Studii: Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice "Ion Luca Caragiale", București - Facultatea de teatru - specializarea Artele spectacolului - Actorie - Clasa Șerban Puiu, promoția 2024
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Grup cu momentul Insula dreptății, alături de colegii săi: Costinel Antone, Teodora Tudose, Rania Zane.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Raoul Ipate: Nu știu să mă descriu. În general, și ca om, și ca artist, îmi dau silința să fiu cea mai bună versiune a mea din acel moment dat.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
R.I.: Cred că sămânța a fost plantată, practic, de când eram bebeluș. Tata lucrează la Teatrul din Botoșani și mă lua mereu după el, așa încât teatrul a devenit o normalitate, o a doua casă. Mai apoi, pe la 11-12 ani am început să mă uit la House M.D. Mă uitam încontinuu, cred că am dat gata 8 sezoane într-o lună și un pic. Cu cât mă uitam mai mult, cu atât îmi doream mai tare să mă fac medic și cu cât mă interesam mai mult cum pot ajunge medic, cu atât mai repede ajungeam la concluzia că eu n-aș fi în stare niciodată să învăț atâta materie. Mai mult, am realizat că mie nici nu-mi plăcea medicina, mie-mi plăcea de Hugh Laurie. Atunci cred că s-a activat ceva în creierul meu, ceva de care nu eram conștient la vremea respectivă dar care m-a adus, șmecherește, până în ziua de azi în care cică sunt actor profesionist.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
R.I.: Orice are de-a face cu scrisul. Mi-ar fi plăcut să fiu scriitor, dramaturg, ceva de genul ăsta (opțiune pe care n-o s-o elimin niciodată din calcul). În realitate, probabil că nu mi-aș fi putut câștiga pâinea doar din asta și aș fi fost nevoit să fac și altceva pe lângă, moment în care aș fi devenit ori traducător, ori om de publicitate, ori ambele. Niciuna dintre aceste variante nu mi-ar fi displăcut, dar cu siguranță nu mi-ar fi plăcut la fel de mult ca actoria.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol / film?
R.I.: Acel moment care-mi garantează că totul o să meargă bine. Este un momențel în timpul repetițiilor - infim, aproape insesizabil - un moment în care, dacă până atunci totul mergea mediocru sau submediocru și nu eram cu adevărat mulțumit de ce făceam cu rolul meu, un gând nou venit subit sau o privire un pic diferită a partenerului de scenă îmi dă cheia personajului. E momentul de "Evrika!", momentul în care toate piesele de puzzle se așază cap la cap. Poate fi orice - un gest, o privire, un pas. La ăla sper când lucrez la un spectacol. De fapt, mai mult sper că-mi voi putea da seama cum să invoc acest moment în loc să sper că el se va întâmpla la un moment dat. Așa ar fi ideal!
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
R.I.: Ca tot omu' - mă duc la repetiții, învăț textul, încerc să empatizez cu personajul, să găsesc experiențe analoage din viața mea... mă gândesc la viața personajului dincolo de text, ce calități și defecte rezultă din replicile sale și ale altor personaje în relație cu el... mă mai uit la oameni prin metrou. Asta fără legătură cu pregătirea pentru rol, doar așa.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
R.I.: La teatru apreciez că e mereu diferit. La film apreciez că e mereu la fel.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
R.I.: Având în vedere vremurile în care trăim, precum și vârsta și experiența pe care (nu prea) le am, nu prea-mi permit să am pretenții la roluri. Sunt foarte recunoscător de fiecare dată când un regizor mă consideră potrivit pentru un rol, oricare ar fi acela. Cu toate astea, mi-aș dori foarte tare să îl joc pe Richard III - ăsta este rolul visurilor mele.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
R.I.: Adrian Nicolae, fără discuție. Un munte de talent muncit și citit. După părerea mea, așa arată un actor adevărat.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
R.I.: Nu cred că există o linie clară - e mai degrabă o zonă gri - mi-ar plăcea să pot alege mereu proiectele care mă inspiră fără să mă gândesc la bani, dar realitatea e că trebuie să mai și trăim. Cu toate astea, stabilitatea financiară nu este o scuză sau o justificare în momentul în care, pentru a ajunge la ea, îți calci pe niște principii sau faci rău unor oameni. În rest, nu cred că e o rușine să accepți un job "de stabilitate", atâta timp cât îți amintești pentru ce faci asta - adică pentru a-ți putea permite, măcar din când în când, libertatea de a spune "da" unui proiect în care chiar crezi.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
R.I.: Sunt relevante, dar nu definitorii. Premiul nu înseamnă automat valoare, la fel cum lipsa lui nu înseamnă că ești lipsit de talent. Uneori, premiile vin ca o confirmare frumoasă a muncii tale, alteori nu vin deloc, și tot trebuie să mergi mai departe. La finalul zilei, cred că premiile ajută cel mai mult la creșterea vizibilității unui actor; dacă pe urmă actorul e îndeajuns de talentat încât să se folosească de acea vizibilitate, asta ține doar de el.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
R.I.: Film: Poor Things (2023) - Se simte ca și cum ai fi avut toată viața acromatopsie și ai început, dintr-odată, să vezi culori.
Spectacol: Marele Gatsby regia Andrei Huțuleac - De o voluptate care atestă valoarea și potențialul teatrului imersiv.
Melodie: M-am săturat de amar în interpretarea lui Victor Gore - Bluesul meleagurilor noastre a cărui tânguire mă lovește direct în inimă.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
R.I.: Până nu demult, o imposibilitate. Fără colegii mei, cărora le sunt recunoscător, nu numai că nu m-aș fi înscris, ci nici nu aș fi crezut vreodată că sunt în stare să particip la aceste preselecții. Acum, Gala HOP reprezintă atât o oportunitate să întâlnesc oameni de ispravă, cât și o ocazie să demonstrez că și eu sunt, la rândul meu, unul.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
R.I.: Îmi plac mult temele de genul ăsta care, dacă sunt executate bine, pot produce niște momente nestemate. Datorită constrângerilor pe care le are drept consecință o temă ca asta (adu anticii în contemporaneitate dar păstrează textul așa cum era atunci etc.), actorii sunt nevoiți să gândească "în afara cutiei" și mai mult, să găsească adevărata esență a personajelor, care rămâne aceeași și după 2.500 de ani.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
R.I.: Probabil voi repeta ce au spus și colegii mei, pentru că, ce să vezi, l-am ales împreună! Pe scurt, după câteva ședințe de brainstorming în care am venit cu ideea Insula iubirii în Grecia antică, am ales personajele și am stabilit firul dramatic - fiecare membru al grupului a fost responsabil să se ocupe de un anumit aspect al momentului. Teodora și cu mine ne-am ocupat de scenariu, Rania și Costi - de coregrafii - și în tot acest timp ne consultam unii cu ceilalți ca să ne asigurăm că producem un tot unitar și consistent. După ce am construit împreună un prim draft al momentului, am început repetițiile serioase în care l-am cizelat, i-am presărat cioace și l-am adus la forma finală pe care ați putut-o vedea pe 16 iulie 2025, la preselecții. Ne-am distrat mult, ne-am și ciondănit, dar de fiecare dată cu dorința colectivă de a scoate ce e mai frumos și mai bun din fiecare. A fost frumos și sunt convins că a fost abia începutul.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
R.I.: O piesă despre cât de ilogic a devenit pentru noi să ne iubim aproapele și despre cât de ușor e să lovim în cei mai slabi decât noi.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.