara (Piața Unirii 1). Povestea de dragoste dintre Oana și expoziția & catalogul Brauner, în cele ce urmează:).
Mihai Brezeanu: Oana, care sunt așteptările pe care le ai de la evenimentul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, atât în calitate de manager de librărie, cât și în cea de cetățean al urbei?
Oana Doboși: Ca să preiau ștafeta de la Diana Marincu (n.r. directoarea artistică a Fundației Art Encounters, interviul LiterNet cu ea se poate citi aici), care și-a adus aminte de apoftegma mea cu "există viață și după 2023", m-am gândit că ție îți pot spune la modul cel mai sincer că eu nu am avut, nu am și nici nu voi avea vreo așteptare de la evenimentul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii. E doar un titlu, o funcție, iar ultimul lucru care m-ar putea impresiona pe mine în vreun fel ar fi titlurile și funcțiile. Și când spun asta, îmi vin în minte două fraze auzite recent în contextul capital, cultural și european în care ne aflăm, prima m-a lăsat rece, a doua m-a scos din sărite: "Cum poți spune că nu ai timp să suni un prorector?" și "Eu nu vin să car cutii, că sunt de la comunicare". La asta mai adaug și faptul că, în 2015, eu m-am angajat la Asociația Capitală Culturală (pe atunci) 2021 și am plecat repede, repejor în trei săptămâni. Nu e cazul să explic de ce.
Întotdeauna am crezut că ăsta e un titlu în care e vorba de foarte multă administrație și politică și de prea puțină cultură. Și acum cred asta, până la urmă, la capătul a 10 de ani de tratative, planuri, idei, nenumărați curatori care ne-au străbătut orașul. La final, nu s-a găsit un consens administrativ-politic și avem cel puțin 3 capitale culturale. Lucru care poate fi benefic pentru oraș, dar sigur nu e pentru mine, eu nu am stomac să joc un joc la mai multe capete în același timp. Dacă spun că sunt cu cineva, sunt cu el până la capăt, dacă nu mai vreau să fiu, mă retrag. Singurul moment de vagă așteptare față de acest titlu l-am avut anul trecut, în 2022, când Corina Șuteu a venit consultant al PMT (n.r. Primăria Municipiului Timișoara). În ea am văzut un om care chiar poate face ceva concret, dincolo de toate discursurile pe care le-am auzit ani întregi. Tăcerea din spatele plecării ei după trei luni petrecute în Timișoara spune multe, desigur, doar celor care știu să asculte tăcerile. Ei bine, cam asta e relația mea cu acest titlu în calitate de cetățean.
Eu, dacă am așteptări, le am de la oamenii din jur, de la mine, de la echipa cu care lucrez zi de zi la librărie sau în alte proiecte, iar când aud replici ca cele citate mai sus mă lămuresc rapid cam ce fel de oameni am în față. În general, îmi place să mă uit dincolo de poleiala brandurilor, acolo încerc să privesc eu cu atenție și pot spune că Timișoara a avut și va avea proiecte culturale autentice făcute de oameni care chiar cred în ceea ce fac, dincolo și dincoace de 2023. Nu le enumăr aici, e simplu, cele care vor rămâne în 2024, 2025 și așa mai departe, astea sunt proiectele în care cred și de la care am așteptări. Le va vedea toată lumea. Ca manager de librărie, nu e treaba mea să am așteptări de la nimeni și nimic, singura mea treabă reală e să am grijă, alături de Raluca și colegii noștri, Livia, Alex și Giulia, ca librăria să supraviețuiască de la o lună la alta. Printre multe altele, chiar și cărând cutii de cărți zilnic. Atât.
M.B.: Ce programe, rezidențe și evenimente speciale literare va organiza / găzdui librăria La Două Bufnițe în 2023?
O.D.: Aceleași programe și evenimente pe care le-am avut și până acum. În ianuarie 2023, cartea lunii la Bufnițe a fost Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți, un volum așteptat de toată lumea cu sufletul la gură, rezultatul unei munci de cercetare de peste 30 de ani. Acum, în februarie 2023, cartea lunii e catalogul expoziției Victor Brauner: Invenții și magie, cu care eu am, recunosc, o relație specială-magică, despre care o să povestesc puțin mai jos. Tot acum, în 19 februarie 2023 (n.r. în weekend-ul când va avea loc deschiderea oficială a Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii), la propunerea Fundației Art Encounters, vom lansa cele mai recente cărți semnate de Doina Lemny despre Brâncuși. În martie 2023, vom lansa colțul de carte franceză și francofonă, în parteneriat cu Librăria Kyralina, librăria franceză din București. Lună de lună vom avea cărți și scriitori care vor fi puși în valoare de către librăria noastră.
Cu siguranță, în noiembrie 2023, vom găzdui a 4-a ediție a Rezidenței Literare La Două Bufnițe, în parteneriat cu European Union Prize for Literature. Proiectul acesta, al Rezidenței literare, e de departe proiectul nostru de suflet și îl vom face chiar de-o fi să trecem prin gheață și foc. Până la urmă, nu cred că există satisfacție mai mare decât aceea de a susține apariția unor cărți despre care știi sigur că vor supraviețui timpului. Așa cum sugeram mai sus, funcțiile vin și trec, noi, oamenii, la fel, cărțile rămân.
E un lucru pe care l-am intuit de foarte tânără, apoi l-am învățat și mi-a fost confirmat de scriitorul și profesorul Daniel Vighi, care ne-a părăsit în noiembrie 2022 și-atunci mi-am dat seama că totul s-a schimbat și că nimic nu trebuie să se schimbe. În formarea noastră, a mea și a Ralucăi, dar și în formarea librăriei noastre, nimeni nu îl va putea înlocui și nu îl va înlocui, chiar dacă multă lume ne asigură că nu ne-a lăsat singure. Așa e, nu ne-a lăsat singure, ne-a lăsat toate cărțile sale și Ariergarda (n.r. proiect inițiat la sfârșitul anilor '90 de Daniel Vighi, care a inclus publicarea revistei omonime, organizarea de ateliere de proză, inițiative civice, etc.). Așa cum încheie Philip Roth excepționala sa carte Patrimoniu. O poveste adevărată, spun și eu: nu avem voie să uităm nimic. Și nu o să o facem nici în 2023, nici mai departe.
M.B.: Cum stați cu finanțarea proiectelor La Două Bufnițe? La ce surse publice sau private apelați?
O.D.: Ăsta e subiectul cel mai delicat, nu doar pentru librăria noastră, ci pentru toate librăriile din țara noastră, doar că nu toate o recunosc și public. Sigur că aici problema care se pune e mai complexă. În primul rând, piața noastră de carte nu doar că e pe ultimul loc din Uniunea Europeană, ci e și cea care nu are un cadru legislativ care să o protejeze, cum e legea prețului unic al cărții în Franța, țara ideală pentru meseria de librar. În al doilea rând, ar mai trebui văzut cum definim o librărie. Dacă tot vorbim de cifre, cifra de afaceri a librăriei noastre e formată în proporție de 95% din vânzarea de carte. Sigur, asta e o alegere, nimeni nu ne împiedică să comercializăm și altceva, dar, până la urmă, asta înseamnă o librărie: o instituție în centrul căreia se află cărțile. Și nu orice cărți, pentru că dincolo de rolul comercial, o librărie are și un rol formator.
Așa e și cu editurile, o editură adevărată își asumă riscul financiar pentru cărțile pe care le publică, nu tipărește cărți pe banii autorilor. Librăria La Două Bufnițe își asumă această alegere de a trăi doar din cărți, iar asta înseamnă că de la o lună la alta trebuie să ne asigurăm supraviețuirea. Când ai o librărie, așa cum o avem noi, nu poți avea siguranța zilei de mâine, din orice unghi te-ai uita, nu prea dă cu plus. În contrapondere, e și un avantaj, avantaj la care eu țin enorm și la care nu prea văd cum aș putea renunța vreodată, o anumită libertate pe care în alt context nu aș putea-o avea.
În pandemie, a fost o perioadă în care am scris, câștigat și decontat multe proiecte în cadrul ONG-ului nostru, a fost perioada în care am fost nevoită să fiu un filolog-contabil dedicat și, dincolo de pandemie, au fost 9 ani în care Raluca și cu mine am fost parte din Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, unde eu făceam deconturi și Raluca, comunicare și promovare, în limitele oferite. Am învățat multe și de acolo, dar așa cum spune și Pete Motanul, în seria de cărți pentru copii pe care noi o îndrăgim mult, "nasturii vin și se duc". Am renunțat la toate astea, fără să privim înapoi și fără să regretăm. Câteodată e chiar sănătos să te desparți de oameni și de proiecte, e destul de trist să rămâi în ceva toxic, din care nu mai ai nicio plăcere și care te ține pe loc și nu te ajută să crești, să te dezvolți.
M.B.: În paralel cu activitatea de la librărie, ai fost coordonatoarea editorială a catalogului expoziției Victor Brauner: Invenții și magie, alături de Camille Morando, director editorial și curatoarea expoziției care va fi vernisată pe 17 februarie 2023 la Muzeul Național de Artă Timișoara. Cum a fost munca de realizare a catalogului și ce îi așteaptă pe cei care vor vizita expoziția?
O.D.: Dacă la mai toate întrebările de mai sus am răspuns cârcotaș-cinic, acum urmează o poveste magică, dacă nu chiar mitologică, cu o armată de nebuni frumoși (asta cu nebunii frumoși nu îmi aparține, dar mi-a plăcut așa de mult, încât o preiau) care se află în spatele realizării unei cărți. La începutul lunii iulie 2022, eram la Paris pentru Les Rencontres Nationales de la Librairie și m-a sunat Elvira Lupșa, coordonatoarea expozițiilor Brauner și Brâncuși din Timișoara anului 2023, care m-a rugat să-i recomand pe cineva din Timișoara care să fie asistent editorial pentru catalogul Brauner coordonat de Camille Morando de la Centre Pompidou. Așa am intrat eu în povestea asta, după ce cu o seară înainte mi-am cumpărat de la librăria L'Ecume des Pages 75 HP-ul lui Brauner și Voronca (n.r. revistă avangardistă publicată în număr unic în 1924), iar ce povestesc eu aici nu e ficțiune, e realitate. Catalogul expoziției Victor Brauner: Invenții și magie e co-editat de Arta Grafică și Art Encounters, e o apariție unică în piața noastră de carte, așa cum și expoziția din Timișoara e prima retrospectivă Brauner în România.
Vreme de opt luni, am fost mai degrabă cea care a fost elementul de legătură între directorul editorial (Camille Morando), autori (Cătălin Davidescu, Catherine Hansen, Radu Stern, Bernard Blistène, Irina Cărăbaș, Diana Marincu, Andreea Foanene), traducător (Mirela Iacob), redactori (Dana Crăciun, Radu Pavel Gheo), grafician (Christophe Ibach) și tipografie (Imprimeria Arta Grafică). Am citit și recitit textele în fiecare etapă, m-am ocupat de partea de copyright a imaginilor (partea asta de drepturi de autor a fost prima mea dragoste în domeniul editorial, în altă viață). La începutul lunii ianuarie 2023, am dat Bunul de Tipar (BT-ul) împreună cu Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters, fără de care multe lucruri bune nu s-ar povesti, nu doar în povestea mea cu Brauner, ci în Timișoara, în general.
Apoi, întâmplarea (sau strigoiul Voronca, prietenul lui Brauner) m-a făcut să fiu la Paris, alături de Elvira Lupșa, la mijlocul lui ianuarie 2023, când, la Pompidou, a avut loc conferința de presă despre evenimentele majore ale TM 2023: expozițiile Brauner și Brâncuși și Bienala Art Encounters. Atunci, pentru mine, a fost un moment destul de emoționant din multe motive pe care nu vreau să le detaliez aici. Așa am închis un cerc sau mai multe, nu știu încă. Când m-am întors acasă, Raluca, adică Sele, s-a uitat la mine râzând și mi-a zis: "Na, mai vrei să lucrezi cu noi la librărie?". Asta e o întrebare care are un singur răspuns, cu siguranță.
În final, n-am avut liniște nici eu, nici Raluca, și așa am ajuns la toată campania cu cartea lunii februarie 2023 la Bufnițe care îi este dedicată catalogului expoziției Brauner. Azi (n.r. 8 februarie 2023), când îți răspund ție, dragă Mihai, știu sigur că, săptămâna viitoare, catalogul expoziției Brauner va fi în multe librării din țară și va ajunge în mâinile cititorilor. Și tot azi (adică ieri deja, e trecut de miezul nopții), în jur de ora 18, camionul cu operele lui Brauner de la Pompidou a ajuns la Timișoara în același timp cu cel care transporta parte din tirajul catalogului de care am tot povestit aici. A fost triggerul care m-a făcut să-ți răspund într-un final la întrebările pe care mi le-ai trimis de ceva vreme. Câtă invenție, atâta magie, nu-i așa?
M.B.: Dacă vom face un nou interviu în ianuarie 2024, ce crezi că vei spune atunci despre cum a fost Timișoara - Capitală Europeană a Culturii?
O.D.: Nu știu ce o să spun în ianuarie 2024 despre tot anul ăsta care se anunță frumos și imposibil, dar sper că atunci când o să-ți răspund la întrebări o să fiu tot în Napoli, cu Sele, Mihai & Dani, Mirela și cine o să mai fie pe atunci cu noi (cu comisia imaginară de cultură rezistă cine poate), unde eram și la începutul lui ianuarie 2023. Acolo e lumea întreagă în toată diversitatea ei geografică, istorică, socială și culturală, simplu, firesc, natural, fără titluri speciale.