De vorbă cu... (VIII) - Andrei Mărgineanu - Gala HOP, 2023

Andrei Mărgineanu, vârsta: 23 ani, născut în Hunedoara, rezidență actuală: Cluj-Napoca.

Studii: Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB, Cluj-Napoca, Actorie, Mihai Filip Odangiu & Ferenc Sinkó & Diana Aldea, 2022 (licență) // Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB, Cluj-Napoca, Management și Antreprenoriat Cultural, Miki Braniște, An II (master).

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul untitled, alături de colegii săi: Radu Fărcane, Eduard Crucianu, Denisa Vraja, Andrei Pleșa, Sara Pongrac, Tudor Manea.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Andrei Mărgineanu: Am început în forță. Dificilă întrebare. Cred că mă văd ca pe o persoană care încearcă. O persoană care greșește de multe ori, sau cel puțin este conștientă des de greșeli, și care le vede pe acestea ca pe oportunități de diverse maniere. Legat de cum mă văd ceilalți, din auzite sunt o persoană calmă în mare parte, simpatic uneori, detestabil câteodată, uman sper.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
A.M.: S-a întâmplat în Suceava, un oraș drag, care mi-a rămas întipărit în minte pentru multe experiențe... diverse aș putea spune. În anul 2016 a găzduit ediția a VIII-a a unui festival de teatru pentru trupe de liceu intitulat MagicFest. Eram în clasa a X-a, iar participarea cu trupa mea de teatru din Timișoara, Hooleelogans, la acest festival a fost prima mea interacțiune cu lumea teatrului profesionist, deoarece principalul avantaj al acestor festivaluri, pe lângă distracția absolută (sau drame, după caz), este faptul că ai ocazia să întâlnești oameni din industrie, cum ar fi actori, regizori, scenografi, și chiar să lucrezi cu ei. Acela a fost momentul în care s-a plantat în mintea mea gândul de a fi actor. O săptămână la Suceava.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.M.: Simplu: nu știu și nici nu vreau să știu. Clar mă influențează în tot ce fac, de la cum respir, la cum ascult o melodie, la cum, la cum, la cum. Dacă aș fi fost dulgher, casier, medic, etc. m-ar fi ajutat la fel de mult în viață/ m-ar fi încurcat la fel de mult, doar că în alte feluri.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.M.: Cred că cel mai bine lucrez atunci când există o atmosferă relaxată, adică atunci când sunt și eu relaxat. O atmosferă relaxată nu presupune repetiții mai puțin eficiente, sau mai puțin efort depus, ci crearea unui spațiu în care să te simți, în primul rând, bine.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.M.: Prima întâmplare "importantă" care îmi vine în minte s-a întâmplat în facultate, și este vorba de un moment non-verbal pe care a trebuit să îl pregătesc alături de colegul meu de clasă, Radu Fărcane, care îmi este partener de scenă anul acesta la Gala HOP. Momentul a fost unul greu de explicat, ceva atipic, superb (așa s-a zis, nu zic eu), și care s-a născut în urma unei zile foarte relaxante. După prezentarea acelui moment, profesorul meu de actorie mi-a spus că ar trebui să iau în calcul ca după facultate să explorez zona teatrului non-verbal, actoria gestului, și ca să fiu sincer, niciodată nu mi-au plăcut actorii de tip "orator". Cumva... prea mulți oameni, nu neapărat actori, pot vorbi mult și să te convingă de ceva. Limbajul non-verbal minte mai greu.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.M.: Sunt un actor care se bazează destul de mult pe intuiție. În momentul în care îmi este atribuit un rol nou, ascult cuviincios indicațiile regizorale, background-ul personajului, apoi împăturesc bine informațiile și le așez undeva, pe un dulap. Următoarea etapă este de obicei improvizația, fie pe textul primit, fie pe diferite situații, ca mai apoi să rămân în urma acestor etape cu un personaj construit de mine pentru mine. Desigur, ochiul din exterior este foarte important pentru evoluția acestor roluri de la o repetiție la alta, sau de la un spectacol la altul.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.M.: Nu mă atașez de roluri. E un proces important, dar până la urmă e o iluzie pe care o creezi, pornind desigur de la persoana ta. Și ca să încetez cu filozofiile, rolul care a rămas cu mine cel mai mult timp este Bogdan, personajul principal din Made in Poland de Przemyslaw Wojcieszek. De ce a rămas cel mai mult cu mine? Pentru că acest rol presupune să te tunzi chel. Desigur, am făcut-o (pentru prima oară în viața mea în acel punct - de fapt chiar și în acest punct), iar motivul pentru care rolul a rămas mult timp cu mine după ce l-am jucat este pentru că durează câteva luni bune să îți crească la loc (stima de sine; glumesc, părul).

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.M.: În primul rând să fiu compatibil cu echipa de producție, cu actorii, cu regizorul. Desigur, nu mă aflu în punctul în care să refuz un rol într-un film sau într-un spectacol pentru că nu îmi place de cineva, dar pentru mine un criteriu principal este compatibilitatea. Apoi dimensiunea proiectului. Apoi onorariul. Apoi locația. Apoi voi fi fericit.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.M.: Absurd. Se moare de foame în lume.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.M.: Mai mult ca sigur aș fi încercat cariera în IT, rețelistică, pe acolo. Mă trag dintr-o familie de oameni care lucrează pe calculator în mare parte a timpului, așa că actoria a venit în viața mea ca o gură de aer, ca o mică revoluție interioară. Iar legat de actorie, am urmat-o într-adevăr, altfel n-aș fi avut ocazia să îmi storc creierii la acest interviu, dar nu vreau să mă rezum profesional la a juca în teatre, în câteva filme, și mai apoi, dacă am norocul de a fi cât de cât "faimos", să particip la podcast-uri sau emisiuni TV. Îmi doresc să vizitez și zona management-ului cultural, iar mai apoi, când îmi voi permite acest lucru, să creez în România un sanctuar pentru animale a căror viață este pusă în pericol de diverse (și diverși). Dorința asta mă urmărește încă de la vârsta de 5-6 ani, când vedeam în timpul călătoriilor cu mașina (în România) animale moarte pe marginea carosabilului.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
A.M.: Paradoxul premiilor este că sunt cu adevărat importante pentru actorii aflați la început de drum, dar mai ușor accesibile actorilor care au deja un strop de notorietate. Din moment ce arta e 100% subiectivă, iar premiile sunt oferite de o mână de oameni aflați în juriu, singura valoare reală a premiilor este popularitatea care urmează, atâta câtă poate fi.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.M.: Carte: Jurnal extim de Michel Tournier - carte pentru suflet. Film: Her în regia lui Spike Jonze - combinația dintre unul din actorii mei preferați (Joaquin Phoenix) și un subiect care mă interesează (singurătatea) îi asigură acestui film un loc în top 3-ul personale. Melodie: Metallica - Fade to Black - nu sunt un depresiv care a rămas blocat în muzica descoperită la începutul liceului, dar Metallica înseamnă mult pentru mine. Muzica este cea mai "vizitată" artă din lume, dat fiind faptul că este și cea mai accesibilă, așadar preferințele muzicale sunt cele care se schimbă cel mai des. În rollercoaster-ul muzical la care am fost supus și la care m-am supus în toți acești ani, Metallica a rămas una dintre singurele constante la nivel de plăcere, iar Fade to Black este melodia mea preferată de la ei.


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
A.M.: Niciodată nu am înțeles pe deplin întrebarea aceasta (scopul). Presupun că 4 conserve de mâncare și o carte. Asta dacă insula e pustie. Dacă este o insulă populată, eventual și turistică, portofelul, telefonul, încărcătorul, o șapcă și un costum de baie.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.M.: Ca să fiu sincer, anul trecut am avut parte de o experiență foarte frumoasă la Gala HOP. Așa că, dacă nu aș fi avut parteneri pentru a mă înscrie la secțiunea de grupuri, și dacă nu ar fi fost Leta Popescu și Alexandru Dabija directorii artistici ai acestei ediții, cel mai probabil nu aș fi participat. Tocmai de aceea mă aștept să învăț anumite lucruri utile legate de meseria de actor, dar cel mai mult îmi doresc să creez legături profesionale noi (scopul principal, după părerea mea, al acestui concurs).

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
A.M.: Este o temă foarte interesantă, care oferă o plajă imensă de creație, de libertate creatoare. Desigur că este relevantă, motivul este unul clar: tehnologia este pretutindeni, suntem dependenți de ea, iar asta are atât valențe negative, cât și pozitive. Până la urmă nu folosim tehnologia pentru a ne face rău. Cel puțin nu imediat și nu conștient. Dar în teatru (și artă în general) poți face multe lucruri spectaculoase folosind tehnologia. Sau mai bine zis, este mai ieftin și mai simplu să faci ceva spectaculos utilizând tehnologia în locul construcțiilor și soluțiilor mecanice. Dat fiind faptul că tehnologia este industria care s-a dezvoltat (și se dezvoltă) cel mai rapid dintre toate industriile, oferă și cele mai multe idei de încercat, soluții de descoperit, ipoteze de eșuat. Iar ca gând final, acolo unde omul lasă loc tehnologiei, se naște încrederea în indiferență, iar asta nu poți controla pe deplin, decât prin indiferență.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.