august 2023
Gala Tânărului Actor HOP 2023
Ingrid Neacșu, vârsta: 30 ani, născută în Câmpina, rezidență actuală: Cluj-Napoca

Studii: (licență) Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Specializarea: Artele spectacolului (Actorie) // (master) Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca Facultatea de Teatru și Film, Master Actorie-Regie, Specializarea Actorie

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup, cu momentul A fost odată..., alături de Alexandru Condurat.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Ingrid Neacșu: Cum mă vad eu: un overthinker creativ, iar ceilalți cred că mă văd ca o persoană cu opinii pertinente și pe care te poți baza.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
I.N.: A venit destul de natural. Făcând liceul de artă, secția muzică, din clasa I până în a XII-a, mereu am fost înconjurată de această lume. La un moment dat, m-am înscris la niște cursuri de teatru, și atunci mi-am dat seama că îmi place mult mai mult decât muzica. Iar când a venit timpul să dau la facultate, nu aveam niciun dubiu că o să dau la actorie.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
I.N.: Cred că mă ajută să înțeleg mai bine oamenii și să nu uit să îmi pun întrebări la care să caut răspunsuri. Nu cred că mă încurcă, dar îmi dau seama că prioritizez actoria în raport cu celelalte aspecte ale vieții mele.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
I.N.: Să am timp, să greșesc, să pun întrebări, să discutăm între noi, să construim împreună, să mă gândesc și să mă răzgândesc, să fiu ascultată, să râdem mult.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
I.N.: Lucram la un proiect drag mie, spectacolul Patima, adaptare după Patima Roșie a lui Mihail Sorbul. Tocmai terminaserăm cu lecturile, iar înainte să începem să construim, regizoarea Luana Hagiu ne-a cerut să ne alegem fiecare un moment din piesă și să facem o improvizație. Așa că m-am apucat să scriu câteva strofe din perspectiva personajului meu despre relația cu celelalte personaje și le-am pus pe un beat făcut de Alexandru Condurat. Spre surprinderea mea, exact cum am prezentat improvizația, așa a rămas în spectacol. Rar spre deloc se întâmplă să îți iasă din prima anumite lucruri (de obicei, de la prima repetiție până la premieră se schimbă multe) așa că m-am bucurat mult și încă mă bucur de fiecare dată când fac acel moment.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
I.N.: Mi se pare important să îți faci o documentare despre piesă (autor, când a fost scrisă și în ce context social, istoric sau politic). Discuțiile cu regizorul și cu echipa sunt foarte importante, pot ieși niște dezbateri minunate. Pun multe întrebări, ca să înțeleg zona în care se dorește să mergem. Plus că mie îmi place să lucrez la detalii. Și încă un lucru pe care-l fac: când nu am scenă, mă mai strecor în sală și mă uit la colegi; este foarte important, deoarece astfel le vezi procesul de creație, iar asta te poate ajuta și pe tine mult în relația cu ei.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
I.N.: Maddy din Confesiunea mea hidoasă, un one woman show pe care nu l-am mai jucat din 2019 și în care este vorba despre o fată de 13 ani supraponderală, care moare și ajunge în Iad. Este un spectacol plin de umor negru, care reflectă viața pe care o trăim (sau nu o mai trăim), iar subiectul este unul foarte personal. Replica mea preferată este: "Poate că am ajuns aici pentru că sunt grasă, o adevărată scroafă. Să știi că poți ajunge în iad doar dacă ai o părere foarte proastă despre tine".

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
I.N.: Caut într-un spectacol să fie viu, nu doar ilustrarea unui text. Îmi place foarte mult când se lucrează în echipă și fiecare are ceva de spus, punându-se în plan secund distincția rigidă regizor-actor. Atunci când oamenii rezonează și au un scop comun, atmosfera de lucru va fi una creativă, iar asta se va vedea și în spectacol.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
I.N.: Apropo de această frază, pe care o aud destul de des, am o glumă. De fiecare dată când sunt întrebată, răspund: "Uită-te la mine, ți se pare că mor de foame?". Ca să îți răspund la întrebare, este adevărat că timpul și resursele pe care le investești ca să faci această meserie nu sunt corect răsplătite prin remunerație; chiar și când ai un venit stabil, el este de obicei, sub medie. Dar cred că această prejudecată vine, parțial, și din falsa imagine a artistului, care se hrănește exclusiv cu arta sa.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
I.N.: Nu știu ce să zic legat de o carieră, dar mi-ar plăcea să am o librărie mică, independentă, unde mai poți să servești o cafea sau un ceai, în care să vând cărțile autorilor care îmi plac foarte mult, și mai ales ale autorilor românilor contemporani.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
I.N.: Din punctul meu de vedere, premiile sunt o valorificare a unui moment din carieră. Câștigarea unui premiu este și nu este importantă, depinde de diverși factori. Ce faci dacă-l câștigi, sau dacă nu-l câștigi? Real vorbind, un actor care are un premiu, este mai bun decât unul care nu are? În mare măsură, premiul ține de subiectivitate, de momentul în care ești, de oamenii care ți-l acordă. Poate că cei care câștigă au un plus de notorietate pentru că li se asociază numele cu premiul.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
I.N.: Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery, este cartea pe care o citesc an de an, de mult timp, și de fiecare dată e diferită, dar la fel de emoționantă.
Delicatessen este un film din 1991, o comedie neagră franceză. Subiectul nu este neapărat "digerabil", dar modul în care este realizat, de la actorie, regie, muzică, până la imagine, mie mi-a rămas întipărit în minte.
A Quiet Life, de la Teho Teardo & Blixa Bargeld. Tot ce produc oamenii aceștia împreună, dar și separat, este nelipsit din căștile mele, dar acesta este melodia mea preferată este pentru că mă face să visez cu ochii deschiși: "past voices call my name, i renounce my past to live again".


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
I.N.: Îmi este foarte greu să aleg cinci obiecte, pentru ca sunt overpacker, dar, dacă aș pleca pe o insulă (cu garanția că mă întorc), aș lua: Kindle-ul, în care să am cărțile mele și unde aș face un folder cu tot felul de informații utile, un hamac, să am pe ce sta, ceva spray anti gânganii, obligatoriu spf-ul, și perna mea nelipsită din călătorii.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
I.N.: De ceva timp, eu și Alexandru Condurat ne ziceam: "Hai să facem ceva împreună, să facem noi doi un proiect", și ni s-a părut că ar fi un moment bun să punem gândul în aplicare la Gala HOP 2023. Vreau să mă bucur de toată experiența Galei, de oamenii din cadrul ei, și sunt sigură că va fi work and fun.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
I.N.: Să nu uităm că tehnologia are un rol important în viața noastră: ai toate informațiile din lume în buzunarul tău. Teatrul reflectă societatea, și este normal ca și tehnologia să fie integrată în el. Cred că este util să învățăm să lucrăm cu ea, dar cred că cel mai important este să înțelegem că noi îi dăm valoare ei, și nu invers.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus