Studii: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, specializarea Artele Spectacolului - Actorie, clasă: Elena Purea, Monica Ristea și Carmen Ghiurco, promoție 2023 (licență) // Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, specializarea Arta Actorului, clasă: Ioan Ardelean, promoție 2025 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunile Individual și Grup cu momentele Oreste, respectiv Interior expus, alături de colegul său: Alex Stoicescu (pt secțiunea Grup).
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Alex Gabera: Aș începe prin sublinierea faptului că nu există o diferență între cele două. Nu cred că ar trebui să le despărțim, deoarece riscăm să considerăm artistul un fel de supraom. Din punctul meu de vedere, un artist este un om dedicat muncii sale, care ține cont în dezvoltarea sa de toate palierele necesare pentru a-și atinge cea mai bună formă a expresiei. Cineva care se folosește nu doar de calități, ci transformă "defectele" într-un punct forte. Eu unul încă lucrez la toate acestea și cred că drumul meu abia începe. Cu cât aflu mai multe lucruri despre mine, cu atât îmi dau seama că am și mai multe de descoperit și îmi place asta. Aș putea spune că îmi face plăcere această căutare și că este precum o aventură nesfârșită care te scoate constant din zona de confort.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
A.G.: În liceu am devenit foarte confuz. Până atunci eram sigur că vreau să urmez o facultate de drept și să devin avocat, dar ulterior am ajuns să alternez între aceasta și medicină. Pe la începutul clasei a 12-a nu mai voiam să dau la niciuna dintre ele și m-am întâlnit cu o prietenă din Cluj care îmi spunea că dă la actorie. Eu nu știam absolut nimic despre domeniul ăsta și am rugat-o să-mi povestească câte ceva despre actorie și admitere. Mi-a stârnit curiozitatea și am decis că voiam să încerc. Neștiind mai nimic despre această lume, care părea foarte îndepărtată de mine atunci, am decis că am nevoie de ajutor pentru a mă pregăti pentru admitere și am apelat la actorul cu care se pregătea și această prietenă. Am vorbit cu mama și am mers pe ascuns la câteva pregătiri, pentru că tatăl meu era sigur că voi da la drept și nu știam încă ce părere va avea despre asta, dar până la urmă am decis să-i spun și m-a bucurat să aflu că am și sprijinul lui în toate acestea. În schimb, n-o să uit niciodată cum fugeam în fiecare zi de luni de la școală din Oradea ca să prind trenul spre Cluj, iar după pregătiri îmi luam rapid ceva de mâncare din gară și plecam înapoi gândindu-mă unde să mai spun că am fost azi. Așadar, pot spune că am ajuns la actorie dintr-o pură întâmplare, dar mă bucur că mi-am găsit acest drum.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
A.G.: Cu siguranță bucătar. Îmi place enorm de mult să mănânc, chiar dacă nu se vede, dar sunt și destul de pretențios la mâncare, motiv pentru care am început să-mi gătesc singur destul de mult și am descoperit că o altă pasiune de-a mea este gătitul. Am reușit să îmi dezvolt destul de mult această latură în pandemie, când de plictiseală am ajuns să explorez tot felul de rețete pe care le reinventam după bunul meu plac sau după ingredientele care îmi erau disponibile. La un moment dat am petrecut vreo trei săptămâni în sat la bunica, unde pot spune că am avut un masterclass de făcut diferite tipuri de aluat: pentru pâine, chifle, pizza și chiar și pentru paste. Atunci mi-am dat seama că probabil într-o altă viață am fost italian, pentru că aș putea mânca paste, pizza și lasagna la orice oră din zi.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol / film?
A.G.: De obicei nu prea mă gândesc la chestiuni de genul acesta, fiecare experiență vine cu bune și cu rele și mereu există ceva din care poți învăța. Dar, ipotetic vorbind, probabil că mi-ar plăcea să găsesc de fiecare dată un spațiu prielnic creației. Prin asta mă refer la un mediu de lucru în care oamenii își dau voie să caute, să descopere și să greșească împreună. Un loc în care toată lumea trage la aceeași căruță, ca să spun așa, iar experimentarea și reinventarea primează. Libertatea expresiei, acesta ar fi probabil cel mai important lucru pe care mi-aș dori să-l găsesc la un proiect.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.G.: În ceea ce mă privește, nu pot spune că am tabieturi legate de acest proces. De fiecare dată când mă pregătesc pentru un rol este diferit. Totuși, cred că pot menționa câteva linii după care mă ghidez câteodată. Înainte de toate, caut și îmi imaginez. De multe ori încep prin a mă lăsa purtat de text într-o lume imaginară, fără să mă gândesc anume la un personaj. Mă las purtat de acțiuni și relații pentru a-mi da seama de situații și a înțelege cât mai bine ansamblul. Apoi, reiau textul de mai multe ori în zile diferite pentru a testa și alte perspective și pentru a-mi contura o bază necesară experimentării rolului, iar de acolo începe construcția. Înainte de repetiții, încerc să îmi relaxez mintea și corpul prin diferite exerciții. Consider că un psihic și un fizic relaxat oferă mult mai multă libertate creației.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
A.G.: Teatrul este un loc al lui aici și acum, iar faptul că fiecare reprezentație a unui spectacol poate să nască lucruri noi atât în spectator, cât și în actor, mi se pare cel mai mare plus pe care îl poate aduce teatrul artei. Deci, aș pune că apreciez mult contactul cu spectatorul și ideea de a căuta și descoperi lucruri noi împreună cu acesta la fiecare reprezentație. Referitor la film, cel mai mult îmi place ideea apropierii pe care o aduce în raport cu spectatorul. Faptul că ecranul poate să dea o perspectivă mult mai intimă situațiilor.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
A.G.: Nu pot spune că am visat la vreun rol anume până acum. Mereu când am avut opțiunea am ales roluri care, pe lângă faptul că-mi plăceau, erau și provocatoare. De fapt, cred că fiecare rol are provocările sale, diferite pentru fiecare dintre noi, iar acestea stau și așteaptă să fie descoperite, înfruntate sau dezvoltate. Fiecare rol pe care l-am avut până acum a fost și în unele cazuri încă este o experiență care m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt atât ca actor cât și ca om. Cred că dacă ar fi să aleg totuși un rol acum, pe care îl consider extrem de provocator și complex, ar fi Hamlet.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
A.G.: Aș începe aici cu Romeo Castellucci, deoarece zona de sinceritate pe care o explorează el, cu riscul de a părea radical, este de fapt menită să exploreze limitele normalității. El oferă episoade ale existenței în forma ei pură, iar asta nu are cum să nu te inspire. Totodată, modul în care Jan Fabre lucrează și experimentează cu actorii săi limitele umane ale actorului mi se pare fabulos. Dincolo de cercetările pe care le face, consider extrem de important faptul că actorii care lucrează cu el au o libertate atât de mare de a explora încât putem ajunge să deschidem aici subiectul extrasenzorialității. O altă personalitate care mă inspiră, prin felul în care aduce procesul de cunoaștere la public, este Krzysztof Warlikowski, deoarece, dincolo de a introduce publicul în lumile sale, el pune accent pe crearea și trăirea spectatorului împreună cu cea a actorului. În ceea ce privește filmul, tind să mă inspir din munca lui Andrei Tarkovsky, Lars von Trier, David Lynch și, mai recent descoperit, Xavier Dolan. Desigur, toate aceste nume sunt doar câteva dintre toate cele pe care le apreciez și mă inspiră, dar nu aș dori să mă lungesc prea mult.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
A.G.: Consider că libertatea creativă nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu stabilitatea financiară până în punctul în care cea din urmă începe să afecteze atât de tare încât artistul este forțat să își îndrepte mai mult atenția spre lupta cu existența decât pe munca sa. Probabil că acesta ar fi minimul până la care aș fi dispus să ajung. Totuși, îmi place când pot să merg să mă relaxez la piscină sau într-o vacanță după o săptămână, lună sau un an plin, deci probabil că echilibrul meu dintre cele două se regăsește în menținerea unei stabilități fizice și psihice sănătoase, pentru că fără un echilibru între minte și trup nu văd cum ai putea să te arunci liber în procesul de creație.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
A.G.: Mi se pare că în acest domeniu vizibilitatea este extrem de benefică. Așadar, dat fiind că premiile și recunoașterile oficiale te ajută cu acest lucru, le consider destul de importante. Dar, chiar și dacă de multe ori pot să ajute, nu îmi fac din ele un scop. Consider că norocul poți să ți-l faci și singur.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
A.G.: Anul acesta am văzut pentru prima dată filmul Lost Highway regizat de David Lynch și pot să spun că m-a bulversat faptul că am regăsit destinul și deciziile pe care le luăm învăluite într-un mister pe care fiecare om trebuie să-l deslușească singur în viață. Ca spectacol, aleg Canin de Botond Nagy, deoarece a fost pentru mine ca un mic proces de vindecare. Cât despre melodie, voi merge cu Letter de Yann Tiersen, care probabil m-a marcat și datorită scenei cu scrisorile din filmul Good bye, Lenin! de Wolfgang Becker, dar care este o melodie superbă și când este ascultată separat.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
A.G.: Pentru mine Gala HOP este o necunoscută pe care abia aștept să o descopăr. O văd ca pe o oportunitate de a cunoaște oameni noi, de a învăța și de a crea relații. Cred că pentru domeniul nostru conectivitatea dintre artiști este foarte importantă, iar Gala HOP ne oferă ocazia de a explora această zonă.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
A.G.: Tragedia Antică a fost întotdeauna și încă este un punct de reper. Nu văd această temă ca pe ceva îndepărtat de noi, ba chiar din contră, consider că e mai aproape decât am crede. Așadar, tema de anul acesta ne dă oportunitatea de a descoperi cât de actuală este încă Tragedia Antică și cât de mult contează atât pentru noi, cei din domeniu, cât și pentru societate.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
A.G.: Pentru momentul individual, am stat puțin și am răsfoit câteva texte din Tragedia Antică, după care mi-am dat seama că am traducerea textului Oresteia de Robert Icke. M-am gândit că textul se potrivește întocmai sintagmei atitudini noi din tema Galei, așa că am ales să-mi construiesc monologul din câteva replici ale lui Oreste din ultimul act, pentru că ceea ce zice acolo mi se pare extrem de relevant lumii în care trăim. După ce mi-am ales momentul individual, mi-a sărit mintea și la un alt text contemporan pe care îl mai citisem și mi-a plăcut mult, Mede/ea sau Despre fericirea conjugală de Roxana Marian (publicat pe LiterNet aici). Nu puteam rata ocazia de a nu lucra măcar o parte și din acest text, așa că am hotărât să caut pe cineva cu care să fac un moment de grup.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
A.G.: Sunt multe subiecte pe care le-aș aborda, dar dacă ar fi să aleg unul singur, cred că aș alege să vorbesc despre discriminare. Despre cum frica oamenilor de necunoscut nu justifică ura și violența față de o altă persoană. Cred că abordarea subiectelor precum rasismul, xenofobia, misoginismul și homofobia este foarte importantă pentru perioada în care ne aflăm acum, mai ales că avem exemple concrete cu ceea ce se poate întâmpla dacă acestea sunt duse la extrem.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
A.G.: Mulțumesc
.(Foto: Anda Uivaroși)