În al doilea rând, trebuie să mărturisesc că am văzut reprezentația cu Băgău de la Festivalul de Teatru Piatra Neamț (FTPN) 2023 într-o marți seara, de la ora 22, după cinci zile intense de festival, cu ceva oboseală în oase și, mai ales, în creier. Mi-am ales un loc la un capăt al rândului cel mai înalt al gradenelor amplasate în Sala Ceahlăul și m-am lăsat dus val, fără vreun gând de a scrie ceva după. Am râs, m-am întristat, mi-am reamintit, mi-am imaginat. Am ieșit afară la miezul nopții, m-am mirat că meciul de fotbal România - Kosovo nu se terminase, m-am bucurat că am mai găsit o locantă deschisă, mi-am luat o bere, am văzut finalul de meci lângă niște necunoscuți fermecători și cam asta a fost seara aceea.
În al treilea rând, trebuie să-mi recunosc că, deși de-a lungul celor 2 ore am avut senzația unor burți (căderi de ritm) și a unor scene lipite în mod neconvingător (semn, poate, al unei dramatizări cu mici imperfecțiuni), spectacolul ăsta a rămas cu mine și la zece zile distanță. Textul Iuliei Colan a venit la fix.
E ceva de Marfa și banii în Băgău și e ceva / mult din sălbăticia (nu lipsită de un bizar magnetism) a anilor '90 atât în filmul lui Cristi Puiu, cât și în proza Ioanei Bradea și în spectacolul Cristinei Giurgea. E ceva din speranțele și deziluziile acelor ani, din forfota nebună a marilor orașe și nesfârșitelor blocuri (cu care scenografia Ioanei Ungureanu decorează inspirat scena), din lipsa aproape completă de reguli și legi, din tupeul, agresivitatea, inconștiența, deruta, sărăcia, entuziasmul, blazarea, nesiguranța, năuceala, renunțarea-și-din-nou-apucarea care au caracterizat viața tinerilor și părinților, a celor între, să zicem, 18 și 49 de ani (segmentul comercial al audienței televiziunilor noastre de toate serile) trăitori în marile aglomerări urbane.
Montarea Cristinei Giurgea transferă mare parte din aceste atribute Andreei, personajul Iuliei Colan. Nu e vorbă, colegele ei de linie erotică (interpretate de Edith Mag, Monica Ardeleanu - care joacă alternativ cu Anca Maria Ilinca -, Alina Mangra și Costinela Ungureanu) și patroana stabilimentului (Raluca Păun) conturează cu farmec și vervă peisajul social în care lucrează Andreea, dar cumva esența acelui portret de epocă se găsește doar la eroina principală. Și nu e vorba doar de relațiile de familie cu fratele interpretat de Cătălin Vieru sau cu iubitul curat-imaginar-curat-real personificat de Claudiu Mihail.
E vorba, mai ales, de o anume tristețe, de un soi de melancolie pe care Iulia Colan le strecoară ici și colo în interpretarea sa și cu care ceva din mine și, pesemne, și din alți spectatori rezonează mai mult decât ne-am închipui. Nopțile acelor ani, oboseala care venea după ore multe și lungi de zbucium, de agitație, de încercări, senzația că totul ar putea să fie în van, că libertatea nu e chiar așa de ușor de înțeles, de îmblânzit, de trăit, că o lume scăpată din dictatură nu e automat bună, frumoasă, corectă, toate acestea începeau să sape cearcăne, să nască insomnii, să roadă încrederea.
Întâmplarea (ori poate nu, poate că în asta constă priceperea unor curatori - Gianina Cărbunariu, Daniel Chirilă, Raluca Naclad) face ca, la FTPN 2023, înainte de Băgău, să fi văzut aici. melancolia și Apocalipsa gospodinelor, producții ale Teatrului Tineretului (TT) din Piatra Neamț. În prima, e conturat un portret la zi al orașului cu vedere la Ceahlău. În cealaltă, se vorbește (în termeni pe lângă care limbajul Băgău-ului e pepsi) despre condiția la zi a femeii. În ambele, tonul e mai degrabă sumbru. Primul împarte cu spectacolul craiovean tristețea / melancolia. Al doilea e unit cu Băgău pe bază de disperare și lipsa de șanse de care au avut și au parte mai ales femeile.
Și totuși, în timp ce cele două spectacole ale TT-ului par a contura un viitor aproape lipsit de orice lumină, producția Naționalului craiovean mai îngăduie încă speranță. O fi asta o senzație strict personală? Sau e și un adevăr oleacă mai general valabil în faptul că, acum 20 de ani, oamenii marilor orașe încă mai credeau în viitor? S-a întâmplat ceva cu tristețea noastră în aceste două decenii care au trecut de la epoca liniilor erotice și buticurilor de parter de bloc? S-a transformat oboseala în altceva?
(foto: Albert Dobrin)