august 2023
Gala Tânărului Actor HOP 2023
Francesca Fülöp, vârsta: 27 ani, născută în Timișoara, rezidență actuală: București.

Studii: Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, specializarea Actorie, promoția 2019 (licență) // Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, specializarea Arta Actorului, promoția 2022 (master)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul Tic Tac Tok, alături de colegul său: Andrei Marius Barbu.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Francesca Fülöp: Cred că sunt un om iubitor și curios. Uneori sunt mult prea calculată, alteori acționez impulsiv. Câteodată par distantă din timiditate. Încerc să găsesc un echilibru în tot ce fac. Îmi place să cred că am haz. În principiu îmi doresc să transmit o energie bună și măcar puțină lumină. Sper ca lucrurile astea să ajungă și la ceilalți.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
F.F: Sămânța a fost sădită undeva în liceu. Toată perioada liceului am făcut parte dintr-o trupă de teatru și mi-a plăcut la nebunie. Cu toate că mă trăgea ața spre actorie, îmi tot reprimam acest gând și am decis să dau la Psihologie, unde am intrat și am terminat primul an. Acolo am început să am remușcări în privința actoriei și să zicem că am lăsat sămânța aia să răsară. Așa că am început să zic la toată lumea cum că eu fac doar primul an și în vară dau la teatru și dacă nu intru, o să continui și cu anul doi. Dar am intrat și nu a mai fost cazul. Nici nu vreau să mă gândesc că probabil i-aș fi amenințat și în anul doi că n-o să mă mai vadă în anul trei, că eu dau la actorie.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
F.F: Actoria este o meserie foarte grea. Dacă îi dai, îți dă, dacă nu-i dai, îți ia. Trebuie să realizezi dacă vrei să faci asta și să fi hotărât, căci e o meserie ce presupune sacrificii și îți cere să te ancorezi în ea total. Presupune disciplină și nu se bazează pe meritocrație. Dat fiind faptul că lucrezi cu sufletul tău, ea poate să fie când înălțătoare, când necinstită. Asta pentru că este greu să fi obiectiv când trebuie să te raportezi la tine însuți. Ceea ce poate trage după sine multe procese de conștiință. E foarte important să crezi în tine și să rămâi vertical.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
F.F: În primul rând cred foarte mult în echipă și cred că ea este responsabilă pentru o atmosferă ideală. Pentru mine e important să ajung să am un limbaj comun cu restul echipei. Ideal ar fi ca toată echipa să fie trup și suflet pentru proiect, iar implicarea să fie până la ultima celulă.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
F.F: Aleg să povestesc repetițiile cu colegul Andrei Barbu, împreună cu care am zămislit momentul cu care participăm la Gala Hop 2023. Ne-am dorit mult să facem ceva împreună, orice. Și de obicei când ai așa o libertate e greu să iei o decizie câștigătoare. Am avut multe idei bune și proaste. Am repetat în tot felul de spații mai mult sau mai puțin teatrale. Ne-am împotmolit, ne-am descurajat, ne-am dat multe teme de gândire și am luat-o de la zero de câteva ori. A durat ceva până am decis să scriem noi textul și să ajungem la forma asta. Dar odată ce am avut-o, pot să spun că chiar ne-am distrat și cred că produsul final ne reprezintă și ne-a îmbinat armonios universurile. Dacă ar fi să îmi iau un aer de filozof, aș putea spune că ar putea fi analogie bună cu parcursul unui actor.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
F.F: Mai întâi caut lucruri în mine, caut să întocmesc o conexiune cu el. Mai apoi, îmi caut inspirație pentru a putea să proiectez o lume a personajului. Inspirația poate veni de aproape oriunde, de la oamenii de pe stradă, o imagine, un sunet, un miros, picturi, muzică, filme, cărți. Partea cu schepsis e că de multe ori nu găsești inspirația atunci când o cauți, iar de asta e important să te expui cât mai multor situații, să cunoști oameni, să vezi filme sau să citești cărți la care să te poți întoarce la momentul potrivit.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
F.F: Toate au rămas cu mine. Cu fiecare rol afli ceva nou despre tine. Pe mine mă interesează întâlnirea umană, ce capăt eu din rolul respectiv. Mă interesează să mai adaug o cărămidă la evoluția mea ca actor. Atunci pot să spun că am rămas cu ceva din rolul respectiv.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
F.F: Caut să fie relevant pentru mine, în primul rând, iar mai apoi nu pot să sper decât că va fi la fel de relevant și pentru public. Pentru mine contează ca lucrurile să se desfășoare firesc, să nu existe neapărat presiuni, să se creeze o atmosferă relaxată în care să nu te simți judecat, să poți să fi liber, ludic și creativ și să îți găsești inspirație în echipa din care faci parte.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
F.F: Cred că dacă îți cauți sau dacă îți faci mereu de lucru nu ai cum să mori de foame. Important e să nu îți plângi de milă.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
F.F: Probabil aș fi continuat cu psihologia. Mă interesa zona asta de psiholog-criminalist, profiler. Dar mi-ar fi plăcut să cochetez și cu designul.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
F.F: Nu cred în premii. Nu premiul este cel cu adevărat important, ci poate, mai degrabă, validarea care vine la pachet odată cu un premiu. În meseria asta, mai ales la început de drum, validarea nu este o normalitate, nu vine așa la ordinea zilei. Lucrurile sunt subiective și poate că validarea nu vine neapărat când ai nevoie de ea. De aceea cred că poate fi un impuls bun pentru un tânăr actor. Să nu fiu înțeleasă greșit, nu cred că ,,Gata, sunt validat, nu mai trebuie să fac nimic". Nu. În nici un caz. Zic doar că poate fi benefic dacă știi cum să profiți de elanul pe care ți-l oferă să zicem, un premiu, în cazul acesta.


O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
F.F: Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian - e scrisă duios și cu umor și creează o atmosferă care a bucurat atât tânăra cât și bătrânica mea interioară.
Victoria, în regia lui Sebastian Schipper - un film la care am revenit de mai multe ori și e impresionant doar când te gândești că e one-shot.
BCUC - Yinde - genul de melodie-spectacol pe care ai vrea să o și vezi nu doar să o asculți


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
F.F: În primul rând ochelarii de vedere - sunt mioapă și de obicei nu plec fără ei niciunde, chiar dacă ajung să nu-i port; ipod - să ascult muzică, nu pot să stau prea mult fără muzică; cremă - am eu o cremă secretă bună la toate de care sunt obsedată; o carte - mereu trebuie să am o carte cu mine; o lumânare parfumată - am o groază și îmi place să îmi creez amintiri olfactive.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
F.F: Gala HOP în toate edițiile de până acum a venit ca o șansă și ca un prilej de întâlnire cu ceilalți. Fapt care m-a determinat să îmi doresc să trăiesc o astfel de experiență. Pe parcurs am învățat că nu-mi priește să îmi fac așteptări, așa că vreau să mă las surprinsă de tot ce presupune Gala HOP și sunt sigură că voi avea foarte multe de învățat.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
F.F: Este clar că tehnologia se infiltrează tot mai mult în viețile noastre și a devenit indispensabilă, iar teatrul reflectă lumea în care trăim cu toate aspectele ei. Mijloacele tehnice adaugă sensuri noi și oferă noi posibilități creatorilor, dar nu cred că ele ar trebui să impresioneze mai mult decât creatorii în sine, ci să vină în sprijinul lor și să îi potențeze.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus