Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, specializare: Arta Actorului, clasă: Mihai Brătilă și Cristina Briciu, promoție 2024 (licență)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Grup cu momentul Poartă-mă, după Giorgia Aimeri, alături de colegii săi: Nicholas Bohor, Alexandra Catrina și Luca Fumuru.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Larisa Oasenegre: Mă văd în multe feluri. Ce mă bucură e că am reușit să ajung o persoană destul de echilibrată, ceea ce în trecut nu ar fi fost neapărat valabil, eram ori prea introvertită, ori prea impulsivă și încăpățânată, ori prea melancolică și lista poate continua. Dacă ar fi să aleg totuși câteva cuvinte, aș spune că sunt un om care iubește mult și multe. Și sincer, atât față de ceilalți, cât și față de mine. Mi-aș dori să pot fi și mai sinceră, indiferent de consecințe, să apăr mai mult lucrurile în care cred. E un aspect care mă macină destul de mult. Ceilalți cred că mă văd și ei în multe feluri, în funcție de ei înșiși și de momentul în care ne-am întâlnit. Nu prea mă gândesc la asta, mi se pare destul de nesănătos.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artistă?
L.O.: Un moment de sine stătător nu cred că a existat. Nu am avut niciodată gândul concret de a ajunge în domeniul artelor, în schimb m-am simțit mereu atrasă de ele și le-am practicat în paralel pentru că numai așa reușeam să mă exprim. Cred că ceea ce m-a introdus inconștient în sfera asta, pentru prima oară, au fost cărțile. Iubesc să citesc încă de mică, iubesc poveștile și sunt fascinată de ele. După, am început să scriu, de toate, fie în timpul liber, fie în cadrul a diferite concursuri. Între timp m-am apucat și să desenez portrete, fără să fi urmat vreun curs. Mi se părea uimitor cum pot lua naștere oameni dintr-o simplă mâzgălitură pe hârtie. O perioadă am făcut și dansuri sportive, de care m-am îndrăgostit iremediabil. Nu m-am gândit la niciunul dintre cele de mai sus ca la o posibilă viitoare carieră, erau doar lucruri pe care le-am descoperit singură și care îmi aduceau o enormă plăcere. Cred că singura care a ,,prevestit" că voi ajunge aici este învățătoarea mea, care la serbări îmi dădea mereu roluri consistente de jucat, inclusiv pe Mihai Eminescu (deși aveam băieți disponibili), poate a simțit ea ceva...:)
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
L.O.: Nici nu mă ajută, nici nu mă încurcă, are mai mult câteva ,,efecte" pe care le resimt, de exemplu faptul că mi s-a creat un fel de ochi exterior care privește și analizează tot ce se întâmplă înăuntrul și în jurul meu, cu scopul de a mă ajuta să înțeleg mai bine reacțiile oamenilor în diferite situații de viață, să le stochez în memorie pentru a le putea accesa mai târziu, pe scenă. Viața de zi cu zi a devenit, într-o oarecare măsură, material de studiu.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
L.O.: Mi se pare destul de important în primul rând ca toată lumea să își dorească real să fie acolo și să lucreze cu bucurie la proiectul respectiv. Dacă toți vrem să iasă un produs cât mai bun, dacă punem suflet și muncim în același sens, deja se va naște o atmosferă plăcută și creativă. Iar la finalul zilei, contează să te și distrezi.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
L.O.: Poate cel mai important moment pentru mine a avut loc în anul II de facultate. Până atunci nu prea înțelegeam ce se întâmplă, lucrurile nu se legau, eram inhibată și parcă fiecare zi mă demoraliza și mai tare. Într-o zi am mers să filmez o reclamă în cadrul căreia ceea ce aveam de făcut m-a determinat să-mi pun întrebări de tipul ,,Ce fac eu cu viața mea? Asta?!". Din fericire aveam multe pauze, timp în care îmi învățam textul pentru scenele de la clasă, mai exact din Caragiale. Și cum stăteam eu așa, lipsită de demnitate, am realizat ce oportunitate minunată am că pot să joc Mița sau Veta sau Zița, roluri cu care probabil nu mă voi mai reîntâlni prea curând. Mai realizasem ceva: că tot acum am șansa să greșesc și să încerc din nou, să descopăr lucruri noi, pe scurt, că am șansa să mă joc cu bucurie. Toate lucrurile astea le știam deja, le mai auzisem, dar cred că aveam nevoie să le conștientizez singură, în mod real. A doua zi parcă am înflorit, deodată aveam curaj, eram îndrăzneață și liberă să merg până la capăt în tot ce făceam. Și din fericire am reușit să păstrez asta, iar atunci când îmi pierd încrederea și entuziasmul, știu deja că ceva nu o să funcționeze.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
L.O.: Pornesc de la text, înțeleg mai întâi despre ce e vorba, care sunt situațiile, psihologia personajului, motivațiile din spate, pe scurt, îmi răspund la toate întrebările posibile ca să știu exact ce am de jucat. Unele rămân neclare și pot să-mi dau seama de ele doar în lucru. Cel mai mult mă ajută când ne ridicăm de la masă și trecem prin 100 de repetiții, întrucât pot să testez lucruri, să văd ce funcționează și ce nu, să găsesc justa măsură și să văd și ce îmi propune partenerul. Cel mai mult descopăr în felul ăsta. Mă gândesc mult și acasă. Cam asta e formula de bază, dar mai intervin și altele în funcție de situație.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
L.O.: Toate rămân într-o măsură sau alta. Mă gândesc destul de mult la ele, la ce aș fi putut îmbunătăți, la noi rezolvări sau la rol în sine. Poate sună siropos, dar fac parte din mine și îmi este destul de greu să mă despart de ele, chiar și după mai mult timp.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
L.O.: Singurul criteriu e să am de muncă. Mi se pare important să faci de toate, iar experiențele să fie cât mai diverse. Chit că sunt bune sau mai puțin plăcute, toate sunt valoroase și te ajută să evoluezi. Pentru mine cel mai mult contează să fii într-un antrenament constant, să nu stai prea mult ,,degeaba", ci să-ți găsești mereu ceva de făcut în sfera profesiei.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
L.O.: Cred că diferă de la caz la caz. Evident că nimeni nu și-a ales meseria asta cu gândul că va face avere. E destul de dificil, mai ales având în vedere că nu ai un venit stabil și nu te asigură nimeni că o să prinzi constant proiecte. Momentan nu am destulă experiență încât să mă pronunț, dar îmi place să cred că dacă lupți îndeajuns și nu renunți, nu vei ,,muri de foame".
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
L.O.: Drumul meu s-a intersectat cu actoria din pură întâmplare, deci știu să vă spun exact ce aș fi făcut. Când eram mai mică voiam să mă fac om de știință, în generală visam să fac Liceul Militar (nu mă întrebați de ce), iar mai apoi, la finalul liceului, am fost aproape până în ultima clipă sigură că o să dau la Academia Națională de Informații. De actorie mă apucasem în liceu strict ca urmare a faptului că eram mult prea timidă și trebuia să scap cumva de asta, iar după am continuat cursurile ca pe un hobby. Îmi trecuse o dată prin cap să dau la UNATC, dar îmi era mult prea frică. Cu toate astea, un șir de evenimente total aleatorii și bruște m-au făcut să-mi schimb radical decizia. Și iată-mă acum, aici. Uneori când mă uit în spate am impresia că așa trebuia să fie, pentru că a fost totul mult prea bizar și rapid ca să-i pot da o explicație rațională.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
L.O.: La teatru mă atrage tot, mi se pare o experiență de neegalat, atât pentru spectatori, cât și pentru actori și cred că asta se datorează în primul rând schimbului de energie care are loc în sală. Faptul că totul se întâmplă aici și acum, de fiecare dată altfel, că pentru câteva ore uiți de realitatea propriu-zisă și trăiești o alta, că publicul reacționează viu la ceea ce se întâmplă, că îl poți simți și îl poți purta printr-un spectru de emoții odată cu tine, toate astea definesc un tip de întâlnire pe care nu am regăsit-o atât de intens nicăieri altundeva. Este un schimb de suflete, iar la final, dacă totul a mers bine, se va produce o transformare de ambele părți ale scenei. La film mă atrage mai mult produsul finit, în întregimea lui, de care nu-ți poți da seama neapărat în timpul filmărilor.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
L.O.: Foarte greu de ales, toate au schimbat ceva în mine. O sa spun totuși La răscruce de vânturi de Emily Brontë, pentru intensitatea personajelor ei și pentru faptul că a rămas mult timp cu mine. În plus, poveștile de dragoste sunt slăbiciunea mea.
Ca film, Inglourious Basterds e clar printre preferatele mele, iar Christoph Waltz e pur și simplu fascinant de privit. În general îmi plac foarte mult filmele lui Tarantino, nu mă dezamăgesc niciodată.
La melodii îmi e mai ușor. Between the Bars, de la Elliott Smith, e melodia mea preferată încă din clasa a șaptea. O ascult destul de rar, ca să nu abuzez de ea și de fiecare dată are o semnificație diferită pentru mine, în funcție de momentul vieții în care mă aflu.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
L.O.: Pe lângă dans, citit, mers la teatru, văzut filme, desenat, nu știu dacă se pot numi hobby-uri, dar îmi place să petrec timp în natură și să stau cu prietenii. Mult. Alt pseudo hobby este să aflu lucruri noi, din toate domeniile, să asimilez cât mai multe informații diverse.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
L.O.: La început nu intenționam să mă înscriu, din lipsă de timp. Terminând chiar în acest an licența, iar preselecțiile începând a doua zi după Gala Absolvenților, mi-am spus că îmi e fizic imposibil să pregătesc ceva care să fie și ok. În ultima seară de înscrieri eram atât de stresată și indecisă, nu știam ce să fac, dacă să merg sau nu, dacă da, cu ce, cum, cu cine, la individual sau la grup? În aceeași situație erau și ceilalți trei colegi ai mei (cu care și particip la secțiunea de Grup) și după un șir lung de dezbateri am decis să ne înscriem împreună în ultimele cinci minute rămase, să tragem cât putem și... fie ce-o fi! Cu siguranță că nu a ieșit exact ce ne doream și este un moment cu destul de multe probleme, de care suntem toți conștienți, dar dacă am reușit singuri să facem în trei zile până și puținul ăsta, așa cum e el, eu am speranță pentru viitor.:)) Legat de competiție nu am nicio așteptare, nici măcar nu o văd neapărat ca pe o competiție, ci ca pe o oportunitate uriașă de a întâlni și a lucra cu oameni din domeniu, de la care să pot învăța cât mai multe. Cred că cei mai mulți dintre noi nu s-au înscris cu gândul de a câștiga, ci de a căpăta această șansă a întâlnirii, care mi se pare mult mai valoroasă.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
L.O.: Este o temă care îți oferă destul de multă libertate de exprimare. Relevantă este fără îndoială, întrucât acesta este materialul primordial cu care lucrează fiecare dintre noi: propria sa persoană, în totalitatea unicității sale. Autenticitatea mi se pare, totuși, un atribut greu de obținut, are o altă însemnătate pentru mine.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Mircea Nică)