Studii: Universitatea Babeș-Bolyai Facultatea de Teatru și Film, specializare Artele Spectacolului - Actorie, clasa Filip Odangiu, Sinko Ferenc și Diana Aldea, promoția 2022 (licență) // Universitatea Babeș-Bolyai Facultatea de Teatru și Film, specializarea Artă Teatrală - Actorie, promoția 2024 (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Grup, cu momentul Obsesiv-Impulsiv, alături de colega sa Theodora Pintilie.
Oana Balaci: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
Mihai-Andrei Pleșa: Nu cred. Îmi plăceau foarte tare filmele când eram mic, nu chiar orice film, în principal îmi plăceau foarte tare filmele istorice sau ficțiune cu armate, bătălii, lupte etc. Aveam pe DVD vreo 25-30 de filme la care mă uitam foarte des. Lord of the Rings, Troy, The Patriot, Gladiator, The Last Samurai, Braveheart și mai erau câteva tot din genul ăsta. De obicei, vizionarea era însoțită și de un re-enactment cu săbii de jucărie și un urs de pluș mare care de obicei era adversarul, dar mă opream de fiecare dată când intra mama în cameră și mă prefăceam că sunt atent la film. Preferam să nu mă vadă nimeni în acțiune. La un moment dat, am găsit o chitară veche acasă la tatăl meu, nu știu de unde o avea că el cântase la vioară când a fost mic, și am sunat-o pe mama să îi spun că vreau să învăț să cânt la chitară. Teatrul nu știu cum a apărut. Am jucat în vreo două spectacole la liceu și apoi am început să zic că dau la teatru pentru că suna edgy și observasem că profii mă cam lăsau în pace, fiind la un liceu cu profil real. Până la urmă chiar am dat și am și intrat la Cluj, am încercat și la București, dar nu am intrat. Probabil așa a fost să fie. Ca să răspund la întrebare, nu cred se putea prevesti, cumva nici acum lumea nu prea mă consideră un artist, nici eu nu prea fac asta. Sună puțin cam prea boem în opinia mea.
O.B.: Ai participat la HOP și în 2022 și 2023. Ce te determină să te întorci?
M.-A.P.: Pentru mine a fost de fiecare dată o experiență foarte mișto. Am întâlnit foarte mulți oameni and it's a really good time. Înveți o grămadă de chestii, îți faci prieteni, ai ocazia să te întâlnești cu persoane cu mult mai multă experiență în domeniu, mai un party și câteodată poate se mai pune și de un proiect ulterior. Spre exemplu, în 2023 am fost invitați la Teatrul Gong din Sibiu în cadrul unui festival organizat de ei. Nu știi de unde apare oportunitatea, de aceea e foarte important să te expui în tot felul de contexte de genul acesta. Cred că iubesc meseria asta foarte mult și îmi doresc să o practic cât mai des, aproape oricum și oricând și oriunde.
O.B.: Cum a modificat experiența de la HOP traiectoria ta ca artist?
M.-A.P.: Nu aș putea să cuantific în ceva concret, dar cred că în acest domeniu e nevoie să te știe cât mai multă lume. În mod clar am învățat multe inside-uri și tips&tricks în urma întâlnirilor pe care le-am avut în cadrul galei HOP. De asemenea, m-a ajutat să mă detensionez puțin vis-à-vis de cum priveam eu industria de teatru și film din România când am terminat facultatea în 2022. Credeam că sunt un outsider și că cercul e închis sau foarte greu accesibil. În urma acestor gale, am realizat că majoritatea oamenilor din domeniu își doresc să cunoască oameni noi, să aibă întâlniri mișto și să lucreze într-un mediu cât mai divers. E foarte relaxant când vezi în jurul tău persoane cu renume și experiență care spun că va fi bine dacă vei continua să muncești. Cumva simți că acel gol din tine care îți spune că vei muri de foame într-un apartament trist dintr-un oraș și că nimeni nici măcar nu va știi până nu va începe să miroasă pe hol, se mai diminuează, devii mai optimist și începi, temător, să speri.
O.B.: Ce ai învățat nou în timpul care a trecut de la ultimul nostru interviu?
M.-A.P.: Cumva de la an la an simt că învăț să mă bucur tot mai mult de ceea ce fac. Dacă sunt într-un proiect la teatru încerc să mă bucur de ceea ce fac acolo în acel moment, de fiecare repetiție, cu bune și cu rele. La o filmare sau dacă scriu un proiect la fel. Cred că am învățat să fiu prezent și să trăiesc pe bune momentul. Anul acesta am avut ocazia să lucrez cu regizorul Radu Afrim la spectacolul Trilogia Memoriei la Teatrul Național Craiova și a fost de departe cea mai mișto experiența pe care am avut-o până acum în cariera mea. Mă văzuse în spectacolul gen.snowflake (regia Mihai Gligan) făcut tot la Craiova în 2023 și când mi-a scris să mă întrebe ce program am în săptămânile următoare am crezut că e o glumă, iar apoi după ce am vorbit la telefon, tremuram și credeam că o să leșin. Cred că am învățat mai multe acolo, într-o lună decât în 3 ani de facultate și (cu siguranță) 2 de master. Dacă înainte mai aveam rețineri, acum știu 100% că asta e meseria pe care îmi doresc să o practic. Echipa de acolo e foarte profesionistă și deosebit de talentată, atât actorii cât și staff-ul tehnic și m-au ajutat mult să evoluez și să învăț lucruri noi. Pentru asta o să le fiu mereu recunoscător, atât lor, cât și lui Radu.
O.B.: Care consideri tu că este rolul artei?
M.-A.P.: Cred că arta ne poate face mai receptivi la diverse probleme cu care ne confruntăm în societatea de azi. Cred că trebuie să își mențină capacitatea de a sensibiliza, mai mult decât doar să informeze. În mod clar orice operă de artă are nevoie și de un mesaj, fie el social, politic sau personal, dar cred că planul artistic trebuie să primeze, astfel încât mesajul să poată ajunge la spectatori. Arta are un rol important în societate, în toate formele ei, pentru că reușește să spună povești care să ne pună pe gânduri, să ne ajute, să ne scandalizeze sau să ne facă să ne simțim puțin mai bine.
O.B.: Despre ce crezi că nu se vorbește destul?
M.-A.P.: Mi-aș dori să se vorbească mai mult în spațiul public despre dificultățile cu care se confruntă artiștii români din toate domeniile. Cred că infrastructura nu este suficient dezvoltată în acest sector și e trist. Dacă stăm să calculăm, doar de la facultățile de teatru din țară absolvă anual mai bine de 200 de studenți care, în marea lor majoritate, se confruntă cu dificultăți financiare și psihologice destul de severe. Doar câțiva reușesc să se angajeze anual și probabil cei care mai prind o colaborare pe la stat pot fi numărați pe degete. Actoria și regia de teatru pot fi considerate două domenii mai fericite, pentru că aproape fiecare județ are câte un teatru, dar știm cu toții că situația, de fapt, nu e deloc roz. Nici nu îmi pot imagina ce se întâmplă cu absolvenții de la sculptura, spre exemplu sau alte domenii artistice. Cred că e nevoie ca Statul Român să conștientizeze această situație și să ia măsurile necesare. E păcat că nu prea se întâmplă nimic. Cred că este nevoie de o reformă, dar până acolo e cale lungă și momentan, foarte rar se spune ceva în media despre acest subiect. Nu mă consider neapărat un caz fericit, dar probabil am avut puțin mai mult noroc față de alți colegi de ai mei care deja s-au orientat spre alte cariere din lipsa de posibilități. Consider că e nevoie să tratăm acest subiect cu maxim de seriozitate pentru că în joc e viitorul multor oameni. Nu știu care e soluția, dar cred că treptat ar trebui ca lucrurile să evolueze spre mai bine.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
M.-A.P.: Cred că filmul este puțin mai căutat astăzi ca formă de entertainment decât teatrul. Ambele au calitățile și defectele lor. La teatru de fiecare dată când urmează să intru pe scenă am emoții atât de mari că îmi e greu să stau în picioare, mă doare stomacul, nu pot să stau cu ochii deschiși și îmi doresc din tot sufletul să pot opri timpul în loc până îmi revin puțin. Apoi trag aer in piept, intru și pentru că am alte lucruri de făcut, uit de emoții și mă reușesc să mă concentrez. După spectacol, aproape de fiecare dată am un sentiment de impostor și sunt aproape convins că nu a fost bine și că spectatorii aplaudă pentru că au venit la teatru și nu pot ieși pur și simplu. Apoi când regizorul sau altcineva din echipă care a stat în sală spune că a fost bine, am un sentiment foarte puternic de eliberare și sunt foarte foarte fericit (se mai întâmplă și să ratezi și atunci te gândești la ce ai putea schimba). Cred că acest feeling nu îl regăsesc în totalitate la film, pentru că acolo poți face încă o dublă dacă e nevoie. Filmul îți permite să faci lucruri puțin mai diverse decât teatrul. Abordarea e puțin diferită și asta îți permite să îmbunătățești tot felul de lucruri de la dublă la dublă. Bineînțeles că și aici am emoții imense la vizionare pentru că știu că pe cameră e greu să minți, dacă nu e bine, clar spectatorii vor simți. Și aici până la primele câteva feedback-uri am senzația că mi-am greșit cariera. Apoi îmi mai revin și chiar dacă să zicem că nu a fost perfect, reușesc să îmi spun că asta a fost de data asta și data viitoare voi încerca și mai mult.
O.B.: Care consideri că este o mare nedreptate a anului 2024?
M.-A.P.: Hmm... cred că alegerile europarlamentare din acest an au fost un fiasco total și ne îndreptăm spre o nouă rundă de alegeri în toamnă care, la rândul lor, nu arată deloc promițător. Nu pot spune că e neapărat o nedreptate pentru că, până la urmă, fiecare a ales ce a crezut că e mai bine pentru el. În schimb mi se pare nedrept că nu suntem suficient de implicați social încât să avem o prezență la vot relativ decentă și mi se pare și mai nedrept că oferta electorală din țara noastră este, cel puțin, precară. Adică, nu știu, poate exagerez, dar când văd posterele alea de campanie cu un ostaș în fruntea țării, case la 35.000 de euro și alte aberații de genul, îmi e greu să nu mă descurajez. Adică, pe bune? Pare că nici măcar nu încearcă. Ce Doamne e asta? Pare un film foarte foarte prost și e îngrijorător. Oricum ca țară evoluăm deosebit de încet, dar anul acesta cred că am mers mai mult în regres și e foarte frustrant.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
M.-A.P.: Îmi place să călătoresc, în special în străinătate, dar asta presupune și niște buget. În continuare cred că cel mai tare mă relaxez când stau câteva zile acasă cu Alaska, pisica mea, mă uit la un film sau serial, mai fac câte o plimbare, citesc, poate gătesc. Nimic wow. Îmi place când reușesc să stau câteva zile fără program și fără să mă gândesc la ce am de făcut în următoarea perioadă.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
M.-A.P.: Cred că este relevantă pentru un actor în 2024. Observ că tot mai des regizorii pun accentul pe unicitatea personală a actorului, adică se caută mai mult personalitatea proprie, decât vreun personaj sau vreun construct dramatic. Mi se pare o temă actuală.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Andrei Gîndac)