De vorbă cu... (VI) - Robert Ioan - Gala HOP, 2023

Robert Ioan, vârsta: 21 ani, născut în Constanța, rezidență actuală: București

Studii: Facultatea de Teatru și Film, actorie, clasa Irina Wintze, Camelia Curuțiu, Ciprian Scurtea, promoția 2023. (licență) // Facultatea de Arte, Arta actorului de Film, clasa Emanuel Pârvu, Adrian Titieni, prezent (master)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul Angajați-mă! alături de Ama Beschieru.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Robert Ioan: Sunt un om deschis, sensibil și pasionat. Încerc pe cât posibil să transmit aceeași imagine pe care mi-o doresc să o văd și eu, deci, sper ca și ceilalți să mă vadă la fel.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
R.I.: Îmi doream să devin actor încă de prin școala generală, dar momentul în care am cântărit cu adevărat lucrurile a fost pe la jumătatea anului trei când am avut prilejul să lucrez cu Horia Suru, care m-a făcut să mă gândesc dacă merită să fac asta și totodată dacă merit să fac asta. După vreo lună de la acel moment, am răspuns cu un mare DA.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
R.I.: Mă bucură că am mereu ocupații, există mereu ceva la care să mă gândesc. Mă încurcă atunci când n-am chef să lucrez și totuși trebuie să o fac, dar asta se aplică la orice meserie, oricât de frumoasă ar fi.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
R.I.: Îmi place să lucrez într-un mediu provocator, să existe oameni cu propuneri, dar totodată să fie safe. Cred că este o meserie unde dacă vrei să existe un rezultat cu un impact puternic, trebuie să riști să fii vulnerabil, dar asta o poți face doar dacă există respect și încredere.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
R.I.: Lucram la o scenă în care o colegă primea 10 palme de la restul colegilor, fiecare dădea câte o palmă, inclusiv eu. De obicei, repetam fără să o lovim, palmele se dădeau real doar în spectacol, dar la o generală am făcut cu tot cu palme. La sfârșitul scenei, un coleg a avut un comentariu destul de off vis-à-vis de ce s-a întâmplat, nu mai știu exact ce a zis, dar a deranjat-o foarte tare pe colega-victimă. Repetiția s-a oprit, regizorul a ținut un speech despre lipsa imensă de respect care s-a săvârșit, iar apoi a plecat dezamăgit. A durat ceva timp până când cei doi și-au vorbit din nou. Atunci am înțeles că este foarte ușor să rănești pe cineva în meseria noastră și trebuie să fii atent atunci când ești cel care lovește.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
R.I.: La început, încerc să am o atitudine rece, cât mai obiectivă, analizez faptele care sunt în piesă. Dacă nu există o piesă, mă documentez despre temele abordate. Încerc să nu judec, ci mai degrabă să justific. După aceea, dacă mi se oferă șansa, îmi place să fac improvizații pe temele respective, fără să încerc să joc un personaj. Ăsta este un proces care se poate întâmpla oriunde, nu numai pe scenă, pot fi în autobuz și să mă gândesc la ce-am de făcut. Așa încep să înțeleg acea realitate fictivă care mi se oferă, încerc să o fac să fie a mea.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
R.I.: Deținutul 9241 în Efectul Lucifer, regia Horia Suru. Nu știu cât de mult există un personaj, ci mai degrabă sunt eu în situația unui deținut într-o pușcărie fictivă. M-a marcat mult procesul de documentare, am citit despre abuzuri de putere, experimentul Stanford, torturile din închisoarea Abu Ghraib, genocidul din Rwanda, sistemul politic nazist. Am devenit mai tolerant, mai empatic, mai atent. Cred că oricine poate fi capabil să facă rău atunci când sistemul favorizează astfel de acțiuni. De asemenea, cred că dacă nu intervii atunci când vezi răul, ești la fel de vinovat ca și cel care l-a provocat. Indiferența este o mare problemă. Astea sunt idei pe care mi le-am însușit în urma lucrului la spectacol. Totodată, subiectul fiind unul foarte sensibil m-am apropiat mult de colegii mei. Ca să-i faci rău colegului tău trebuie să aibă încredere în tine, chiar dacă răul este unul fals, teatral, inevitabil te atinge.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
R.I.: Cred foarte mult în respect, față de colegi, dar în primul rând față de meserie. Asta aș cere de la orice echipă cu care aș lucra. Să existe un program, să existe disciplină, să existe înțelegere, asta în primul rând. Apoi, cred că e foarte important ca membrii echipei să fie subordonați spectacolului. Nu cred în actor-vedetă sau regizor-dumnezeu. Cel mai important este ca spectacolul să fie puternic, iar asta se poate realiza mai ușor dacă îți lași orgoliul deoparte când vii la repetiție.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
R.I.: Se poate muri de foame, dar se pot face și bani. Poate că fiecare are locul lui sub soare, dar nu și l-a găsit încă. Cel mai bine e să fii deschis și să încerci să-ți creezi singur oportunități, așa șansele să mori de foame devin mai mici.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
R.I.: Astronaut.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
R.I.: Sunt importante, îți pot oferi recunoașterea breslei și poate mai multe proiecte. Mi se pare normală situația, se aplică în multe meserii. Dar, asta nu înseamnă că dacă n-ai vreun premiu ești mai puțin actor. Sunt foarte mulți actori buni care nu sunt premiați.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
R.I.: Crimă și Pedeapsă, F. Dostoievski, pentru cum descrie autorul stările prin care trece Raskolnikov imediat după crimă.
Călăuza, r. Andrei Tarkovsky, pentru că după ce l-am văzut mă uitam pe fereastră și mi s-a părut că trăiesc într-o altă lume.
The Doors - The End, pentru că mi-am dorit să devin Jim Morrison când eram adolescent și pentru riff-ul de chitară.


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
R.I.: O fotografie cu mama, ca să nu uit cine sunt.
Un aparat pe film, știu că e edgy, dar aș vrea să-mi documentez situația.
O rolă de film, pentru aparatul pe film.
Un mp3 player, ca să pot asculta muzică.
Un câine care să încapă într-o valiză, ca să nu mă simt singur.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție
R.I.: Am un pitic pe creier care mi s-a format în facultate: să nu ratez niciun fel de oportunitate. Așa că m-am înscris împreună cu prietena și colega mea, Ama Beschieru, care are același pitic ca mine. După aceea când se apropia preselecția n-am mai vrut să vin, doar ce terminasem facultatea și voiam să mă distrez, dar a tras Ama de mine. Îi mulțumesc pentru asta. În urma competiției, aș vrea să mi se ofere de lucru.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
R.I.: Având în vedere că trăim într-o perioadă din ce în ce mai digitalizată mi se pare foarte relevantă pentru oricine, indiferent de vârstă. În același timp, este o temă care este externă actorului, sau cel puțin asta credeam până acum, ceea ce mă face să mă gândesc la ce-ar mai trebui să învăț.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.