E foarte complicat de văzut cu minte lucidă cap-coadă Tinerețea. Textul e prea deștept, paradoxal și misterios, derularea de evenimente și mijloace prea impresionantă, mulțimea de spectatori de dincoace și dincolo de mini-garduri prea charismatică, clădirile din Libertății și cerul nopții prea captivante. Mintea începe cu lejeritate să producă fantezii, închipuiri, dorințe.
***
Întreg spectacolul e construit pe ideea de rotund. Pornind de la muzicanții din centrul spațiului de joc (Sol Faur - chitară, Norbert Lovasz - chitară bass & arcuș, Ovidiu Mihăiță - tobe & percuție), continuând cu arcele ori cercurile complete descrise:
de zecile de actori, studenți și liceeni care poartă, la răstimpuri, sute de panouri de plastic ce completează povestea ori care dansează și cântă la unison în câteva momente-cheie
de triourile Regină - Rege - Unchiaș și Soție - Cumnată - Cumnată (ambele interpretate demențial, pe picioroange (da, pentru câteva minute în seara de final, picioroange pe gresia udă din Libertății!) și cu măști (by Ciprian Tauciuc) pe chip, în costume (Lia Pfeiffer) memorabile, de Charlie Fălămaș, Dumitru Stegărescu și Flaviu Călin Cernescu)
de calul-bicicletă înaripată al lui Făt-Frumos (așezată pe platforma cu roți condusă, la vedere, de 4 scutieri în rol de mașiniști),
de formidabilele construcții hibrid înfățișându-le pe Gheonoaie și pe Scorpie (mânuite, la rându-le, de mai mulți performeri, care în rol de șofer, care la împingere, care la însuflețit aripi),
de iepurele ce îl atrage pe erou în Valea Plângerii (purtat, la rândul său, de 3 mânuitori ce îi animă alergarea, alergând ei înșiși sub privirile publicului, într-un efort teribil)
de schelele pe care sunt înălțate boxele și reflectoarele, unite de gărdulețele ce delimitează spațiul de joc.
Singure Povestitoarea (Christine Cizmaș) și Iulia (când mânuiește gongul, când preia săgețile trimise de Făt-Frumos către Gheonoaie, Scorpie ori iepure) au libertate de mișcare în aproape orice direcție. Lor li se adaugă, în scena de final, Făt-Frumos, cel căruia, îmbătrânit de căderea în timp, Armand Iftode îi strecoară cea mai intensă porție de emoție atunci când, bătând în lung și în lat scena / tărâmurile copilăriei, se împleticește și totuși rezistă pentru a nu rata cea de pe urmă întâlnire a oricărui om.
***
Tot în cerc, în cel delimitat de panourile de plastic înfățișând dulceața traiului de palat, își petrece Făt-Frumos nemăsurata durată a fericirii. Câtă vreme trăiește cu frumoasa-i soție și (alături de) surorile acesteia în tărâmul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte, Făt-Frumos există în interiorul cercului. Simbol al perfecțiunii, dar și al protecției / închiderii totale. Când îi vine sorocul, eroul pleacă la vânătoare rupând cercul și pășește, fără voie, în Valea Plângerii, cea care îi declanșează amintirile și dorurile. Și-atunci, ce e fericirea?
***
Pe de o parte, masive elemente de decor (Ciprian Tauciuc, Dinu Bodiciu) mânuite la vedere și săgeți care ating arcul eroului și, apoi, în loc să zboare prin aer, sunt purtate spre țintă de Iulia. Pe de alta, aproape toate personajele poartă măști, e mult fum de scenă, sunt reflectoare multicolore, jocuri de lumini și o sonorizare de mare festival rock.
Pe de o parte, unul dintre cele mai importante basme culte din literatura română, înțesat de personaje și motive ce se revendică din tradiții milenare. Pe de alta, o scurtă istorie a omenirii desenată pe panouri de plastic (ilustrații: Livia Coloji), mustind de ironie și referințe social-cultural-politice dintre cele mai recente.
Pe de o parte, o coloană sonoră instrumentală rock (cu ceva inserții folclorice), cu pasaje de forță strălucitoare și fragmente blânde hipnotizante. Pe de alta, o coloană sonoră vocală (Christine, Jasmina Mitrici, Etelka Magyari, Mónika Tar, Emília B. Borbély și mare parte din restul performerilor) propunând un mix de tradițional - operă - expresionism brechtian.
Ce fel de spectacol e, de fapt, acest Tinerețe? Operă rock? Musical pentru copii și tineret? Teatru de idei pentru adulți? Teatru popular? Spectacol de stradă cum se făcea cumva? Producție ultra-contemporană cu mijloace de atunci și așezări în scenă de acum?
Într-un fel, Ovidiu Mihăiță (regie și scenariu) a construit un spectacol aidoma basmului: plin de paradoxuri fermecătoare și de contradicții ademenitoare.
***
Tinerețe aduce împreună artiști din Auăleu, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest. E, probabil, cel mai fain exemplu de colaborare artistică locală de până acum din Capitala Europeană a Culturii.
Dincolo de echipa de creație, de cea tehnică și de producție, coloana vertebrală a scenei e formată de Auăleu. Christine Cizmaș e Povestitoarea și principala voce a pasajelor muzicale, Armand Iftode e Făt-Frumos, Ovidiu, Norbert Lovasz și Sol Faur sunt muzicanții din mijloc. Jasmina Mitrici e una dintre cele patru voci ale corului. Ioan Codrea face treabă de mașinist, fiind, printre altele, unul dintre cei 4 șoferi ai calului-bicicletă și unul dintre cei 3 purtători ai iepurelui. Ionuț Pârvulescu e regizorul tehnic / secund ocupat cu coordonarea zecilor de performeri (printre ei, Anastasia Miulescu) care poartă panourile și produc momentele vocal-coregrafice de grup. Aflată la debutul pe scenă (apropo, la premiera Tinereții din 2021, tocmai împlinea 15 ani!), Iulia Todor e și ea parte din ce va să zică Auăleu.
Multitudinea de aptitudini ale membrilor trupei și capacitatea & disponibilitatea lor de a interpreta acele roluri artistice sau tehnice de care e nevoie în fiecare producție ori co-producție a companiei (repet, actorii Ioan Codrea, Anastasia Miulescu, Ionuț Pârvulescu și Jasmina Mitrici sunt, la Tinerețe, mașinist, mașinistă & parte din personajul-artistic colectiv, regizor tehnic, și, respectiv, parte din cor) explică ce înseamnă Auăleu azi.
***
E abia finalul celei de-a 7-a luni a anului 2023, nu e încă momentul bilanțului. S-au întâmplat multe (unii zic că nu suficient de), vor mai urma (mai ales din septembrie încolo) altele. Va fi loc apoi de analizat Capitala Europeană a Culturii.
Ce se poate spune încă de pe acum e că Timișoara are nevoie de încredere. De încredere în forțele proprii și de încrederea noastră, a turiștilor / musafirilor / vizitatorilor mai mult sau mai puțin întâmplători.
Duminică, pe 30 iulie, a fost ultima dintre cele 6 reprezentații cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte din 2023. A picurat înainte de cele trei lovituri de gong ale Iuliei, apoi ploaia s-a întețit pentru cam 10 minute, apoi a stat.
Nimeni n-a plecat. Nici dintre cei 250 de spectatori plătitori, nici din cei încă pe-atât care au privit în picioare. Prezența, atenția, fidelitatea și entuziasmul acestor două mulțimi sunt marele câștig pe care Tinerețea l-a adus Capitalei Europene a Culturii.