Au fost și spectacole care m-au intrigat într-un mod mai accesibil și fun, Catarina e a beleza de matar fascistas / Catarina și frumusețea de a ucide fasciști în regia lui Tiago Rodrigues și Exod în regia lui Oskaras Koršunovas. Ambele începându-și povestea din trecut, de la distanță față de prezentul ăsta crud, mi-au oferit libertatea de a fi sau nu de acord cu ideile promovate. Ficțiunea pe care s-au construit cele două spectacole a reușit să cuprindă mai mult adevăr și să stârnească mai multă mișcare colorată în public decât au reușit să o facă datoria de a fi de acord cu drepturile femeilor și ale profesorilor.
La spectacolul lui Tiago Rodrigues s-a aplaudat și s-a huiduit în ultima parte. La un moment dat o femeie s-a ridicat din public și a pus muzică la difuzorul telefonului pentru a obtura propaganda fascistului din piesă. Alți oameni s-au identificat după vizionare ca fiind fasciști, recunoscând asta cu zâmbetul pe buze. Reacțiile publicului au făcut din spectacol o experiență rară în România.
La spectacolul lui Oskaras Koršunovas, oameni din public s-au plâns că actoria lasă de dorit și o parte considerabilă au plecat la pauză. Spectacolul a durat peste 4 ore, așa că cei care au dorit să plece au avut două pauze la dispoziție. Poate că datorită tinereții mele n-am reușit să mă supăr pe drama românului în căutare de un trai mai bun. Am râs și am receptat fiecare minut al spectacolului cu atenție. N-a fost dificil, investiția scenografică, coregrafia și armonia dintre dificultățile românului din spectacol și accentele comice au făcut din vizionare o experiență la granița dintre "mai vreau să dureze" și "n-ar strica să mănânc niște pufuleți, dar sunt la teatru".
Probabil că FNT 2023 a însemnat pentru cei care au luat parte la el mai mult decât câteva gânduri despre spectator, dar pentru un tânăr student la regie a mai clarificat un pic ce fel de teatru vrea să facă.
(Denis Duma este student regie teatru, anul 1, UNATC)