1 decembrie 1918, Alba Iulia, 3 grade, era înnorat și burnița.
16 decembrie 1989, Timișoara, 16 grade
17 februarie 2023, Timișoara, 10 grade
Cu temperatura se pare că totul a fost și e în regulă. Vremea a ținut cu locuitorii României în momentele importante.
A doua parte a lecției: I.C. Brătianu, dictator, nimeni...
Lecția imaginară se termină brusc. Niște elevi intră în panică pentru că au urcat doi controlori în tramvai. Elevii fug spre aparatul de validat biletele. Controlorul se uită amuzat spre elevi, apoi le spune că transportul între 17-19 februarie 2023 este gratuit în Timișoara. Elevii bombăne ceva și-și pun căștile la loc. Poate ascultă Implant pentru refuz sau Taraf de Caliu. Nu se știe la care concert vor merge.
Mă uit din nou la programul anului cultural 2023. Programul se schimbă zilnic, nu se anulează nimic, ba chiar apar evenimente noi, apar spații de care nici nu știam că există. Programul se umflă ca o pâine. De la 123 evenimente s-a ajuns la 1.000.... E clar că în oricâte tramvaie aș urca, n-aș ajunge să văd tot.
Cobor la o stație oarecare unde văd mai mulți oameni. Lumea pare a fi curioasă și numărul de oameni încruntați tinde spre zero.
Mă alătur unui grup de turiști. Ăștia sigur știu unde trebuie mers. Astfel am ajuns la Muzeul de Artă din Timișoara. Expoziția Victor Brauner. Nu pot intra la această expoziție fără să-mi pun trei dorințe. Pentru asta intru rapid la librăria Două Bufnițe din Piața Unirii, unde găsesc un album Victor Brauner. Răsfoiesc catalogul curatoarei expoziției, Camille Morando (coordonator editorial: Oana Doboși - interviu aici), și încerc să-mi fac temele pe ultima sută de metri. Recapitulez:
Victor Brauner merge la școala evanghelică din Brăila, orașul orașelor. Câțiva ani mai târziu apare tabloul Adam și Eva. Primul punct pe listă e fixat.
Oare cum sună vocea lui Victor Brauner? Neapărat trebuie să-i aud vocea.
Un ultim punct pare imposibil, dar merită pus pe listă. E vorba de atașamentul lui Victor Brauner față de avangardiștii bucureșteni, pe care-i întâlnea la Lăptăria lui Enache. Legenda spune că Victor Brauner are o lucrare unde a desenat un simbol "misterios" în stânga jos a tabloului, respectiv o vacă. Oare voi vedea la Timișoara acest tablou?
Lista e completă așa că intru la muzeu. Primesc un bilet care costă 0 lei și urc la etajul doi. Deschid ușa și bifez primul punct de pe lista imaginară: Incredibil, tabloul Adam și Eva a ajuns de la Muzeul de Artă din Tulcea exact aici. A doua lucrare din perioada bucureșteană a lui Brauner e portretul lui Ilarie Voronca. Împreună au contribuit la redactarea revistei 75 HP. Și această revistă poate fi văzută în cadrul expoziției.
Atât am fost de preocupat de partea din stânga jos a fiecărui tablou încât nu-mi rămâne decât să mai merg încă o dată la expoziție, să mă uit cu mai mare atenție. Punctul trei rămâne totuși o legendă, deoarece nu am identificat nici un simbol misterios.
În ultima încăpere a expoziției am stat jos. Pe ecran rula un interviu cu V. Brauner. Foarte interesant filmul, dar din păcate în limba franceză.
Așa că imediat după ce am ieșit din muzeu, am căutat o înregistrare audio în limba română a vocii lui V. Brauner. Nu am găsit decât vocea lui Harry Brauner, fratele artistului:
Apoi am mers mai departe, tot așa, la nimereală. Am văzut tot felul de concerte și păpuși gigantice maghiare, flancate de voluntari japonezi.
Așa că am schimbat regula și am căutat un eveniment cu bilet, pe care să plătesc oricât, dar să nu fie pe gratis. Și bine am făcut.
La Sala 2 a Teatrului Național am urmărit un spectacol pe care nu am să-l uit prea curând. Se numește aTMosfera (tntm.ro/atmosfera)
Trei drame separate, plasate în trei localități din Banat: Vârșeț, Timișoara și Szeged. Relația nepoată-bunică în limba sârbă (Teatrul din Vârșeț), tată-fiu în limba română (Teatrul din Timișoara), mamă-ginere în limba maghiară (Teatrul din Szeged). Spectacolul a fost supratitrat în română și engleză. Pentru mine a fost o premieră, deoarece nu am urmărit niciodată teatru în limba sârbă sau maghiară.
Tot supratitrat este și spectacolul Leonce și Lena de la Teatrul German de Stat din Timișoara (teatrulgerman.ro/leoncesilena), spectacol care ar merita să fie înregistrat și difuzat la TV. Regizorul Niky Wolcz nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Fiecare detaliu, fiecare replică pare că a fost analizată de regizor cu mult timp înainte de a începe repetițiile.
Mă urc din nou în tramvai și încerc să fac bilanțul primelor trei zile. În mod ciudat nu am să le reproșez organizatorilor absolut nimic. Ba chiar aș zice că proba pe teren a festivităților a fost o reușită.