Într-adevăr, s-au coagulat în această serată muzicală, vocea, pianul și poezia, într-un eveniment artistic deosebit.
Organizatori au fost Radio România Muzical, Muzeul Național Cotroceni, ARTEXIM și Clubul Rotary Pipera. Așa cum a arătat în cuvântul său introductiv doamna Cristina Comandașu, managerul postul de Radio România Muzical, recitalul a fost transmis în direct, și va fi de asemenea accesibil pe site-ul youtube.com, după data de 30 aprilie 2024.
Ca un veritabil preludiu al recitalului vocal, am ascultat în interpretarea celor doi protagoniști ai serii - soprana Aida Pascu, acompaniată de pianistul Gabriel Gâțan - Vocaliză - studiu în formă de habaneră (Vocalise-étude en forme de habanera), M. 51 de Maurice Ravel.
Vocaliza este o creație muzicală vocală fără cuvinte, interpretată de obicei pe vocala a. Dintre vocalizele de amploare și virtuozitate, alături de cea a lui Maurice Ravel, amintim: Vocaliza lui Serghei Rahmaninov, Bahiana lui Villa‑Lobos, Pastorala lui Igor Stravinski, Sonata‑Vocaliză și Suita‑Vocaliză de Nikolai Medtner.
"A gândi cântul în mod artistic înseamnă a‑l concepe, ținând seama de puritatea și adaptarea vocalelor" [3]. Iar soprana Aida Pascu a demonstrat cu brio, că are capacitatea de a păstra puritatea vocalelor, ca rezultat al unei emisii foarte corecte. Admiram tehnica de fiato rubato și mezza respiri a cântăreței, pentru a recupera resursa pneumatică în frazele lungi. Totodată, ralentarea și accelerarea coloanei de aer, în funcție de durata notelor și a stilului unic impresionist ravelian, erau realizate cu măiestrie. Se puteau percepe în discursul muzical, elemente de virtuozitate precum: game, triluri, portamento și pasaje în staccato. De fapt, lucrarea, în stil franco-spaniol (repetarea ritmului de habaneră), a fost compusă de Maurice Ravel, în vremea sa, ca un studiu pentru studenții de la Conservatorul din Paris. Există asemănări cu fragmente din opera Ora spaniolă a compozitorului.
Arareori mi-a fost dat să ascult un pianist acompaniator de valoarea lui Gabriel Gâțan. Pur și simplu respiră muzică!
Urmărește intenția interpretativă și vocea solistei, precum o fiară pândindu-și prada. Se mulează timbral, transformând în unele momente pianul în instrument cvasi-vocal, printr-o pedalizare subtilă și un tușeu fin. Ascultă ultimul sunet din fraza sopranei, și-și încheie sunetul precis, cu o dinamică milimetric conturată.
Cât de frumos au fost realizate de către Aida Pascu, acele portamento-uri descendente, sublinierile prin accente și, în special, sunetele generos vibrate! Percepeam atmosfera de apatie, ca efect al transpunerii termenilor de mișcare și expresie indicați de compozitor la începutul partiturii: Presque lent et avec indolence (Aproape lent și indolent).
Au urmat cele Trei melodii (3 Mélodies), op. 4 de George Enescu. Compuse în anul 1898, liedurile dedicate Matildei Colonne, cuprind: 1. Le Désert (Deșertul), pe versuri de Jules Lemaître; 2. Le Galop (Galopul), pe versuri de Sully Prudhomme; 3. Soupir (Suspin), pe versuri de Sully Prudhomme. Au fost cântate în primă audiție de către dedicatară, la 6 mai 1898, in Salle des Dépéches du Figaro, din Paris.
Aida Pascu cânta în limba franceză, cu o dicție și pronunție minunate, versurile din Le Désert: Visez cu fruntea grea și ochii obosiți, înainte / Ondulațiile acestor dune sterpe, / Mare brună, mare de foc cu valuri nemișcate, / Pe care cade greutatea unui soare înăbușitor.
Muzica liedului sugera tristețe: Și că această infinitate de lumină și nisip, / Această absență de viață asemănătoare cu a mea, Această imensitate galbenă și moartă mă doare.
Acompaniamentul pianistic în tremolo, la ambele mâini crea atmosfera. În secțiunea Plus animé acordurile se rostogoleau vijelios.
În liedul Le Galop, în tempo Vif, erau prezente alternări de sunete în șaisprezecimi ale pianului, ce imitau mersul rapid al calului, alcătuit dintr-o succesiune de salturi.
Tripticul vocal Tristețe-Avânt-Iubire s-a încheiat cu liedul Suspinul, op. 4 nr. 3. Să nu o vezi și să nu o auzi niciodată, / Nu-i spune niciodată cu voce tare, Dar cu o dragoste tot mai tandră / Iubește-o mereu.
A urmat Elegia, op. 10 nr. 5 de Jules Massenet, pe versurile lui Louis Gallet, o lucrare scrisă în perioada Belle Époque [4], dedicată doamnei Marie Brousac.
Muzica se desfășura lent, sugerând o imensă tristețe. Am remarcat abilitatea intonării saltului ascendent de octavă din incipit și expresia frazei bine susținută a sopranei Aida Pascu. Splendid au sunat acele auto-filări ale sunetului. Plaja dinamică în care evolua cântăreața era una de la fortissimo la pianissimo. Frumoase de asemenea, 'umbrele' din bas-ul de la pian.
O, dulce primăvară de altădată, anotimpuri verzi, ai fugit în veci! Nu mai văd cerul albastru, nu mai aud cântecele vesele ale păsărilor! Ai fugit iubirea mea, și cu tine a fugit fericirea mea. Și degeaba revine primăvara! Căci împreună cu tine, soarele vesel, zilele de chicot au trecut! Așa cum inima mea este întunecată și înghețată, așa totul este ofilit pentru totdeauna! [5]
Îmi amintesc excepționala interpretare a acestei Elegii, căreia Angela Gheorghiu i-a dat viață în recitalul din Santa Monica - Los Angeles ( 2013).
Seara de lieduri de la Muzeul Național Cotroceni a continuat cu Cântec învățat de la mama (Když mne stará matka), din ciclul Cântece țigănești, op. 55, nr. 4, B. 104 de Antonin Dvořák, interpretat în original, în limba cehă.
Vocea duioasă cu care a intonat această miniatură muzicală Aida Pascu a impresionat prin puritate. Fiecare sunet era clar emis și încorporat într-un legato continuu. Fluxul muzical se derula cu delicatețe și fragilitate, combinate cu dramatism și cu o mare putere de transmitere a sentimentului. Paradoxal, Aida Pascu interpreta ca și cum ar fi învățat să cânte, înainte de a vorbi.
Există mai multe transcripții ale acestei bijuterii muzicale a lui Antonin Dvořák. Astfel, Fritz Kreisler a realizat un aranjament pentru vioară și pian. Înregistrarea făcută de Renaud Capuçon - de asemenea, un mai vechi premiant al ICMA (International Classical Music Awards) - are un șarm aparte.
A urmat un interludiu instrumental, oferit de pianistul Gabriel Gâțan, care a cântat Intermezzo în la major, op. 118 nr. 2 de Johannes Brahms. Am ascultat un Andante teneramente interpretat într-adevăr cu tandrețe. O calitate sonoră suavă, învelea melopeea gingașă, invocând amintiri, dragoste, nostalgie, tristețe și regret. Muzica aceasta te 'scufundă' parcă în psihicul propriu, explorând emoțiile tale complexe. Intimism. Apoi, acea reîntoarcerea izbăvitoare din tonalitatea relativei lui la major, crea o stare de nădejde. Simțeam finețea dozajelor dinamice și agogica romantică avântată spre zona culminantă și treptat relaxată ulterior.
Serata de lieduri a continuat cu Serenada, D. 957 de Franz Schubert, pe versurile lui Ludwig Rellstab; aceasta face parte din ciclul Cântecul lebedei (Schwanengesang). Dragoste, multă dragoste, se află înscrisă în aceste strofe: Cântecele mele strigă ușor / Toată noaptea la tine / În pădurile liniștite / Iubite, vino la mine! (...) Lasă-ți și inima să-ți bată, / Iubite, ascultă-mă! / Aștept să te cunosc / Vino, fă-mă fericită!
În prezentarea liedului schubertian, doamna Cristina Comandașu a arătat similitudinea sensului acestui poem, cu cel eminescian - Floare albastră - în care, de asemenea, în liniștea nopții se distinge chemarea iubitului: - «Iar te-ai cufundat în stele / Și în nori și-n ceruri nalte? / De nu m-ai uita încalte, / Sufletul vieții mele [...]. Și sosind l-al porții prag, / Vom vorbi-n întunecime: / Grija noastră n-aib-o nime, / Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?
Se cunosc mai multe aranjamente ale Serenadei lui Franz Schubert, scrise pentru diferite instrumente (pian solo, cât și pentru cor).
În continuarea recitalului, Aida Pascu și Gabriel Gâțan au interpretat cu aplomb, liedul Fidelity, op. 35, Hob. XXVIa30 de Joseph Haydn.
Am savurat intonația expresivă a sopranei Aida Pascu, cu acele semitonuri diatonice strânse. Interesant este faptul că în introducerea pianului din această canțonetă, Haydn evită tema pe care o va cânta soprana. Cele trei motive, destul de scurte, care compun piesa, reprezintă trei stări diferite, mergând de la dramatic la popular. Primul motiv este extrem de emoționant, imitând stilul operistic, cu salturi ascendente. Al doilea motiv este static, mai puțin exploziv, utilizând note repetate. Al treilea motiv rămâne neschimbat și aduce o idee muzicală simplă, care constă doar din progresii scalare ascendente. Piesa a evidențiat virtuozitatea vocală a sopranei Aida Pascu.
Observând acompaniamentul pianistic, se constată că acesta prefigurează stilul beethovenian și chiar pe cel al lui Franz Liszt, prin dublarea în acute a liniei vocii. Cât de frumos a realizat Gabriel Gâțan momentele în care uniformitatea ritmică prevala, când se distingea la pian un murmur neîncetat al vocii de bas, ce lăsa impresia de perpetuum mobile! Frumos au fost reliefate și figurațiile alcătuite din salturi de octavă.
Urmând tematica recitalului - Vis de dragoste - publicul a ascultat în continuare, una dintre cele mai cunoscute romanțe ale lui Giuseppe Verdi, In solitaria stanza (Într-o cameră singuratică), compusă în anul 1838. Această muzică anticipează prima arie avântă a Leonorei din Il trovatore (Trubadurul), scrisă în 1853. Personajul liedului - după ce se lamentează cu privire la o tânără prietenă dragă, ce zace în mare durere într-o cameră solitară - strigă: - Salvați această frumusețe cerească, o, zei milostivi!
Impresionantă a fost de asemenea prestația celor doi interpreți ai ariei lui Giacomo Puccini - Storiella d'Amore (Mică poveste de dragoste), compusă în 1883. Povestea e simplă: doi tineri care se iubesc, citesc și apoi se sărută, așa cum spun versurile lui Antonio Ghislanzoni: "Citeam împreună / într-o zi de plăcere / o poveste blândă / plină de dragoste tristă; și fără nicio bănuială / stă lângă mine, / Ia cartea pe care am citit-o cu privirea și inima ei. Valul părului ei / mă îmbie pe față, suspinele ei / răsună cu vocea mea. Ridicându-mi privirea din carte / spre chipul ei ceresc, / am văzut un zâmbet / reflectând dorința mea. Mi-am strâns mâna frumoasă la inimă / cu bucurie gâfâind... / nici nu am mai citit... / și cartea a căzut la pământ. Citim împreună, ah! Un sărut lung și înflăcărat / s-a alăturat buzelor dornice și am dedicat sufletul / cerurilor necunoscute."
În interpretarea protagoniștilor de la sala Cerchez, am remarcat suspendările agogice, cu acele cezuri și opriri subtile pe câte o fermată. Impecabilă stăpânirea vocii Aidei Pascu: după un sunet cu o durată mare, cântăreața mai avea suflu să realizeze un crescendo prelung!
În încheierea recitalului, auditoriul a ascultat șapte miniaturi din ciclul Cântece spaniole de dragoste de Fernando Obradors. Soprana Aida Pascu, formată în spiritul culturii spaniole (Liceul Cervantes), a surprins cu autenticitate inflexiunile temperamentale ale muzicii iberice. Minunate erau executate acele mordente, împodobind linia melodică, armonizată cu acorduri de sextă napolitană. O agogică cu valuri de accelerări și răriri avea darul de a entuziasma publicul. Fiecare piesă căpăta trăsături distincte. Într-una dintre miniaturi, soprana cânta cu efect timbral de surdină, cu gura închisă (m-m-m-m-m). Până și jocul de scenă al solistei, cu ușoare legănări laterale, precum și mimica expresivă (cochetărie, mișcări din umăr insinuante, mâini aduse la spate) - toate contribuiau la o comunicare artistică exuberantă, generând bucurie. Excepțional acompaniamentul pianistic al lui Gabriel Gâțan! O sincronizare perfectă între interpreți, în special în finalurile de frază și piesă (pedalizare impecabilă și filaj concomitent).
Un recital minunat, încununat de aplauzele pline de fervoare ale publicului prezent în somptuoasa sală Cerchez a Muzeului Național Cotroceni.
Ba da, există profeți în țara lor! Ne mândrim cu artiști de valoare, pe care îi apreciem și acasă la ei.
Bravo Aida Pascu; bravo Gabriel Gâțan!
NOTE
[1] Aida Pascu, 24 ani, provine dintr-o familie de muzicieni, la rândul lor artiști lirici. A urmat cururile Liceului Cervantes din București și ale Universității Națională de Muzică din București. A participat la masterclass-uri de canto cu Raina Kabaivanska și Nelly Miricioiu. A câștigat numeroase premii la concursuri naționale și internaționale pentru tineri interpreți de operă Concursul Internațional de Operă Ionel Perlea, ediția 2021, Slobozia. Aida Pascu a participat la concursul pentru bursa Moștenitorii României Muzicale, organizat în 2021 și 2022, de Radio România Muzical. Soprana a obținut concerte alături de Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica din Brașov, ce au avut loc în martie 2022. A realizat de asemenea, o sesiune de înregistrări speciale la Radio România. În 2023, a debutat cu mare succes în rolul principal din opera Boema de Giacomo Puccini la Teatro Maggio Musicale Fiorentino și la Opera Națională din București.
[2] Gabriel Gâțan (n. 1996) a urmat cursurile de licență și master ale Universității Naționale de Muzică din București, beneficiind de îndrumarea profesorilor Viniciu Moroianu, Verona Maier, Steluța Radu, și Cristina Popescu-Stănești. Pe parcursul anilor de studenție a participat și obținut premii la numeroase concursuri precum: Festivalul Muzicii Maghiare, București, 2018; Drumul spre Celebritate, Mogoșoaia, octombrie 2019; Constanța International Competition - Festival for Young Pianists, 2020. De asemenea, a primit Bursa de Excelență oferită de UNMB (2018, 2021). În decembrie 2019, Gabriel Gâțan a fost invitat să cânte în seria concertelor de muzică clasică de la Saint Martin in The Fields - Trafalgar Square, Londra, realizate în parteneriat cu ICR. A colaborat și cu Institutele Culturale Maghiare, susținând recitaluri de pian la sediile acestora din Paris și Londra în 2017, respectiv 2018. A susținut șapte recitaluri camerale în cadrul Stagiunii de Marți Seara (2017-2022), la Sala Mică a Ateneului Român. A susținut un recital în cadrul seriei Concertele Roz, la Sala Radio. A înregistrat pentru Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române. Gabriel Gâțan a fost Acompaniator oficial la secțiunile vioară și violoncel ale Concursului Internațional George Enescu, ediția 2020/2021.
[3] Coșciug, Tatiana: De la jubilație la concert, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova, pag. 4.
repository.amtap.md/server/api/core/bitstreams/
[4] Belle Époque a reprezentat o perioadă între sfârșitul secolului al XIX-lea și Primul Război Mondial, în care modul de viață al unei burghezii triumfătoare se deosebea de ceilalți francezi, prin rafinamentul vieții sale inactive. O perioadă de mari răsturnări culturale, științifice și tehnologice, iar Parisul, Orașul Luminii, în plină schimbare, strălucea atât pentru influența sa artistică și culturală, cât și pentru modernitatea sa, celebrată în timpul Expoziției Universale din 1900.
[5] Traducere de Richard Stokes, din A French Song Companion (Oxford, 2000).
oxfordsong.org/song/