Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Andi Vasluianu: Viaţa e locul unde fiecare actor trebuie să se antreneze


România Liberă, iulie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Este deja unul dintre cei mai buni actori români de film. A absolvit UNATC în 1999 şi a debutat în lungmetraj trei ani mai tîrziu, în Furia (regia Radu Muntean). Pe site-ul cinemagia.ro am numărat 28 de roluri pe care le-a făcut pînă acum în scurt şi lungmetraje. Paradoxal, Andi Vasluianu (32 de ani) consideră că în actorie, ca şi în viaţă, contează răgazul pe care ţi-l iei ca să te uiţi la tine şi la lucruri. Adică atenţia.

Iulia Blaga: Eşti unul dintre cei mai solicitaţi actori de film. Programul tău este atît de încărcat pe cît l-ai dori?
Andi Vasluianu: Da, este. Mă bucur că am treabă. Sunt sigur că dacă aş fi făcut altceva nu mai era atît de dorit acest program încărcat. Prietena mea mă tot întreabă - în glumă - cînd mă apuc şi eu de o meserie serioasă...

I.B.: Eşti în vacanţă? Ce proiecte ai terminat şi ce urmează să lucrezi?
A.V.: Da, sunt în vacanţă. Înainte, cînd eram mai "mic", nu ştiam să mă relaxez, eram nervos, frustrat şi speriat. Acum am ceva mai multă răbdare şi chiar savurez momentele de pauză. Şi cînd se apropie sfîrşitul vacanţei mă apucă dorul de treabă. Am terminat de filmat Hârtia va fi albastră în regia lui Radu Muntean, California Dreaming în regia lui Cristian Nemescu şi Drezina în regia lui Constantin Popescu. Iar la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, unde sunt angajat, am terminat spectacolul Călătoriile domnului Perichon în regia lui Alexandru Dabija. Ceea ce urmează nu e foarte sigur, doar spectacolul pe care urmează să-l pună în scenă Gelu Colceag, Nevestele vesele din Windsor, tot la Ploieşti. În teatru îţi construieşti rolurile sub lupă, iar la film te aduni într-o privire. Tot ce-ţi vine să faci la teatru, la film trebuie să pui în ochi. Am făcut teatru la fel de mult şi voi continua în acelaşi ritm, dacă mă ajută Dumnezeu.

I.B.: Ai debutat în scurtmetraj într-un film de Cătălin Mitulescu şi în lungmetraj, într-unul de Radu Muntean. Cît e de important să lucrezi cu regizori de vîrsta ta?
A.V.: Este important în măsura în care aceşti regizori sunt şi buni. Am lucrat cu tot felul de regizori şi nu cred că este importantă vîrsta. Este importantă calitatea lor creativă. Nu neg că altfel te-nţelegi cu cei de vîrsta ta, altfel arată acest gen de colaborare, dar există tinereţe şi-n cei mai în vîrstă, ba chiar şi înţelepciune. Generaţia tînără de regizori mi se pare foarte puternică şi foarte cinstită în mesajul pe care-l transmite. Sunt norocos că am jucat pînă acum la, probabil, cei mai buni.

I.B.: Ai început să refuzi roluri care nu ţi se par interesante?
A.V.: Da, pentru că nu mai am acelaşi sistem de valori. Totul e în schimbare, chiar şi eu. Dacă acum doi ani mi s-ar fi oferit un rol anume l-aş fi acceptat, dar acum am început să fiu mai atent la ce mi se oferă şi să joc doar dacă simt că e "ceva"cu acel scenariu. E un mister, habar n-am să explic ce mă face să aleg.

I.B.: Care e cel mai important lucru pe care-l înveţi fiind actor?
A.V.: Să fii atent. E un antrenament continuu de prezenţă. Cu cît eşti mai prezent în lumea asta, cu atît existenţa ta are un sens.

I.B.: Care roluri din teatru şi film zici că ţi-au venit mănuşă?
A.V.: Nu ştiu, încerc să le fac să-mi vină mănuşă. Anthony Quinn a jucat personaje de diverse naţionalităţi şi toate îi veneau mănuşă. Un actor bun poate face emploi din contre-emploi.

I.B.: Cum reuşeşti să fii atît de natural pe ecran? E o chestie calculată, matematică sau ţine de talentul tău nativ?
A.V.: Cred că e o chestie nativă, dar cred că fiecare om are o doză mai mare sau mai mică de inocenţă. Fiecare vine cu un material pe pămînt. Cred că naturaleţea mea de aici vine, dar nu e singura calitate a unui actor. Mai contează şi doza de inteligenţă şi foarte multă atenţie. Cred foarte mult în atenţie.

I.B.: Cum a fost colaborarea cu Radu Afrim la spectacolul Plastilina montat la Ploieşti?
A.V.: Foarte bună. Radu gîndeşte foarte mult în imagini şi crede în puterea imaginii, iar lucrul cu actorul se bazează pe chestia asta. Îl face pe actor să se includă în acest tablou, îl ajută să se potrivească cu culorile.

I.B.: Ai vreun model de actor?
A.V.: Am un model pe care îl iubesc foarte mult - George Constantin. Niciodată nu mi-am creat idoli sau s-a întîmplat pe perioade scurte, dar George Constantin era un actor perfect. Nu lăsa spaţii moarte. Jocul lui avea o muzicalitate extraordinară. A fost un Mozart al actoriei, dar era în acelaşi timp foarte precis. Îmi mai place Bogdan Zsolt care se apropie mult de George Constantin. Nu-l cunosc personal, dar îl iubesc foarte mult.

I.B.: Cum poţi lupta împotriva manierizării?
A.V.: Fiind viu, nelăsînd niciodată - chiar şi gesturile de rutină - să treacă de parcă n-ar fi fost. De asta e şi înşelătoare viaţa pentru că ai impresia că ce ai învăţat e uşor. Dar cînd devii atent, lucrurile încep să danseze în jurul tău şi să se arate. Viaţa e locul unde trebuie să se antreneze fiecare actor, este dojo-ul actorului.

I.B.: Care crezi că sunt tentaţiile meseriei de actor?
A.V.: Prima e aceea de a crede că eşti special. A doua, în cazul bărbaţilor, că rupi gura femeilor. Pe urmă începi să crezi că ai de transmis nişte mesaje populaţiei. Apoi vine manierismul. Eu sunt mai degrabă tentat de alt lucru - să rămînă ceea ce fac în istorie. Dar tentaţia cea mai subtilă e starea de relaxare - cînd crezi că eşti în afara acestor tentaţii. Atunci eşti pleznit la maxim.

I.B.: Eşti un actor disciplinat?
A.V.: Mai am foarte mult pînă să fiu total disciplinat. Sunt leneş, am o oarecare comoditate. Cînd o s-o localizez, o s-o elimin.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer