Festivalul acesta de vară din Ohrid, la care particip pentru că așa vreau, pentru că am vrut să fug (încă o dată) din București, pentru că am construit prezența mea aici ca parte a încă unui exercițiu de interpretare a unor complexe realități balcanice (de care, oricât aș vrea, nu pot să fug ori să susțin că nu există), ca parte a unui timp de lectură, de relaxare și de pregătire pentru festivalul de acasă, Enescu 2025, este viu, continuă, iau eu particip la evenimentele pe care le propune, pentru a treia oară.
În raport cu aceste două repere (subiectivitatea mea căutată și acceptată, respectiv vacanța mea eternă muzicală), mi-am propus să scriu aici, acum - pentru că simt că sunt inspirat, despre curgerea liniștită a serilor mele de muzică, de teatru și de film, așa cum au fost ele, începând cu cea a deschiderii Festivalului de Vară, Ohridski Leto. Așadar, scriu despre evenimentele primelor nouă seri.
1. Într-un căutat gest diplomatic și politic, Transformarea sensurilor, Concertul de Gală al Festivalului, din seara de 12 iulie 2025, a fost programat în Teatrul Antic și gândit să reprezinte un tribut adus Statelor Unite ale Americii. Aici, în Macedonia de Nord - dar, de fapt, peste tot în Balcanii de Vest -, țara asta care, de jumătate de an, este condusă de un CEO șantajist, în căutare de materii prime scumpe cumpărate cu bani puțini și promisiuni puerile, de un nefericit care caută să obțină bani din vânzarea de șepci, breloace (!), iluzii, de un hopa-mitică ce uită seara ce a promis în dimineața aceleiași zile - țara asta, așadar, modern-mitologică, a tuturor posibilităților legale și ilegale, este adulată, este venerată, este idealizată. SUA va rezolva toate problemele (de orice natură!) ale acestor țări, va da fiecărui Președinte mare / Cezar mic din Balcanii de Vest ceea ce îi aparține, va face ordine. Ca atare, merită infinite temenele (cacofonia este voită!).
În oglinda asta vreau să plasez acest concert susținut de Orchestra Filarmonicii Macedonene din Skopje, condusă, în seara de 12 iulie 2025, de dirijorul (cum altfel?) american Edwin Outwater. În viziunea asta vreau să înțeleg programarea a două lucrări moderne, foarte bine cunoscute, apreciate și iubite: West Side Story (Leonard Bernstein) și Rhapsody in Blue (George Gershwin). Pianista (nu se putea altfel!), americană și ea, Claire Huangci.
Dincolo de fireasca performanță interpretativă a orchestrei, de implicarea dirijorului și de talentul pianistei, altceva, cred eu, a meritat să fie observat, admirat, evidențiat și apreciat: un excepțional spectacol 3D mapping creat de artistul portughez Raphael Carrico. De fapt, două, însoțind fiecare din cele două lucrări exemplare ale muzicii americane contemporane. Secvențe de film, imagini din orașele Americii primei jumătăți a secolului trecut și cu oamenii din clasa de mijloc ai acelei Americi invidiate, visate, dorite - pentru că ei, acei oameni muncitori, nu gură-cască, precum cei din Balcanii de Vest, au făcut-o să fie așa cum o vedem noi azi, plus portrete ale compozitorilor și idei proprii artistului vizual. În deplin respect față de cei doi mari muzicieni, față de ideea de festival, față de public.
Poate că ar fi bine ca cele două leoaice tinere ale regiei noastre de teatru (l-am citat, fără ghilimele, pe autenticul regizor de teatru Silviu Purcărete), doamnele Nona Ciobanu și Carmen Lidia Vidu, dacă tot vor să reinventeze apa caldă la fiecare ediție a Festivalului Enescu, să ne servească astfel de proiecte 3D mapping, care să ajute la o percepere corectă a ideilor, mesajului, acțiunii lucrărilor lirice pe care le ilustrează (dacă asta doresc organizatorii festivalului nostru, care ne cred cam tâmpi, probabil, dacă decid că doar așa, cu desene animate, suntem capabili să pricepem operele stranii, greu de digerat muzical, care ni se prezintă, deși nu-i neapărat nevoie, în două sau trei seri, în cadrul fiecărei ediții a festivalului, la Sala Palatului PCR).
2. A doua seară a festivalului a fost una de teatru (prima din cele șapte, dacă o reținem și pe cea dedicată copiilor - singurul eveniment din festival la care nu voi participa). Monodrama (așa ne spune caietul-program) Every Brilliant Thing, textul copleșitor al lui Duncan MacMillan, spus, povestit, construit, recreat cu spectatorii, în spațiul intim de la Fort Cafe, de excepționalul actor Igor Angelov, sub coordonarea regizorului Jan Prokovski. Un text pe care l-aș reciti oricând, un spectacol pe care l-aș revedea oricând (cel creat la Unteatru de actrița Denisa Nicolae, cu titlul Tot ce-i minunat în lume). Sau, în aceeași notă, Peștii dorm?, textul lui Jens Raschke, de la UNATC (preluat de Teatrul Metropolis), în regia Taniei Drăghici, cu admirabila foarte tânără actriță Bianca Marinescu.
3. În seara de 14 iulie 2025, pianistul ceh Lukas Vondracek ne-a oferit (în biserica Sfânta Sofia) un admirabil recital de pian, din care vreau să rețin, pentru complexitatea compoziției, pentru măiestria interpretării, pentru admirabila înțelegere a partiturii, Fantezia în B minor Op. 28 a lui Alexander Scriabin.
4. Cvartetul francez Modigliani Strings, în seara de 15 iulie 2025 (în biserica Sfânta Sofia) ne-a propus un program Joaquin Turina (Oracion del Torero), Ravel (Cvartetul în F-Dur Op.35), dar, mai ales Razumovsky, Cvartetul nr. 8 în E-moll Op.59 al lui Beethoven. Profesionalismul interpreților a fost evident; pe mine unul, interpretarea pe care au dat-o acestei lucrări, m-a sedus.
5. Cvintetul lui Dvorak (nr.2 în G major Op.77) interpretat, în seara de 16 iulie 2025 (în biserica Sfânta Sofia) de String Quintet of the Tyrolean Symphony Orchestra Innsbruck - prefer să preiau denumirea oficială a ansamblului, așa cum apare în caietul-program, fără să o mai traduc încă o dată, deși, cred că este o tălmăcire forțată, probabil din germană via macedoneană, a fost încă o foarte bună alegere, pentru a pune în valoare interpretarea de excepție a versaților muzicieni austrieci.
6. 12. După motive din 12 oameni furioși. A doua seară de teatru din festival. Un spectacol al Teatrului Național Macedonean din Skpopje care a umplut sala (decrepită, neîngrijită, rămasă cam ca pe vremea societății comuniste care a construit-o - însă, cât de bine că există!) Centrului pentru Cultură (nu cultural!) Grigor Prlichev - un nene educat, multilingv, important pentru literatura și cultura macedoneană și pentru comunitatea de aici, întrucât s-a născut, a trăit, a creat și a murit, aici, în Ohrid. Regizorul Sinisha Evtimov plasează acțiunea spectacolului aici, în Balcanii de Vest, poate, chiar în Macedonia de Nord, poate, chiar în Skopje. Oamenii, de fapt, bărbații ăștia 12, sunt plictisiți, fără chef, obosiți; sunt enervați, tensionați, foarte obosiți; sunt (sau devin) violenți, nervoși, își pierd răbdarea, încă mai obosiți; sunt exasperați, gata să explodeze, extrem de obosiți, distruși de chiar incapacitatea lor de a înțelege, judeca, ierta. Actorii - bărbați culeși, parcă, de pe stradă, puși în situația de a da o sentință, constrânși de timp, pentru ca decizia lor să fie nu atât bună, cât rapidă, eficientă, rezolvând o problemă nedorită, au fost, cu toții, foarte buni. Repet, cu toții, doisprezece, foarte buni.
Am văzut multe spectacole de teatru în alte limbi decât cele pe care le înțeleg - spaniolă, italiană, engleză (dar, de fapt, cel mai bine înțeleg spectacolele jucate în limba română, evident), acasă, în programul FNT sau FITS ori în teatre de limbă germană și maghiară din Ardeal. Am văzut câteva spectacole de teatru în limba japoneză, în limba poloneză, în limba daneză (pe texte cunoscute ori care, pentru mine, reprezentau o noutate). Curiozitatea, interesul, atenția (și pregătirea dinaintea spectacolului, atunci când am găsit informații) m-au ajutat de fiecare dată (așadar, și în acest caz) să îmi ofer o bună experiență teatrală. N-a fost, așadar, nici în acest caz, deloc dificil, nu atât să pricep textul, cât să înțeleg spectacolul, așa cum a fost gândit și interpretat.
7. Despre seara de 18 iulie 2025, cea dedicată compozitorului și pictorului Mikalojus Konstantinas Ciurlionis am scris aici. Dar, reiau aici impresia profundă de admirație pe care mi-a lăsat-o interpretarea celor doi pianiști - Sonata Deveikyte-Zuboviene și Rokas Zubovas din Lituania a transcripțiilor pentru pian la patru mâini a poemelor simfonice In the Forest și The Sea ale artistului lituanian.
8. From Caucassus to the Balkans. Promițător titlu de recital vocal al Ansamblului Rey din Turcia, format din soliștii ai Operei din Istanbul. Programat, în seara de 19 iulie 2025, în biserica Sfânta Sofia (nepotrivită alegere, pentru volumul vocilor interpreților). Muzici din Armenia, Georgia, Anatolia întreagă, Balcani, Macedonia. Acompaniamentul pianistului Alper Akgul a fost foarte bun, servind perfect soliștii vocali, dar, inevitabil, transcripțiile au îndepărtat sunetele splendide caracteristice instrumentelor tradiționale pentru care au fost, de fapt, compuse, cântecele serii. La fel interpretarea în limba turcă a textelor a adus încă un deserviciu unei intenții care, nu mă îndoiesc, a fost bună.
9. Rusanda Panfili se descrie drept violonistă, dirijoare, compozitoare (a lansat, în anul 2020, albumul Andara 1980), aranjoare (dacă există cuvântul ăsta în limba română), cu un remarcabil talent muzical. Este based in Austria și are privilegiul de a folosi un instrument rar și foarte valoros - o vioară creată în anul 1610 de lutierul Giovanni Paolo Maggini, născut în Botticino, Brescia, orășel aflat, la vremea aceea, în Republica Venețiană. A fost invitată, a acceptat, a sosit în Macedonia de Nord, a lucrat în Skopje, pregătind acest concert, Libertango, după cum ne-a spus, în multe repetiții, vreme de o săptămână, cu 25 de tineri instrumentiști (coarde), care studiază la FAME s European Orchestra Performing Institute și ne-a prezentat și nouă (turneul a început în toamna anului trecut și va ajunge, pe 28 septembrie 2025 și în București, la Ateneul Român - nu știu însă cu ce orchestră, dacă va fi una de studenți de la UNMB sau, după bunul model dâmbovițean, una încropită, după posibilități, între un festival dens abia încheiat și o stagiune gata să irumpă) aici, în festival, acest minunat concert / spectacol.
Vestibulul bisericii Sfânta Sofia - în fond, un spațiu în aer liber, dar care beneficiază de protecția (mai ales sonoră a) peretelui înalt, din piatră și cărămidă, al părții adăugate bisericii, mult după Evul Mediu, a fost o bună alegere pentru acest concert, în seara de 20 iulie 2025.
Rusanda a construit un program exclusiv Piazzolla, cel care a creat, la mijlocul secolului trecut, în fond, conceptul și muzica aceasta pe care o cunoaștem ca Tango nuevo (cu aranjamente care îi aparțin tinerei muziciene originare din Moldova - are 37 de ani, sau realizate de Johannes Winkler, Leonid Desytnikov, Elena Ionova). A povestit despre întâlnirea ei cu genul acesta muzical, despre căutările ei pentru a înțelege viața compozitorului argentinian, despre fiecare din lucrările interpretate (Libertango, Verano porteno, Soledad, Fuga y Misterio, Oblivion, Chiquillin de Bachin, Escualo, Vuelvo al Sur, Primavera Portena, Yo soy Maria). S-a mișcat mult, foarte mult, căutat, provocator, excesiv, obositor pentru privitor, indecent, lasciv, pentru că a vrut să ne convingă (o făcea, deja, prin selecție, comentariu și interpretare!) că, de fapt, suntem martorii unui One Woman Show și nu ai unui efort de echipă, solist și orchestră- - iar, pe mine, aspectul ăsta, m-a deranjat.
(foto: Marko Ugarkovikj)