Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, artele spectacolului-actorie, clasa Puiu Șerban, promoție 2024 (licență) // în prezent Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, specializarea pedagogie teatrală, promoție 2026 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Grup cu momentul Insula dreptății, alături de colegii săi: Rania Zane, Costinel Antone, Raoul Ipate.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Teodora Tudose: Teodora artista este în formare. Se compune în fiecare zi, vrea foarte mult să învețe și să iasă din zona de confort, îi place mult să râdă și să-i facă pe alți oameni să râdă, e versatilă, mai dă cu stângul în dreptul câteodată, dar iubește să fie în moment, prezentă și mai ales să nu fie singură. Îi place să fie provocată și câteodată uită textul. Teodora omul e tot în formare, se agită mult, e și amuzantă dar și nervoasă, îi place să stea cu oameni, aș numi-o chiar dependentă de ei, adoră să facă surprize, să se joace, mai nou să și gătească și foarte foarte mult să vorbească. Și, chiar și în viață, câteodată uită textul sau nu-i vine, căci e și puțin sensibilă și nu știe mereu dacă și ce să spună.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
T.T.: Atunci când mi s-a spus că a fi băncăresă nu e o meserie reală și nici nu-nseamnă că vei deține o întreagă bancă cu bani din care poți să-ți iei mereu ce vrei. Mai în glumă, mai în serios, nu am știut dintotdeauna că voi fi actriță, am vrut să fiu profesoară, bancher, să scriu la vreo revistă sau să am un magazin de haine al meu, și, de mică, mă jucam " de-a" toate astea. A început însă să-mi placă jocul mai mult decât meseria de-a care mă jucam. Undeva prin clasa a VII-a, după un concurs de recitat în care am rostit, neînțelegând probabil nimic, dar cu o mare pasiune, versurile poeziei Te duci de Mihai Eminescu, am primit ceva încurajări de la juriu și un 10 de la profesoara de română și așa mi-a venit ideea. Cum ar fi să fiu actriță?! Iar de atunci, n-a mai dispărut nicio secundă din capul meu acest gând, până când s-a transformat azi, de la dorință, la un mod de a trăi.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
T.T.: Pe timpurile astea? - Influencer de călătorii. Glumesc, mi-ar plăcea să beau cafeluța în fiecare oraș mare al lumii, dar probabil m-aș plictisi după câteva săptămâni. Câte muzee să și vezi? Câte peisaje să și admiri? Nu s-au schimbat prea multe, dacă nu aș fi actriță, cel mai probabil aș fi profesoară. Ador să fiu înconjurată de oameni, mi-a plăcut întotdeauna să dăruiesc din ce știu, să fac parte din comunități. A fi profesor mi se pare mai mult decât o meserie, vine la pachet cu foarte multă responsabilitate, cu puterea de a te juca, dar și recunoștință, cu împlinire. E mult, e frumos, e cu iubire și dăruire, ca la teatru! Sau, mi-ar mai plăcea foarte mult să fiu stilist vestimentar, dar nu știu dacă aș putea trăi o viață întreagă din asta.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol / film?
T.T.: Oameni. Echipe. Am ales meseria asta pentru că dintre toate, te obligă la concesie și cooperare, poate cel mai mult. Mi se pare minunat să ai oportunitatea cu fiecare proiect să ai parte de întâlniri. Nu multe din întâlnirile vieții noastre au ecouri pe termen lung, dar sunt câteva care rămân cu noi. Am fost îndemnată de mică să ascult oamenii, să fiu atentă la ei și să-mi dau seama că nu e nimeni de la care să nu am ce să învăț. Azi, sunt suma întâlnirilor pe care le-am avut în viața mea și-mi place tare să simt cum cresc și cum evoluez. Când lucrez la un proiect, simt că "mă fac mare" atât ca actriță, pentru că fur meserie, dar și ca om, pentru că întâlnesc poate aceleași comportamente, dar atitudini diferite.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
T.T.: E diferit procesul de la rol la rol, de la regizor la regizor, de la colectiv la colectiv. Tehnic, învăț textul, îmi gândesc un parcurs al personajului și-n afara firului dramaturgic deja existent, ascult indicațiile oferite și încerc să le fac ale mele. Practic, mă joc mult. Ador improvizația, îmi place să mă provoc, îmi place să încalc regulile, să mi se întâmple accidente, să pun accente în frazare unde n-aș pune în mod obișnuit. Abia după ce experimentez mai multe variante, unele care par poate departe de conceptul personajului, îl găsesc și-l accept și-mi devine rol. După, pun costumul, apare decorul, colegii îmi devin parteneri scenici pe care îi confund cu personajele lor și totul este unde trebuie să fie. Iar, la final, la fel de important, publicul. Munca la rol nu se oprește odată cu premiera. Publicul îmi spune cu fiecare reprezentație câte ceva și astfel pregătirea pentru rol este continuă și constantă.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
T.T.: La teatru apreciez în primul rând procesul. De obicei e îndelungat, se construiește treptat, de la proba de casting până la repetiții, și ulterior la reprezentanții care pot continua ani la rând, se construiește o lume, proiectul devine parte din viața cotidiană. Sunt îndrăgostită de tot acest parcurs, de cum se schimbă lucrurile, percepțiile. În plus, publicul viu, altul de fiecare dată, prezent, căruia îi simți energia, o iei și o dai mai departe. Un nesfârșit hep plin de emoții. La film, îmi place cum cel mai bun moment este filmat, păstrat pentru totdeauna. Din mai multe duble, se alege cea mai bună și publicul o primește la intensitatea ei maximă. Apreciez cum la film se caută o naturalețe aparte care ajunge să fie confundată cu realitatea de către spectatori și cum aceasta poate fi atât de convingătoare încât îi invită la o atentă reflecție asupra lor. Și ce frumos e că, indiferent de ce vârstă ai, dacă mai ești sau nu pe aici, în filmul din a cărui distribuție faci parte, rămâi veșnic la vârsta acelui personaj, o amintire vie, în ciuda trecerii ireversibile a timpului.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
T.T: Sincer? Nu. Aș vrea să joc o femeie fatală, plină de bani. Ar fi o provocare, nu știu deloc cum e. Îmi aduc aminte de o telenovelă pe care o urmăream când eram foarte mică, nu mai știu numele ei, dar Adela Popescu juca o doamnă cu ceva funcție înaltă și mergea cu poșeta la cot. Mi-a rămas pe retină acea postură și începusem să merg și eu așa, însă în loc de geantă, foloseam ghiozdanul de la școală. Nu era la fel de elegant, dar a fost un exercițiu bun... Lăsând asta la o parte, mi-ar plăcea să joc multe roluri, aș vrea să am o paletă cât mai largă, așa că nu am neapărat unul special la care visez. Însă cred că dintre toate, personajele comice mi-ar aduce cea mai mare bucurie.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
T.T.: Sunt foarte multe. Îmi plac actorii care trăiesc pentru teatru, prin teatru. Îmi place de cei care se luptă să-și facă trupe prin medii independente sau cei cu notorietate care deja au un colectiv profesional stabil și se reinventează de fiecare dată. Am și foarte mulți colegi de-ai mei care mă inspiră, colegi talentați, artiști compleți de-a dreptul și tineri, dornici să "rupă fâșul". Îmi plac oamenii care au ales această meserie pentru ce este ea, nu pentru faimă și cred că asta îi și face personalități, nu doar actori.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
T.T.: La mijloc. Vreau să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc, așa că încă din anul III de facultate am ales să am și diverse joburi cu program flexibil astfel încât să-mi pot urma visul și să-mi duc pasiunea până la capăt, dar și să-mi plătesc chiria. Cred că libertatea creativă poate fi îngrădită în lipsa unei stabilități financiare. Artiștii ar trebui apreciați și susținuți mai mult, iar noi, ca tineri debutanți ar trebui poate să avem mai mult curaj să ne apărăm aceste drepturi, să ne cunoaștem valoarea. Pasiunea este și ea tot muncă și probabil dacă aș trăi într-o instabilitate financiară continuă, mai devreme sau mai târziu, frustrările și-ar spune cuvântul și ar îngreuna mult procesul creativ.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
T.T.: Cred că sunt importante pentru că aduc cu ele public. Odată ce câștigi un premiu, ești observat, oamenii devin curioși, atât cei din domeniu, cât și spectatorii. Însă nu aș spune că un premiu te numește cu adevărat cel mai bun actor. Este o meserie foarte subiectivă și nu știu daca există un cel mai bun general valabil. Premiile sunt o formă de validare, însă nu cred ca ar trebui "vânate" de niciun actor. În acest domeniu, premiile sunt mai multe decât cele oficiale, și, sub o formă sau alta, fiecare primește câte unul. Fiecare spectator care își ia din timpul, banii și energia lui să vină să te vadă și revadă îți oferă un premiu de fiecare dată și cred că e important să ne amintim asta.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
T.T.: Film: Ana, mon amour - Până când merge să spui "las' că merge"?
Spectacol: Mândrie și prejudecată (un fel de) - Ce minunate sunt femeile!
Melodie: Måneskin - Le parole lontane - Tăcerea mai bine nu era și ea răspuns.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
T.T.: Văd Gala Hop ca pe o reală șansă de a cunoaște noi oameni din domeniu și un context în care pot fi provocată, ceea ce mă entuziasmează foarte tare. Cred că o să fie cu multe revelații, cu legături frumoase, cu prieteni noi și cu experiențe artistice valoroase și, sper eu, și cu ceva bronz furat de pe plajă!
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
T.T: Îmi place foarte mult tema pentru că este pentru noi o reală provocare. În facultate, studiem piesele acestea doar la istoria teatrului, nu lucrăm și practic scene din ele. Inițial, m-am gândit că probabil o să ne fie foarte greu să ne apropiem de subiect, însă ne-a salvat acel "atitudini noi". Pe lângă valabilitatea situațiilor abordate în aceste texte și astăzi, ne-a ajutat să ne apropiem mai tare de situații și contextualizarea lor într-un format cu care oamenii sunt familiarizați acum. Cel mai mult mi-a plăcut că am putut fi creativi. Toate aceste reguli, de la bibliografia obligatorie, până la necesitatea păstrării textului original și la durata maximă de timp în care momentul a trebuit să se încadreze, ne-au testat limitele și ne-au antrenat foarte bine capacitatea noastră de adaptare creativă.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
T.T.: A fost o aventură alegerea momentului. În primul rând, ne-am gândit la foarte multe contexte actuale în care am putea încadra un colaj din mai multe piese de teatru. Am trecut de la cum ar arăta marii eroi tragici într-o corporație, la cum ar fi să-și discute problemele la terapie și, în final, ne-am dat seama că dacă ne-am folosi de ideea unui format tv deja existent, în care cuplurile vin pentru a-și testa relațiile, ar putea fi o soluție bună care să le înglobeze cumva pe toate celelalte pe care le-am avut. Iubirea și dreptatea sunt și au fost două teme de interes mereu și noi am vrut să punem accentul pe ele. Eroii tragici sunt în căutarea dreptății, unii și-o fac singuri, alții își pun credința în Zei, dar fiecare, în felul lui, vrea să o primească. Nu-i nimic diferit astăzi. Aș fi vrut să zic că deosebirea stă în gravitatea faptelor săvârșite pentru dreptate, însă, deși este de-a dreptul înfricoșător, până și astăzi există crime în numele iubirii sau al dreptății. Așa că alegerea momentului s-a născut din nevoia de a vorbi despre ce se întâmplă acum, aici, fără să omitem nici umorul, dar nici relevanța și însemnătatea anumitor alegeri. Cât despre aportul artistic al fiecăruia la moment, am avut bucuria de a lucra cu trei dintre cei mai talentați colegi de generație pe care i-am avut și prietenii mei foarte buni. A fost o bucurie să ne reîntâlnim în lucru, ne-am protejat, ne-am ascultat, ne-am împărțit sarcinile foarte bine. Nu vreau să dau prea mult din casă, dar eu zic că am știut cum să ne raportăm la construcția acestui moment, am "profitat" de darurile și calitățile fiecăruia ca să ne punem cât putem noi mai bine în valoare și ne-am responsabilizat, fiecare având câte o sarcină care să servească scopului nostru comun: de a fi împreună, de a ne distra și de a face ceva de care să fim mândri.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
T.T.: Ar fi multe. Mi-ar plăcea să scriu despre o mare iubire, la fel de mult cum mi-ar plăcea să scriu despre viața la țară, despre o nuntă cu peripeții sau poate ceva polițist. Mi-aș dori să abordez și teme importante sociale și am încercat deja să scriu o primă piesă despre educație sexuală. Momentan însă, cred că mai am de lucru în această direcție, însă știu sigur că voi experimenta și zona aceasta.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.