Stagiunea 2024/2025 a Filarmonicii George Enescu este una calitativ mai bună ca cele precedente, atrăgând un număr foarte mare de spectatori. La acest concert, de pildă, coada la intrarea în Ateneu era una impresionantă - aproximativ 20 de metri. Site-ul nou al Filarmonicii bucureștene (https://filarmonicaenescu.ro/ro) este unul deosebit de frumos și bine gândit. Afișele, cu un design plăcut și clar, apar pe panouri electronice, în hol anunțând evenimentele muzicale următoare. Până și un modern post de prim ajutor se află în apropierea garderobei. De multe ori, se fac sesiuni de autografe cu soliștii momentului.
Programul serii muzicale a debutat cu Poemul vocal-simfonic «Isis» de George Enescu, o lucrare schițată în 1923 și orchestrață ulterior de Pascal Bentoiu. Este considerată o mărturie muzicală profundă a sentimentelor lui George Enescu, exprimate față de Măruca Cantacuzino (Maria Tescanu Rosetti), pe care Enescu o alinta numind-o Isis. Lucrarea este un Adagio simfonic, o muzică diafană, sugerând puritatea iubirii utopice. Admirația față de Enescu reiese din portretul făcut în jurnalul Mărucăi: "Enescu vorbea încet, fără să mă privească... Fiecare cuvânt al său rezona în pieptul meu ca și când misterul însuși ar fi vorbit... ființa sa, neliniștitoare prin bogăție și complexitate... această ființă fabuloasă, care ducea cu ea trăsnetul și toată bucuria universului... Ghiceam că în adâncul lui mocnea puterea furtunilor, și a primejdiilor, ca o amenințarea latentă ce mărea atracția extraordinară pe care o emana".[3] Iar Enescu i-a făcut cadou Marucăi Vila Luminiș din Sinaia, locul unde a compus și desăvârșit opera Oedip (la care a lucrat între 1906 și 1936).
În ediția din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu - la o sută de ani de la compunerea lui, ascultasem poemul Isis, în interpretarea Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse (Franța) și a Corului Academic Radio, dirijate de Christian Badea. Admiram și acum tehnica de emisie a sunetelor în valuri, precum o pânză armonică. Solo-ul de clarinet figurațiile a harpei, apoi flautele cu sunete gingașe, oboiul făcând salturi intervalice mari. Sesizam culorile pițigăiatei piculine, amalgamul sonor al clopotelor. Orchestrația realizată de Pascal Bentoiu folosea și clarinetul bas, vibrafonului, glockenspiel-ul și trianglului. Trombonii cu surdină sunau gros și mat. Efemer, dar expresiv a sunat intervenția concertmaistrului. Se percepeau efecte de frulato. Harpele glisau ascendent. Un coral de tromboni aducea masivitate. Contrabasurile se aliau cu cornii. Apoi, o transformare metrică spre ternar a pregătit intrarea corului de femei, utilizând în cânt doar vocala a. Ca niște vârfuri de aisberg, se puteau auzi trompetele, ce vociferau laconic. Un solo de flaut, leit Debussy -din nou cu participarea formidabilei flautiste din Venezuela, Joidy Blanco.
Poemul s-a încheiat, precum un mare arc peste timp, corul susura spre extincție perdendosi - pe fondul gongului. O viziune dirijorală excelentă - Jérémie Rhorer.
A urmat multașteptata solistă, violonista Alexandra Conunova, cântând Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră în re minor, op, 21 de Édouard Lalo. A fost compusă în anul 1874, pentru violonistul Pablo de Sarasate, și a avut premiera în Paris, la 7 februarie 1875. Cuprinde cinci părți: 1. Allegro non troppo; 2. Scherzando, Allegro molto; 3. Intermezzo. Allegretto non troppo; 4. Andante; 5. Rondo, Allegro. Până la mijlocul secolului al XX-lea, a fost o practică obișnuită ca interpreții lucrării să omită Intermezzo-ul.
Din păcate publicul entuziast de la sala Ateneului aplauda imediat după prima, și apoi, după fiecare parte a lucrării concertante.
Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră în re minor, op. 21 de Édouard Lalo a fost compusă în anul 1874 pentru violonistul Pablo de Sarasate, și a avut premiera în Paris, la 7 februarie 1875. Cuprinde cinci părți: 1. Allegro non troppo; 2. Scherzando, Allegro molto; 3. Intermezzo. Allegretto non troppo; 4.Andante; 5. Rondo, Allegro. Până la mijlocul secolului al XX-lea, a fost o practică obișnuită ca interpreții lucrării să omită Intermezzo-ul.
Alexandra Conunova este o violonistă complexă, cuceritoare, pe care o recunoști imediat, după sunetul său - alcătuit dintr-un 'aliaj', în care armonicele superioare sunt argintul și cuprul, combinate, iar sunetul fundamental este aurul - spre a putea fi modelate toate, ca o 'bijuterie' de vibrații sonore. Cântul ei are sclipiri de oțel în acute și tunete în temele expuse pe coarda gravă a viorii, una de o calitate excepțională. Incipitul solistic, părea o săgeată orbitoare aruncată spre înălțimi.
Tema secundă a primei părți, puternic contrastantă, lirică, era cântată cu o mare expresivitate, cu eleganța și prudența atitudinală a unei prințese. Aici, vibrato-ul și-a domolit expansivitatea caracteristică primei teme, ajungând o simplă adiere, reușind acea suspendare, prin infima prelungire a duratei ultimului timp al măsurii, cel care încheie mersul treptat ascendent în pătrimi, în finalul legato-ului.
Concertul, fiind dedicat lui Pablo de Sarasate, implică un înalt grad de velocitate. Violonistul spaniol dedicatar, avea o mână mică și prefera cântatul în poziții fixe, fără multe salturi pe tastieră, însă, în compensație, agilitatea articulației sale, era una uimitoare.
Alexandra Conunova a dezvăluit fațetele care fac din această lucrare, pe lângă extrema virtuozitate, o muzică temperamentală. Și nu numai spaniolă. Mișcarea a IV-a, conține formule ritmice de dans popular ungar.
Violonista are o înțelegere admirabilă a stilului interpretativ romantic: pasajele tranzitorii, cu dificultăți tehnice sporite erau cântate scânteietor, avântat, într-un tempo ceva mai alert, iar cantilenele cu mult calm și cuprinse de emoție. Colaborează cu ansamblul orchestral și antamează dialoguri însuflețite - minunat a sunat cel cu fagotul. Agogica pe care o aplică este uneori surprinzătoare, necesitând un efort de sincronizare din partea orchestrei. Dirijorul Jérémie Rhorer a călăuzit discursul muzical într-un chip extrem de maleabil, în special în rondo-ul final.
În partea mediană a Intermezzo-ului îmi imaginam un mânz fără buiestru alergând neobosit. Dar totul se cantona într-o zonă a dezinvolturii, fascinantă. Interpreta era totuși, perfect conștientă de unde pleacă ideea muzicală și unde și cum ajunge. Excelent staccato-ul volant, precum și accentele realizate cu 'sprijinul' vibrato-ului, care-și modifica rapid frecvența și amplitudinea. Sub aspect timbral, reluarea la octava superioară a temei principale a Intermezzo etala diversitate.
Remarcabilă cadența din partea a IV-a, Andante. Acea coborâre rapidă, cromatică, din semiton în semiton efectuată cu un singur deget pe coarda acută a viorii, îmi sugera o pasăre cu aripa rănită. Încheierea în octave, duble coarde, a creat senzația de puritate. Finalul lucrării a adus o temă de Rondo plină de veselie, cu accente tonice, pregătită printr-o formulă ostinată a orchestrei. Pasajele viorii se succedau amețitor. Alexandra Conunova a făcut o demonstrație de tehnică copleșitoare. Posedă o articulație perlată și un spiccato reliefat. Spiritul spaniol izbucnea în secțiunea mediană, în tema cu iz de habaneră. Intervențiile flautului erau realizate cu mare precizie ritmică și urmărind trepidațiile viorii soliste. Elementele tehnice acrobatice erau executate cu sprinteneală. Șiruri de pizzicato de mână stângă, arpegii pe întreaga tastieră a viorii, toate cu acuratețe, au impresionat publicul, care a izbucnit în aplauze puternice și ovații la terminarea Simfoniei spaniole.
Rechemată la rampă, Alexandra Conunova a mulțumit publicului, atât prin gesturi, cât și prin cuvintele rostite - arătându-și aprecierea față de un mare violonist, Liviu Prunaru, concertmaistrul invitat - și solicitându-l pe acesta să cânte alături de ea în duo - Baladă și Joc de György Ligeti. Entuziasmul auditoriului a ajuns la cote maxime în fața prestației acestor interpreți, strigătele de bravo și aplauzele nu mai conteneau.
După pauză, am ascultat cele două Suite din baletul Daphnis și Chloe de Maurice Ravel. Inspirată dintr-o poveste pastorală a Greciei antice, această muzică impresionează prin bogăția armonică și culorile orchestrale sofisticate. Premiera baletului a avut loc la Théâtre du Châtelet, la Paris în 8 iunie 1912.
Prima Suită (1911), cuprinde Nocturne-Interlude-Danse guerrière, iar cea de-a a doua (1913) conține Lever du jour-Pantomime-Danse générale.
Însuși compozitorul spunea că a construit lucrarea în spirit simfonic, conform unui plan strict de secvențe cheie, folosind un număr mic de teme, a căror dezvoltare să asigure o anume unitate muzicii. Iar versiunea oferită de artiștii de pe scena Ateneului a redat vasta frescă muzicală, în care preocuparea pentru arhaism era subordonată reproducerii fidele a imaginii unei Grecii, precum cea din pânzele din secolul al XVIII-lea, ale pictorilor francezi.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta dirijorului francez Jérémie Rhorer ascultam armoniile luxuriante tipice impresionismului ravelian. Urmăream orchestrația opulentă și melodiile senzuale care creau o atmosferă de vis, de o mare frumusețe. Zumzetul contrabasurilor, glissando-ul harpelor, sunetele estompate ale corzilor cu surdină, intonațiile suflătorilor de lemn, cu acel mers intervalic paralel, corul cântând pe vocala a, fără cuvinte - toate te făceau să trăiești emoțiile acestei muzici subtile. Ascultam implicarea tubei, a tobei mari, care generau un fel de motorism. Culorile apăreau din toate direcțiile: de la instrumente împerecheate cu măiestria amintind de Șeherezada lui Rimski-Korsakov. Staccatura trompetelor și pizzicato-ul corzilor, piculina și clarinetul - pur-și-simplu mă aruncau într-un fel de pădure ecuatorială sonoră, cu felurite tufișuri, plante, flori, liane și arbori - de la cele mai apropiate de pământ, la cele încercând să se înalțe spre cer. Vocile corului sunau a gâze, a păsări viu colorate, zburând în lumina soarelui, bătăile tobei și ale percuției-îmi evocau fiare, instrumentele cu coarde păreau animale suple, blânde. Peste toți și toate, cel care dă ploaie sonoră, vânt ori arșiță, reflexe de amurg torid - solemn iradia dirijorul.
Finalul Suitelor se erija într-un triumf al ritualurilor dionisiace, o sărbătoare învolburată a iubirii păgâne, unde până și metrica devine asimetrică.
Plecând de la acest formidabil concert, îmi veneau în minte cuvintele dirijorului de origine britanică Leopold Stokowski: "Pictorul pictează pe pânză, muzicienii pictează pe liniștea înconjurătoare".
NOTE
[1] Dirijorul francez Jérémie Rhorer s-a născut la 15 iulie 1973, la Paris. În tinerețe a studiat clavecinul, flautul și compoziția la Conservatoire National de Région de Paris. Apoi a urmat cursurile Conservatorului din Paris. Unde a studiat clavecinul, teoria muzicii și compoziția cu Emil Tchakarov, William Christie și Marc Minkowski. A câștigat Premiul Pierre Cardin. Jérémie Rhorer este fondator și Director artistic al Le Cercle de l'Harmonie, un ansamblu de instrumente de epocă, dedicat muzicii secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Jérémie Rhorer a dirijat unele dintre cele mai distinse orchestre internaționale precum: Orchestra Simfonică Radio din Viena, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Philharmonia, Orchestra Gewandhaus, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica din Rotterdam, Orchestra din Paris, Filarmonica Cehă și Orchestra della Svizzera Italiana, Kammerorchester Basel, The London Philharmonic, Russian National Orchestra Moscow, Chamber Orchestra of Philadelphia, Teatro la Fenice, Orchestra, Brucknerorchester Linz, și Camerata Salzburg. Ca dirijor de operă, Rhorer a condus producții la Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Bavaria, Théâtre des Champs Elysées din Paris, La Monnaie din Bruxelles, Opera National de Lyon, Teatro Real din Madrid, Teatro Comunale di Bologna și Teatro dell'Opera di Roma. A fost invitat la festivaluri internaționale din Europa precum: Aix-en-Provence, Glyndebourne, Edinburgh, BBC Proms, Festivalul de la Salzburg și Festivalul Spoleto, Festivalul Internațional de la Edinburgh, Musikfest Bremen, Festivalul Al Bustan și la Festivalul de Muzică Sacră de la Oslo. Jérémie Rhorer și Le Cercle de l'Harmonie au inițiat o rezidență inovatoare la Le Grand Théâtre de Provence din Aix-en-Provence, care include programe educaționale dedicate noilor audiențe. Dintre compozițiile sale amintim: Le cimetière des enfants (Cimitirul copiilor), Cello Concertul pentru violoncel, dedicat lui Jérôme Pernoo (2014), și Concertul pentru pian.
[2] Violonista din Republica Moldova Alexandra Conunova - Dumortier (36 de ani) a studiat la Universitatea de Muzică, Dramă și Media din Hanovra, Germania, cu profesorul Krzysztof Wegrzyn. A studiat apoi cu Petru Munteanu, Igor Oistrah, Igor Ozim, Baiba Skride, Boris Kuschnir, Mihaela Martin și Ivry Gitlis. S-a perfecționat cu Edouard Wulfson, la Geneva. Alexandra Conunova a obținut prestigioasa bursă a Trustului Borletti-Buittoni, din Londra. Violonista a câștigat Marele Premiu Joseph Joachim (Hanovra), precum și prestigioase alte premii la concursurile: Ceaikovski, Jampolski, George Enescu, Tibor Varga, Henri Marteau, Kloster Schöntal, Ion Voicu și Concursul Internațional de Vioară din Singapore. Alexandra Conunova a apărut alături de orchestre precum: Mahler Chamber Orchestra, Orchestra din Paris, NDR Radiophilharmonie, Orchestra de la Suisse Romande, Orchestra della Svizzera Italiana, Paris Chamber Orchestra, Mariinsky Orchestra, Russian National Orchestra, Orchestra Teatro Regio din Torino, Filarmonica din Copenhaga, Filarmonica Oxford, Filarmonica Borusan, Orquestra Simfònica de Barcelona, Orquesta Sinfónica Nacional de Catalunya, Simfonia Nürnberg, Simfonia Aalborg, Filarmonica din Belgrad, Simfonia Kristiansand și Simfonia Odense, Orchestra Simfonică Națională din Mexic, Filarmonica de Bologna, Filarmonica Essen, BR Runfunkorchester, Slowakischen Philharmonie Bratislava, Canberra Symphony Orchestra, Filarmonica PhilZuid, Filarmonica Slovacă, Simfonia Macao, Filarmonica Timișoara și Orquesta de Granada. A efectuat o serie de recitaluri la San Francisco Symphony Spotlight. A fost invitatată la Festivalul de la Tivoli, 2022, - Concerto da Camera al lui Arthur Lourie, Beethovenfestival in Bonn, Festivalul Verbier. Alexandra Conunova cântă frecvent sub baghetele maeștrilor: Andrew Manze, Lawrence Foster, Jukka-Pekka Saraste, Teodor Currentzis, Gianandrea Noseda, Louis Langrée, Andris Poga, Joshua Weilerstein, Mikhail Pletnev, Laurence Equilbey, Antonello Manacorda, Domingo Garcia Hindoyan, Jonathan Nott, Pierre Bleuse, Duncan Ward, Oksana Lyniv și Joana Mallwitz. Alexandra Conunova a fost invitată la Festivalul Verbier și la Festivalul Antonin Dvořák de la Praga. În stagiunea 2024/2025, violonista va efectua un turneu alături de Christian Zacharias, apărând la Paris, Prades, Bourgogne, Court, Gstaad, Berna, Sion și Padova. Este membru al Arts Golden String Cvartetului. A realizat înregistrări cu Sonatele pentru vioară și pian de Serghei Prokofiev, concertele Anotimpurile de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla, apreciate pozitiv de revistele de specialitate precum: Gramophone și The Strad. Alexandra Conunova cântă pe o vioară construită de lutierul italian Giovanni Batistta Guadagnini, ex-Ida Levin (1785).
[3] Boerescu, Dan-Silviu: Măruca Cantacuzino, prințesa nefericită înșelată de toți iubiții ei - o biografie controversată, articol în Comentator.ro, din 30 martie 2021, apărut pe
comentator.ro/maruca-cantacuzino-printesa-nefericita-inselata-de-toti-iubitii-ei-o-biografie-controversata
*Marcel Frandeș: Poemul Isis de George Enescu cu Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse și Corul Academic Radio în Festival Enescu, 2023.
**wikipedia.org/Symphonie_espagnole