De vorbă cu... (V) - Ama Beschieru - Gala HOP, 2023

Ama Beschieru, vârsta: 22 ani, născută în Botoșani, rezidență actuală: București

Studii: Facultatea de Teatru și Film, UBB, Cluj-Napoca, Actorie, clasa Irina Wintze, Camelia Curuțiu, Ciprian Scurtea, promoția 2023 (licență) // Facultatea de Arte, UOC, Constanța, Arta Actorului de Film, clasa Emanuel Pârvu, prezent (master)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul Angajați-mă!, alături de Robert Ioan.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Ama Beschieru: În perioada asta sunt foarte entuziasmată și curioasă. Abia aștept să mă mut în București, să încep master-ul, să văd cu adevărat care-i treaba cu viața. Habar n-am cum mă văd ceilalți, dar sper că reușesc să le transmit măcar o parte din entuziasmul pe care-l am în momentul ăsta față de meserie, de viață.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
A.B.: Nu pot să pun degetul pe un moment exact, dar de fiecare dată când abia urmează să intru pe scenă, îmi amintesc cât de mult iubesc emoțiile de dinaintea spectacolului și că nu mi-aș dori să fac altceva pe lumea asta.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.B.: Mi-a oferit mai multă încredere în mine în ceea ce privește relațiile interumane. O relaxare pe care nu o aveam la începutul facultății. Iar de încurcat... am pierdut câteva chirii în Cluj doar din simplul fapt că eram studentă la actorie. Unii au impresia că dacă ești student la actorie sari din party-n party, când de fapt de multe ori abia aștepți să te bagi în pat.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.B.: Una în care simt că pot să mă aproprii cât de mult se poate de "eu însămi". Adică să am o echipă în fața căreia nu mi-e teamă să propun, să fiu vulnerabilă, să greșesc. Să existe respect atât față de colegi, cât și de meserie, răbdare, bucurie și să lipsească ideea de statut.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.B.: Eram înainte de premiera spectacolului Efectul Lucifer, regizat de Horia Suru. Tocmai terminasem primul șnur complet, iar Horia ne-a chemat pe toți în sală și ne-a rugat să ne luăm de mâini. Ne-a pus melodia de final și ne-a zis că momentul ăsta e doar pentru noi, nu pentru public, nu pentru el, nu pentru profi. Să ne bucurăm de el. Să ne mulțumim unul altuia. A fost un moment în care am realizat că fără o echipă în care să ai încredere deplină, nu poți ajunge să faci lucruri extraordinare. Și pentru mine Efectul Lucifer a fost o experiență extraordinară.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.B.: În primă fază citesc script-ul de mai multe ori, cât să reușesc să extrag cât mai multe informații despre personaj. Apoi mă uit la spectacole / filme după piesa respectivă și analizez cum joacă alte actrițe același rol. Și îmi place să citesc sau să ascult interviuri despre cum au văzut alții același personaj, să văd cu ce sunt sau nu de acord, și să adaug ca substrat ce consider valoros. Iar când ajung la scenă, îmi propun să pun în practică tot ce-am acumulat teoretic.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.B.: Deținutul 4807 din Efectul Lucifer. E rolul în care am investit cel mai mult emoțional, pentru că era foarte apropiat de mine. Cumva chiar eram "eu în situația dată". Am putut explora ce înseamnă psihicul uman în contexte de putere și de supunere și ce impact au asupra individualității. Mie îmi place mult să descos personajele din punct de vedere psihologic și să caut motivațiile pentru acțiunile lor. Iar pentru Efectul chiar am avut de citit cartea psihologului Zimbardo, Efectul Lucifer - de la experimentul concentraționar Stanford la Abu Ghraib, ca proces de înțelegere a rolului, dar și a omului în general - să înțelegi ambele părți ale poveștii. Și sper că am reușit să avem un impact sau chiar să schimbăm niște oameni cu spectacolul ăsta. Să fie mai vigilenți la capcana puterii, să acționeze în fața abuzului. Eu am început să prind curaj în direcția asta.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.B.: Mi-ar plăcea foarte mult să joc în spațiul independent, într-un spectacol cu un mesaj puternic, care să reverbereze în primul rând în mine. Să fie un concept în care cred mult, cu care rezonez eu, Ama. Așa arată startul ideal pentru mine. Să mă exprim, să mă descopăr și să mă las descoperită, să fiu cât mai vulnerabilă cu putință. Vreau să intru cu bucurie în industrie, cu credința că pot schimba lumea prin ceea fac.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.B.: Nu știu dacă sunt rele sau nu. Abia ce-am ieșit de pe băncile facultății. Ce știu e că nu am un loc de muncă în industrie și că șansele să fiu angajată într-un teatru sunt foarte mici, dar nu 0, în momentul ăsta. De asta am și ajuns cu Robert la Angajați-mă!. E mai ușor de digerat dacă spui lucrurilor pe nume. Sau dacă faci mișto de ele.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.B.: În anul în care am dat la actorie, intrasem și la psihologie, ca plan B. Dar nu știu dacă aș fi terminat facultatea aia. Probabil aș mai fi încercat la actorie și anul următor și tot asta aș fi făcut.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
A.B.: Premiile, în general, sunt o validare a faptului că e bine ceea ce faci. O validare care e necesară și ajută mult la ego, însă dacă nu apare în forma asta, poate fi descurajant, mai ales la început de drum. Oricum actoria este o meserie atât de subiectivă, încât la un anumit nivel, nici nu știu câtă relevanță au de fapt aceste premii. Cum spuneam, abia ce-am terminat facultatea și încă nu m-am lovit de realitate, dar sper din tot sufletul să nu cad în capcana asta a nevoii de validare prin premii ca să continui să joc. Cred că una din marile provocări ale meseriei este tocmai ambiția, să te ridici după fiecare "nu" și să continui cursa.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.B.: De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger - datorită inocenței lui Holden și dorinței sale de-a rămâne așa pentru totdeauna. Sunt fermecată de oamenii care și-au păstrat candoarea.
Dancer in the Dark, regizat de Lars von Trier - povestea, actoria, regia, toate sunt... E unul dintre filmele după care n-am putut vorbi cu nimeni în următoarea oră.
The Great Gig In The Sky, de Pink Floyd - doar ascultați-o și veți înțelege.


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
A.B.: Sac de dormit - pentru dormit, costum de baie - să mă bronzez, cremă solară - să nu mă ard, telefon, baterie externă - sunt indispensabile în acest caz.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.B.: De când am aflat de competiție, din primul an de facultate, am considerat-o următorul pas după ce-mi dau licența. E prima ocazie să ieși în lume cu ceva foarte personal. Să te vadă oamenii așa cum ești tu ca artist. Nu-mi place să plec cu foarte multe așteptări la lucruri de genu', dar îmi doresc să întâlnesc oameni deschiși, pasionați, cu care să păstrez legătura și după HOP, atât personal, cât și profesional, și să ajungă momentul nostru la cât mai multă lume.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
A.B.: Tehnologia este indispensabilă omului în ziua de azi, deci cred că devine indispensabilă și teatrului, actorului. Dar cu toate astea, mi se pare o temă ușor complicată - să transformi, tu ca actor, un mijloc tehnologic în ceva teatral, necesar jocului tău. Mi se pare o muncă destinată mai mult scenografului sau regizorului. Pentru mine și Robert asta e o provocare, dar sunt încrezătoare c-o vom depăși!

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

(Foto: Ioana Albu)