Studii: Universitatea de Arte Târgu Mureș, actorie la clasa Monica Ristea și Elena Purea, promoția 2020 (licență)
Participă la Gala HOP 2025, la ambele secțiuni, Individual și Grup. La secțiunea Individual prezintă momentul LIVE//Trage(DIE!). La secțiunea Grup participă cu momentul Swipe right for Lysistrata, alături de Denissa Rogoz și Andrea Mihaela Cuc.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Cătălina Gulan: Îmi place să cred că nu există o diferență între Cătălina-omul și Cătălina-actrița. Cred din tot sufletul că un artist trebuie, înainte de toate, să fie om. Asta încerc să fiu și eu. Încerc să fiu empatică, să privesc și să înțeleg oamenii din jur prin lentila sufletului. Mă implic profund în tot ce fac, uneori poate prea mult, până la punctul în care devine ușor dăunător pentru mine. Totuși, nu regret nimic!:) Am defecte. Am tabieturile mele (uneori enervante pentru cei din jur, evident). Încerc, mai nou, să învăț cum să fiu o mamă cool, dar care impune și reguli. Pe scurt, sunt un om simplu, normal, care, întâmplător, este și actor.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
C.G.: Adevărul este că actoria nu a fost prima mea dragoste. Eram pregătită să-mi dedic șase ani din viață Facultății de Medicină. Deja știam, sau cel puțin credeam că știu, ce specializare voi alege la rezidențiat. Dar viața a avut alte planuri pentru mine. Printr-o conjunctură pe care nici măcar nu mi-o amintesc foarte clar, am ajuns să mă înscriu la atelierele pentru liceeni organizate de Teatrul de Comedie. Acolo am întâlnit-o pe Delia Nartea, trainerul care ținea workshopurile. Nu cred că și-a propus să mă abată de la drumul despre care eu credeam că mi-e sortit, dar exact asta s-a întâmplat. M-a făcut să mă îndrăgostesc de această meserie, să descopăr în mine lucruri pe care nici nu știam că le port. Și de aici... restul e istorie.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
C.G.: În acest moment, nu mă mai pot imagina fiind medic, așa cum credeam în adolescență. Am lucrat o perioadă în presă, atunci când pandemia a pus lacăt pe toate proiectele în care eram implicată. Probabil că, dacă aș fi nevoită vreodată să renunț la actorie, jurnalismul ar fi domeniul pe care l-aș explora în încercarea de a-mi găsi un nou drum. Totuși, nu aș băga mâna în foc că așa ar fi. Adevărul e că nu prea reușesc să-mi dau seama ce aș face. Chiar și hobby-urile mele gravitează tot în jurul zonei artistice.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol / film?
C.G.: Oameni pasionați. Cred că asta e tot ce contează. O mână de oameni plini de dorință, speranță și ambiție pot muta munții din loc. La urma urmei, se poate face teatru și cu haine aduse de acasă, cu lucruri cumpărate din second hand, la cinci lei. Dacă mesajul este relevant, transmis cu sinceritate, și echipa este muncitoare... orice devine posibil!:)
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
C.G.: Prima etapă a muncii mele este una foarte matematică. Nu e vorba de vreo magie specială. Petrec mult timp pe text, încercând să înțeleg fiecare nuanță, fiecare situație. Analizez totul până la cea mai mică virgulă, încercând să descifrez ce se întâmplă acolo. "Magia", dacă o putem numi așa, apare mai târziu, în repetiții, când testăm variante, când poate ajungem să jucăm chiar și contra textului. Totul depinde, însă, de dinamica echipei. Fiecare proces e diferit, tocmai de aceea mi-e greu să generalizez. Cred că, în fond, cheia este adaptabilitatea.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
C.G.: Atunci când vine vorba de teatru, ador schimbul de energie direct cu publicul. Fiecare spectacol devine un moment unic, irepetabil, valoros tocmai prin efemeritatea lui. Pe de altă parte, în film mă cucerește simplitatea jocului. Orice privire, orice grimasă abia sesizabilă capătă o valoare imensă. Nu e nevoie de artificii; sensibilitatea, vulnerabilitatea și sinceritatea actorului sunt cele mai importante.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
C.G.: Când eram mai mică, în perioada facultății, aveam astfel de dorințe. Acum, nu mai am. Cred că orice provocare este binevenită. Am ajuns la concluzia că viața te așază mereu în fața lucrurilor de care ai, de fapt, cea mai mare nevoie. Aplic această gândire și atunci când vine vorba de proiecte sau roluri. Orice vine, vine cu un motiv, iar Universul / Dumnezeu / Karma știe mai bine decât mine ce trebuie să se întâmple.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
C.G.: Nu cred că ar fi corect să menționez una, două sau trei persoane care îmi vin acum în minte. Sunt nenumărate altele care merită cu adevărat să fie amintite. Încerc să mă inspir din tot ce mă înconjoară, chiar și de la persoane care nu sunt neapărat pe gustul meu. Cred că oricine are ceva valoros de oferit, atâta timp cât ești deschis să primești. Asta e, de fapt, deviza mea: privesc fiecare performer ca pe o posibilă sursă de inspirație.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
C.G.: La acest capitol, perspectivele mele s-au schimbat în ultimul an, mai ales pentru că nu mai port responsabilitatea doar pentru propria mea viață, ci și pentru cea a băiatului meu. Cu toate acestea, cred că o educație financiară solidă te poate ajuta să rămâi pe linia de plutire. Nu e un secret că acesta nu este un domeniu foarte bănos, dar nici eu nu am fugit vreodată de muncă. Dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva în zona artistică, cu siguranță există modalități prin care poți obține o formă de stabilitate financiară, fără să-ți pierzi libertatea creativă.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
C.G.: Cred că premiile pot avea o valoare simbolică importantă. Pot reprezenta, pentru cei din jur, o formă de recunoaștere a profesionalismului și seriozității tale ca actor și ca om. La nivel personal, ele pot funcționa ca o validare emoțională sau mentală, un semn că ești pe un drum bun. Însă, dincolo de trofee și diplome, ceea ce contează cu adevărat este felul în care te prezinți în lume: cum muncești, cum te comporți la repetiții, la castinguri, în echipă. Niciun premiu nu poate înlocui pregătirea reală, etica muncii și respectul pentru meserie. Premiile pot confirma ceva ce deja există în tine, dar nu pot ține locul acelui "ceva".
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
C.G.: Cred că filmul care m-a fascinat cel mai mult este Modigliani. Mă atrage profund viața pictorului, felul în care s-a pierdut în vicii și suferință. Cât despre spectacol, e greu să aleg unul singur, dar probabil Repetiție pentru o lume mai bună, în regia lui Radu Afrim, o "nebunie" bine organizată, plină de sensuri și substraturi complexe. În ceea ce privește muzica, melodia care a fost pe repeat pentru mine anul acesta este La vie à 2 de Manu Chao. Nu cred că mai e nevoie să spun prea multe. Muzicalitatea lui Manu Chao mă cucerește mereu, iar combinația dintre franceză și tematica relațiilor toxice e un combo imbatabil.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
C.G.: Pentru mine, Gala HOP reprezintă o încercare de revenire în teatru după mai bine de un an de pauză. Este o ocazie să mă recalibrez cu ritmul și fluxul de lucru al unui actor. Totodată, este o șansă să lucrez un moment frumos alături de prietenele și colegele mele, Denissa și Andrea, de care îmi era foarte dor. De asemenea, este oportunitatea de a merge într-o tabără cu alți colegi actori, pe care abia aștept să îi cunosc. Pentru mine, Gala HOP înseamnă foarte multe lucruri.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
C.G.: Inițial, când am văzut tema, m-am entuziasmat foarte tare. Pe măsură ce am început să caut texte, să lucrez momentele și să îmi pun ordine în gânduri, a început să mi se pară mai dificil. Când momentele au început să prindă contur, entuziasmul a revenit. Nu mi se pare o temă ușoară; te provoacă să gândești profund. A fost foarte interesant în preselecții să văd cum a abordat fiecare concurent textele antice. Mi-a plăcut mult acest exercițiu și abia aștept să descopăr ce urmează în tabără.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
C.G.: Pentru momentul de la secțiunea individual, procesul de lucru a fost destul de simplu. Îmi aminteam de Hecuba din facultate, îmi plăcea și eram sigură că acolo voi găsi textul potrivit. Pentru partea individuală, cea mai mare provocare a fost să găsesc un context contemporan adecvat. Lucrul pentru grup a fost mult mai complicat. Am avut nenumărate sesiuni de brainstorming, discuții peste discuții, o mulțime de texte citite cu creionul în mână și așa mai departe. Din fericire, toate trei aveam în linii mari aceeași direcție în minte, iar modul în care s-a construit momentul a fost, până la urmă, foarte natural. Cel mai greu a fost să găsim exact pasajele de text care să susțină mesajul pe care doream să îl transmitem.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
C.G.: Nu cred că aș fi un dramaturg bun, daaaaaar probabil că aș încerca să vorbesc despre cât de tristă și nesănătoasă este răutatea gratuită pe care o vedem mai ales în mediul online. Eu sunt uimită de greutatea cuvintelor care se aruncă pe rețelele de socializare. Nu înțeleg absolut deloc cum s-a ajuns în acest punct și mi se pare extrem de dureros că oamenii au ajuns să aibă drept mecanism de apărare ura aruncată către alți oameni. Cyberbullying-ul este o problemă cu adevărat serioasă care îi afectează, fără dar și poate, pe cei mai mulți dintre adolescenți și tineri. Cred că asta este o problematică care, deși a fost destul de mult discutată, trebuie reluată sub mai multe forme. Este un fenomen extrem de îngrijorător și trist.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
C.G.: Mulțumesc din suflet!