Îmi amintesc bine faptul că, mai mult decât ca o bucurie, o satisfacție, o mândrie, am considerat acest început, această formă de colaborare, această legătură cu Liternet, drept o responsabilitate, o chestiune care incumbă respect, pasiune, curiozitate, firesc bun simț, onestitate, sinceritate, deprindere de a scrie, efort.
Aveam nevoie de trei ore pentru căutare, ascultare, planul pentru conceperea unui text, respectiv de încă o jumătate de oră, pentru a-l așeza în pagină și a-l corecta, pentru că era deja pregătit în minte și, cumva, se așternea singur. Era o sintetizare în fond și o adaptare a modului în care scriam atunci când îmi concepeam studiile de caz, cărțile, cursurile universitare. Așa au rezultat cele zece texte pe care le-am scris, în august - septembrie 2023, dedicate tot atâtor seri de muzică, de concert, din seria desfășurată la Sala Palatului, Mari orchestre ale lumii, texte care există online aici.
M-am oprit, am încetat să mai scriu. Nu din pricina efortului, nu pentru că aș fi fost într-o cursă contra-cronometru cu timpul. Timpul meu este fără limită, reușesc să fac bine tot ceea ce îmi propun, nu îmi planific niciodată ceva ce știu că depășește posibilitățile mele temporale, mintale, fizice, psihologice. Nu adaug ceea ce n-ar mai avea loc ori m-ar obliga să mă grăbesc sau să fac schimbări pripite. Am reușit să ajung la această performanță. Să fac, adică, bine, ceea ce mă definește, ceea ce știu, ce îmi place și ce vreau cu adevărat, fără să mă bag în treburile altora. M-am oprit, așadar, pentru că, am aflat - la timp, din fericire, că nu am această calificare, această îndemânare, această aplicare. Așa cum nu le am nici pe cele de a asculta, înțelege și aprecia muzica clasică.
O prietenă, doamna MS (cu care îmi face o deosebită plăcere și o reală bucurie să mă întâlnesc și să discut - cel mai adesea, la Sala Radio sau la Atheneu), mi-a spus, la timp, așadar, că degeaba studiez și scriu despre muzică, n-are sens, este inutil, iar, dacă vreau să mă lămuresc deplin pentru a renunța la astfel de încercări, să fac bine să accept faptul că suntem afoni, atât domnia sa cât și eu.
Noi doi, așadar, doamna MS și eu, alături de alți cel puțin 48 din fiecare sută de persoane plătitoare de bilet sau de abonament, ce populează inutil sala mare de concerte a Ateneului Român, pentru concertele simfonice săptămânale pe care le pregătește, organizează și desfășoară Filarmonica George Enescu, suntem afoni. Așa a găsit de cuviință domnul MC, managerul acestei instituții, să deschidă discuția pe care a avut-o, la TVR cu o doamnă care realizează o emisiune bine cunoscută de curiozități, cultură, și mondenități. Restul, s-ar înțelege, ar fi ne-afonii, pricepuții, deștepții, educații, specialiștii, cei care, într-adevăr, ar avea motive serioase să își petreacă serile de joi sau de vineri acolo, în sala din buricul târgului și, ca urmare, să scrie despre ce se întâmplă acolo.
Cum profet în țara lui nu-i nimeni (Luca 4:24), m-am lăsat imediat de scris despre festivalul de acasă. N-am renunțat, însă, definitiv, nici vorbă, și iată, recidivez cu textele mele (așa îmi place să le spun, pentru că nu sunt nici relatări, nici cronici și nici jurnale - prea sunt des folosiți termenii ăștia, încât au rămas goliți de sens), acestea pe care le citiți aici, în care scriu ce vreau eu despre Festivalul de vară din Ohrid 2025. Așa cum fac acum, când scriu, iată, din nou, despre evenimentele serilor de muzică, teatru și film la care am participat.
El alma y el cuerpo. Universalismo musical y escuelas nacionales este tema viitoarei ediții, aniversară, celebrând 20 anos de Festival de musica de Cartagena. Da, Cartagena de Indias, acolo, în Nordul Columbiei, exemplarul oraș colonial spaniol, excepțional conservat și restaurat, declarat de UNESCO, în anul 1984, patrimoniu al umanității. Se va desfășura la începutul anului viitor, între 4 și 12 ianuarie 2026, în câteva spații deschise, dar și în spații private, superb restaurate și transformate în hoteluri, ale unor foste mânăstiri ale unui Ev Mediu latin întârziat.
Voi fi acolo, în Cartagena de Indias, pentru acel festival. Împreună cu Hilda Maria Zuniga Escobar și fiica ei, Laura Olarte, prietenele mele din (Asuncion de) Popayan (departamentul Cauca din sudul Columbiei), un alt adorabil oraș alb colonial spaniol. Și pentru tot ce îmi oferă Cartagena. Iubesc regiunea aceea - America Latină & Caraibe, o vizitez adesea, rămân acolo atât cât îmi permit cheful, viza și contul, îi vizitez pe cei care mi-au devenit prieteni (în Popayan, în Santa Cruz de Mompox). Călătoria de 89 de zile pe care o voi face iarna viitoare în Columbia și Ecuador va fi a zecea încercare lentă de descoperire a acelei regiuni, de la Sud de Rio Grande și până dincolo de Ushuaia, din San Juan și până la Isla Chiloe. Și, de acolo, așa afon cum sunt, voi continua să scriu. Despre Festival de musica de Cartagena.
Dar să trecem la Highlights. Partea a treia. Despre alte nouă seri de festival, de la a 19-a la a 27-a.
19. O (altă) superbă seară baroc ne-au dăruit, în seara de 30 iulie 2025, la ora 21:00, în biserica Sfânta Sofia, Soliștii din Zagreb (ansamblu care funcționează în cadrul Radio Zagreb). O simfonie pentru coarde (nr.10 în B minor) de Mendelssohn, Musica barocchiana (pentru două viori soliste și orchestră de coarde), lucrare a unui autor croat, Frano Parac, Simfonia în D minor nr. 4 op 12 a lui Boccherini, dar, mai ales, excepționala lucrare a lui Ceaikovski, Souvenir de Florence op.70, adaptată pentru acest ansamblu de cameră cu mai mulți instrumentiști decât a indicat compozitorul.
20. Damjan Pejcinoski este un renumit chitarist macedonean care știe să amestece - în proporții specifice doar poțiunilor farmaceutice medievale - și să redea publicului, diverse stiluri muzicale (jazz fusion, gypsy jazz, blues, rock, country, tradițional macedonean și balcanic). Trupa sa (Dejan Milosavljevic și Zoran Jagorodovski, percuție, Goran Geshovski, chitară bas, Gordan Spasovski, pian, clape) îl însoțește în turnee, concertele lor - ca cel din seara de 31 iulie 2025 din Centrul pentru cultură Grigor Prlichev - fiind excepționale.
21. Festivalul nostru de Vară s-a deschis, evident, așa cum am scris, cu marele concert (american) în care s-a cântat Bernstein și s-a cântat Gershwin. Însă, cu o seară înainte (11 iulie 2025, biserica Sfânta Sofia), într-un firesc gest de a recunoaște talentul tinerilor muzicieni macedoneni (membri ai orchestrei JMM, care a concertat în seara de 29 iulie 2025, în biserica Sfânta Sofia și despre care am scris în partea a doua a acestor Highlights), de a încuraja prezența acestora într-un festival, pe scenă, în fața publicului, un deosebit de interesant recital de cameră ne-a redat muzici compuse de Schnittke, Zografski și Tule (un compozitor albanez contemporan), dar, mai ales, câteva capodopere bine-cunoscute, propuse acestor tineri interpreți, conform talentului fiecăruia, de chiar profesorii cu care lucrează: un capriciu de Paganini, o partită de Bach, Introducere și Tarantella de Sarasate, Concertul al 2-lea pentru vioară al lui Henryk Wieniawski și, mai ales, Sonata nr. 23 a lui Beethoven.
Programul festivalului conținea, pentru seara de 2 august 2025, un spectacol de teatru pentru copii, intitulat 5+ Band Concert (realizat de OXO Production din Skopje), o idee pe care am apreciat-o. Nu am dorit să-l văd, nu pentru că aș evita spectacolele pentru copii (din contră, acasă, la Țăndărică sau la UNATC chiar le caut), ci pentru că plozii aceștia, la fel ca părinții lor, sunt haotici, zgomotoși, impulsivi, neatenți. Așa sunt crescuți. În acest spirit. Și așa se comportă. Pe stradă, pe plaja de lângă lac, în magazine. Și, evident, la fel s-au comportat în sala în care a avut loc spectacolul dedicat lor. Nu mai aveam nevoie de urlete, de strigăte, de crize. Dar am grijă să evidențiez faptul că cineva s-a gândit la rolul formator al artelor în crearea personalității viitorului adolescent și adult.
22. Ohrid Summer Festival Birthday (din seara de 4 august 2025, în biserica Sfânta Sofia). Unul din momentele excepționale ale festivalului. Un recital cu arii din opere (Mozart - Cosi fan tutte și Don Giovanni, respectiv Handel - Alcina), dar și cu motetul religios atât de plin de viață, de bucurie de recunoștință Exsultate, jubilate al aceluiași Mozart.
Soprana macedoneană Ana Durlovski, cu o impresionantă experiență și carieră internațională, a fost acompaniată de pianista armeană Anahit Ter-Tatshatyan. Iar seara a fost una de care îmi voi dori să îmi amintesc multă vreme.
23. A patra seară de teatru (și vor mai fi două) din festival, 5 august 2025, Centrul pentru Cultură Grigor Prlichev. Teatrul Național Muntenegrean. Prințesa Xenia din Muntenegru. A doua producție (a teatrului) cu acest text contemporan, după cea din 1995. Text și regie (ambele producții): Radmila Vojvodic (dramaturgă, regizoare, profesoară, decană; o personalitate complexă și foarte puternică a lumii culturale; o femeie care crede în istoria elitelor neamului său, în reușitele și erorile acestora; o femeie care scrie despre familii aristocrate și princiare, despre alianțe matrimoniale planificate și eșuate - pentru că, de fapt, se doreau a fi, nedeclarat, politice și militare).
Cunosc bine povestea Prințesei Xenia și a familiei sale; atunci când am ajuns în Cetinje, o bijuterie de oraș patriarhal muntenegrean, am rămas acolo suficient de mult încât să pot înțelege tot ceea ce mă interesa - integrând experiența pe care mi-au oferit-o muzeele, teatrul, biblioteca, arhitectura fostelor reprezentanțe diplomatice ale puterilor europene în micul regat muntenegrean, bisericile ortodoxe, atmosfera însăși a orașului.
Actrița excepțională Varja Djukic, distribuită de regizoare în dificilul rol principal, al Prințesei Xenia la vârsta de 80 de ani (o vârstă a memoriilor, amintirilor, bucuriilor puține și regretelor fără număr) a fost cea care, în urmă cu aproape 30 de ani, la prima montare a textului, de către aceeași regizoare, a interpretat celălalt rol important al spectacolului, pe cel al aceleiași prințese, dar la vârsta de 36 de ani (a planurilor de logodnă și căsătorie, a celor pentru viitor, a exilului, a țării pierdute). Probabil, o excepțională experiență și pentru ea. Un spectacol istoric, necesar pentru Muntenegru, în ecuația asta, încă dificilă, a găsirii unei identități naționale (în Balcanii de Vest, veșnic bântuiți de ură, naționalism, violență, răzbunare, șovinism).
24. Seară chineză (6 august 2025, biserica Sfânta Sofia). Subțire. Formală. Deloc consistentă. Cu muzici europene, în transpuneri pentru flaut solo, două flaute, voce, pian, în prima parte (Faure, Ravel, Saint-Saent, Enescu - Cantabile et Presto, Bizet), care putea foarte bine să lipsească, dar, din fericire, în partea a doua, cu foarte interesante compoziții moderne sau chiar contemporane ale unor compozitori chinezi (Wencheng Lu, Zhongrong Luo, Yongxin Wang, Ge Tian) transpuse pentru flaut, ce redau, extrem de sesizabil, peisaje sublime, locuri încărcate de memoria evenimentelor, ori trecerea silențioasă a timpului însuși. Cât de bine ar fi fost dacă întregul program ar fi fost doar astfel conceput, deși, pot înțelege perfect faptul că soliștii (Yue Guanghui și Wang Wei - flaut, Wu Ai - mezzosoprană, Hou Juan - pian) care locuiesc și cântă în Europa, în Franța, în Paris, au dorit să fie respectuoși față de cultura și muzica noastră europeană.
25. Din creația compozitorilor Schubert, Chopin (două nocturne, transpuse pentru pian), Ysaye, Mendelssohn și Kreisler și-au alcătuit programul Romanța este încă vie, nu-i așa!?, violonistul de origine britanică Jack Liebeck și pianista de origine rusă Katia Apekisheva. În seara de 7 august 2025, în biserica Sfânta Sofia. Vă invit să citiți ceea ce am scris, distinct, aici despre acest impresionant recital, pe care îl rețin ca fiind unul dintre cele reprezentative ale acestui festival.
26. Am avut norocul de a asculta muzică religioasă, pentru cor de bărbați (călugări) de două ori, în Portugalia, în două călătorii distincte. Prima dată, în Se, Catedrala din Lisabona, la miez de noapte, în lumina lumânărilor. A doua oară, în impresionanta biserică monumentală a mânăstirii dominicane Batalha, din provincia Beira Litoral (la ceas de seară, în liniștea fabuloasă a acestui oraș patrimoniu al umanității).
Acum, în festivalul despre care scriu, în seara de 8 august 2025, în biserica Sfânta Sofia, am ascultat corul bărbătesc profesionist sârb Sfîntul Serafim din Sarov (format din șapte coriști) interpretând piese religioase realizate de compozitori macedoneni și sârbi și cântate în limba greacă ori în limbi locale vechi. Din programul publicat lipsesc numele coriștilor; mi-ar fi plăcut să rețin aici pe cele ale celor doi soliști care ne-au impresionat. Din păcate, nimeni n-a avut ideea creării unui spațiu mai intim, mai retras, mai puțin luminat, de care ar fi avut nevoie acest recital - bine că, măcar, era vizibil altarul bisericii; altul ar fi fost impactul, alta ar fi fost înțelegerea noastră, a celor din public. (Cineva, însă, a știut, din fericire, pentru recitalul din seara zilei de 11 august 2025, să pună exact în acest fel, în valoare, muzicile pentru castaniete și harpă ale Lucerei Tena și Xavier de Maistre.)
27. Cel mai impresionant moment al festivalului (9 august 2025, biserica Sfânta Sofia). Cel mai bine construit program - pentru că are un rost omogenitatea (tema, viziunea) acestuia. Cea mai sublimă redare a muzicilor (Bach - patru preludii din Clavecinul bine temperat, Schumann - Kreisleriana, Grieg - 16 piese lirice, desprinse din cele zece caiete care conțin 66 de astfel de lucrări scurte și melodioase) de până acum. Cea mai puternică personalitate - Mihail Pletnev, pianist (dirijor și compozitor) rus, stabilit în Elveția. Am scris, așa cum îmi place mie, cu multe amintiri, cu divagații, cu povești, un text special dedicat acestui om care m-a impresionat în mod deosebit. Vă invit să îl citiți aici.
(foto: Marko Ugarkovikj)