De vorbă cu... (III) - Denissa Rogoz - Gala HOP, 2023

Denissa Rogoz, vârsta: 24 ani, născută în 26.08.1998, rezidență actuală: Târgu Mureș

Studii: Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Artele spectacolului, Actorie, clasa Monica Ristea și Elena Purea, promoția 2017-2020 (licență) // Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Arta actorului, clasa Gavril Cadariu, 2020-2022 (master)
 
Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul Celălalt, alături de colega sa: Sașa Pânzaru.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Denissa Rogoz: Cred că empatie este unul dintre cuvintele care mă definesc cel mai bine. Mă văd și sunt energică, bucuroasă și idealistă. Este un vers dintr-o piesă a lui Bosquito care spune "Și iubesc soarele și cerul și vântul și am iubire-n mine cât să-nvăluie tot pământul." Așa mă văd. Cred că ceilalți mă văd perfecționistă, cu prea multă energie și un bun ascultător.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
D.R.: M-am gândit și m-am răzgândit de 46 de ori dacă să dau la actorie sau nu. Părinții mei m-au susținut mereu, ei nu erau o problemă. În schimb oamenii din jurul meu care îmi spuneau că o să mor de foame reușeau cumva să mă întoarcă din drum. Momentul în care am realizat cu adevărat că îmi doresc o carieră în actorie a fost în clasa a XI-a. Într-o discuție sinceră cu mine am ajuns la concluzia că actoria mă împlinește și mă face să mă simt într-adevăr vie. A fost un moment de claritate, în care am știut că asta vreau să fac cu adevărat.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
D.R.: Mai mult mă ajută decât mă încurcă. Prin intermediul acestei arte, am învățat să comunic mai armonios și sincer cu cei din jur. Am ajuns să îmi cultiv empatia și înțelegerea față de ceilalți, ceea ce îmi permite să construiesc relații autentice și profunde.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
D.R.: Atmosfera ideală de lucru pentru mine este una creativă, deschisă și plină de colaborare. Îmi place să lucrez într-un mediu în care toți membrii echipei creative se simt liberi să împărtășească idei și să experimenteze noi abordări. O atmosferă în care comunicarea este sinceră și respectuoasă ne permite să ne susținem reciproc și să construim împreună ceva autentic. Pentru Gala HOP, alături de colega și cea mai bună prietenă a mea, Sașa Pânzaru, am lucrat exact în genul de atmosferă care îmi place mie. O lungă perioadă de timp am povestit și am creat liber, fără o schiță anume sau un plan. Noi știam că vrem să vorbim despre ce ne doare și asta am făcut. Mult brainstorming, documentare, sinceritate și libertate.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
D.R.: În anul II de licență când îl studiam pe Shakespeare am primit ca temă de lucru scena scrisorii citită de Lady Macbeth recreată în perioada Flower Power a anilor 1970. În interpretarea mea, conform specificului perioadei, personajul feminin consuma substanțe halucinogene. Prin urmare, ceea ce aveam de jucat mă provoca foarte mult, nefiindu-mi la îndemână. Îmi amintesc că au existat câteva repetiții în care am reușit să ating o stare foarte apropiată de ceea ce înțelesesem eu c-ar fi starea reală în astfel de situații. La primele două contacte cu publicul, mi-am dat seama că mă aflam foarte departe de reușita din repetiții. În timpul unei repetiții înainte de cea de-a treia reprezentație mi-am conștientizat gândurile parazitare și cum din cauza lor nu reușeam să fiu prezentă. Mă blocam în faptul că îmi doream să repet experiența reușitei, când, de fapt, asta mă îndepărta tot mai tare de ea. Această experiență mi-a oferit cea mai puternică lecție despre a fi prezent.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
D.R.: Într-o primă fază îmi place să-mi iau timpul necesar și să citesc textul de mai multe ori, într-un mod cât se poate de detașat înainte de a veni cu filtrele mele proprii. Apoi, în partea de documentare încerc să merg cât mai adânc. Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită e un exemplu foarte bun de spectacol pentru care am făcut o documentare amplă și unde procesul a fost unul intens. Iar din punct de vedere fizic, am tot auzit această sintagmă care spune că cel mai important instrument al actorului este chiar trupul său, și nu pot decât să fiu în totalitate de acord. Încălzirea și antrenamentele înainte de repetiții sunt foarte importante și fac parte din fiecare proces de pregătire.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
D.R.: Cel mai mult a rămas cu mine Mașa din Pescărușul lui Cehov. La momentul la care repetam mă aflam într-o situație asemănătoare cu Mașa și asta m-a făcut să o apreciez foarte mult. Eram în anul II și a fost pentru prima dată când am înțeles cu adevărat ce înseamnă să nu îți judeci personajul și să fii de partea lui cu totul. Poate are legătură cu faptul că trăiam amândouă aproape aceeași suferință. De cele mai multe ori eu sunt cea care apelează la bagajul emoțional, însă de data asta aveam bagajul, dar aveam nevoie să îl descarc. Mulțumesc, Mașa.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
D.R.: Într-un spectacol și într-un rol, caut provocare și oportunitatea de a explora aspecte ale umanității în profunzime. Vreau să fiu parte a unor povești captivante și relevante, care să aibă un impact puternic asupra publicului. Cred că fiecare rol vine cu responsabilitatea de a provoca, printre altele, empatie și reflecție. Îmi place să mă ghidez după dorința de a colabora cu oameni pasionați și dedicați cu diverse talente și perspective. În urma proiectelor și echipelor din care fac parte îmi doresc să mă dezvolt și să cresc ca om și actriță, să îmi extind abilitățile și să mă confrunt cu provocări artistice noi. Atmosfera preferată de lucru rămâne, pentru mine, cea de la Antigalarie Cactus din Târgu Mureș.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
D.R.: Această afirmație este un clișeu des întâlnit în industria artistică, dar cred că nu este adevărată în totalitate. Este adevărat că drumul către succes în actorie poate fi dificil și plin de provocări, iar mulți actori tineri se confruntă cu perioade de incertitudine și instabilitate financiară. Cu toate acestea, cred cu tărie că pasiunea și perseverența pot face o diferență semnificativă. Actorii dedicați și talentați care sunt dispuși să învețe și să se dezvolte constant au șansa de a-și construi o carieră solidă în domeniu. În plus, capacitatea de a face networking și de a ne implica în proiecte diverse poate deschide noi oportunități în carieră. Eu cred că trebuie să rămânem fideli pasiunii noastre și să ne concentrăm pe dezvoltarea abilităților artistice. Cu hotărâre și dedicare, putem depăși obstacolele și să ajungem să ne asigurăm traiul exclusiv din pasiune.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
D.R.: Dacă nu aș fi urmat actoria, aș fi ales cel mai probabil o carieră în domeniul educației sau aviației. Am dedicat o perioadă din viața mea parașutismului, căutând acel moment de eliberare și libertate în zborul liber deasupra pământului. De asemenea sunt fascinată de lumea câinilor și încă practic dresajul canin. Legătura profundă pe care am creat-o cu animalele, în special cu câinii, m-a inspirat să explorez această artă a comunicării și a relației om-animal. Lina sau minunea cu patru lăbuțe, îmi face viața mai frumoasă de șase luni și nu știu ce m-aș face fără ea.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
D.R.: Premiile pot avea o semnificație valoroasă pentru un actor aflat la început de drum, deși nu cred că sunt cele mai importante și într-un fel nici nu ar trebui să fie. În schimb, cred că acestea pot contribui la creșterea vizibilității și la obținerea mai multor proiecte. Oricare ar fi rezultatul mi se pare super benefic și important să participi la competiții și să îți prezinți munca. Pur și simplu să te pui în contexte și procese de genul, să primești feedback, să cunoști oameni și să te întâlnești cu perspective noi.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
D.R.: Solenoid a lui Mircea Cărtărescu este cartea care m-a marcat cel mai tare. Există ceva în felul său de a scrie, care mă hipnotizează. Eternal Sunshine of the Spotless Mind este filmul care m-a învățat să îi iert pe cei din jurul meu să îi iubesc orice-ar fi. Paolo Nutini - Iron Sky, deoarece vorbește despre umanitate și pentru că include speech-ul lui Charlie Chaplin din The Great Dictator.


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
D.R.: O trusă de prim ajutor, în caz de orice, un borcan de unt de arahide, care e la fel de important ca trusa, aparatul de fotografiat - neapărat, Lina nu e un obiect, dar nu aș pleca nicăieri fără ea și tratamentul pentru față.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
D.R.: Mi-am dorit să trăiesc această experiență despre care se vorbește atât de mult în lumea tinerilor actori din România. Nu am plecat la drum cu așteptări, dar cred că poate fi o punte între noi și lumea teatrală. Îmi place ce am construit, mi-a plăcut enorm atmosfera de la preselecții și nu vreau decât să las lucrurile să curgă.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
D.R.: Tema ediției 2023 mi se pare foarte relevantă, deoarece tehnologia joacă un rol tot mai important în lumea artistică. Echilibrul între specificul teatrului și tehnologie este esențial pentru a aduce noi perspective și inovații în teatrul contemporan.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

Foto: Cătălin Neag (https://catalinneag.com)