Piesa și spectacolul ne introduc în agitația generală din spital, unde au loc operații de salvare și alunecă spre oglindirea vieții de familie, ca apoi să explodeze în tentativele Mareșalului de a cuceri prin război teritoriul unei țări vecine spre a-și asigura un loc glorios în istorie. Ne sună familiar? Trăim în prezent isterii războinice asemănătoare? Trebuie adăugată prăfuita formulă de apărare Orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare și nedorită de realizatori? Cred că nu mai e cazul, deși... nu se știe. Pentru a opri ciuma (medievală sau camusiană) medicii au nevie de un medicament miraculos. Un pacifist convins, medicul Galen, deține secretul producerii acestui medicament fabulos, dar pune o condiție pentru a face publică rețeta: oprirea forțelor războinice de pe întreaga planetă. Condiția lui lovește în interesele belicoase ale infatuatului Mareșal. Actanții conflictului - medicul Galen și Mareșalul - sunt interpretați în spectacol de același actor: Miroslav Donutil. Medicul blajin, modest și sfiicios poate deveni un criminal sângeros și chiar devine. Un actor, două ipostazieri. Sub fața blândeții se ascund, uneori, agresivitatea și orgoliul. Criminal poate fi oricare dintre noi sau apropiații noștri.
Practica dublului sau triplului rol e extinsă, travestiul de asemenea. Eva Salzmannová e Baronul Krüg și Ministrul sănătății; Tomáš Milostý este Tatăl, Jurnalistul, Profesorul, Generalul; Milan Kačmarčik, pe lângă rolul furiosului Sigelius, interpretează și rolul Mamei; Kryštof Krhovják insinuează un parodiat Čapek rătăcit printre personajele create de el însuși, este și Primul asistent, Leprosul în cârje și Krüg junior; Radek Melša e Fiul, Leprosul, Al doilea asistent; iar tânăra actriță Kristýna Jedličová este, pe rând, Fiica, Sora, Aneta, fiica mareșalului și Leproasa.
Continua mișcare a actorilor, uneori împingând cărucioare din supermarket dintr-o parte în alta a scenei, creează impresia unei mulțimi debusolate, manipulate de forțe nevăzute, aproape în stil orwellian. În aceste condiții de maximă austeritate a mediului spitalicesc, dar și familial mai apoi, scenografia lui Dragan Stojčevski e de o răceală pătrunzătoare: un pat de spital, o canapea, un lampadar cu lumină oarbă. Costumele de mare simplitate, cu rol dublu (pacifist, sanitar - militar, belicos) sunt propuse de Eva Jiřikovská. Halatul de medic purtat de Miroslav Donuil e înlocuit chiar pe scenă cu costumul de mareșal. Tomáš Milostný are sub halatul alb uniforma de militar. Duplicitatea și trădarea, ipocrizia și lașitatea se multiplică direct proporțional cu amploarea pe care o ia pandemia.
Dihotomia pacea eternă - războiul etern se joacă sub ochii spectatorilor ca o sarabandă a destinelor manipulate. Montarea destul de cuminte a lui Michael Dočekal, instalează o tensiune frisonantă, rece, dublată de inserturi muzicale detonante, create de Ivan Acher. Sugestii de eseizare a discursului nu întârzie să apară prin introducerea unor citate din autori faimoși, precum Elias Canetti, ceea ce punctează vocal unele momente cheie ale acțiunii și te determină să faci alte asociații. Te gândești, de pildă, la aceeași sferă tematică, simbolică și generalizatoare, din care fac parte Ciuma lui Albert Camus, 1984 de George Orwell sau filmul braziliencei Iuli Gerbase A Nuven Rosa / Norul roz / The Pink Cloud din 2021, tot ceva asemănător despre "molima zilelor noastre".
(foto: Patrik Borecky)