Din când în când marile personalităţi pleacă în valuri. Ieri dimineaţă, Ingmar Bergman a decedat la reşedinţa sa din insula suedeză Faarö (Gotland), la vârsta de 89 de ani. După o viaţă şi o carieră îndelungate, deloc calme, deloc liniştite, cineastul a plecat "calm şi liniştit", după cum a declarat fiica sa, Eva Bergman, agenţiei suedeze de presă TT, citate de France Presse. Suferise în octombrie 2006 o operaţie la şold. Se retrăsese pe insula sa, unde a turnat mai multe filme, şi locuia acolo singur o mare parte a anului (ultima sa soţie, Ingrid, murise în 1995). Ingmar Bergman rămăsese unul dintre ultimii, dacă nu ultimul regizor legendar, gigantic, un clasic în viaţă sau cum li se mai spune personalităţilor pe lângă care orice epitet devine inutil. Acum câţiva ani, cineastul ale cărui filme numai calme şi liniştite n-au fost, ci au înfăţişat complexitatea şi tragismul condiţiei umane, declara că viaţa sa este "un insuportabil infern", pentru ca în anul 2000 să afirme pentru televiziunea suedeză că nu se teme de moarte. "E greu până şi să trăieşti", spunea, adăugând că nu crede că o s-o mai reîntâlnească pe Ingrid, a cincea şi singura soţie de care n-a divorţat.
În ultimii ani, Ingmar Bergman îşi luase de mai multe ori adio de la lumea teatrului şi de la cea filmului. Prima oară anunţase după ce scosese filmul Fanny şi Alexander, în 1982, că se retrage. Dar după 20 de ani de pauză a revenit şi a realizat în 2003, pentru televiziunea suedeză, Sarabanda, care ulterior a rulat şi în cinematografe. Îi plăcea să spună că pentru el teatrul e soţia şi filmul amanta (fiind şi mai scumpă), drept pentru care la teatru renunţa mai greu, mai mult, nu putea trăi fără să facă teatru. În 2002 a montat Fantomele lui Ibsen, dar şi-a luat adio de la scenă de-abia în 2004, la vârsta de 86 de ani.
Ingmar Bergman s-a născut pe 14 iulie 1918 la Uppsala, într-o familie cu puternice legături religioase şi cu morală strictă (tatăl său era preot.). Poate şi de aceea, în filmele sale de mai târziu a exploatat ideea unei existenţe din care Dumnezeu lipseşte. A debutat în teatru în anii '40, la Opera din Stockholm, iar în 1960 s-a angajat regizor la celebrul Dramaten, dar din 1945 decisese deja că "să fac filme e pentru mine o nevoie asemănătoare celor de a mânca, bea sau iubi." A realizat de-a lungul anilor peste 40 de filme, printre care filme nelipsite din orice cinematecă: Strigăte şi şoapte (1972), Scene de viaţă conjugală (1974), Sonată de toamnă (1978), A şaptea pecete (1956), Fragii sălbatici (1957), Persona (1966), Ora lupului (1967), Oul de şarpe (1977), în fine, testamentul său, Fanny şi Alexander (1982).
În Suedia natală, moartea lui Ingmar Bergman e o pierdere imensă. "Nici un artist suedez, din orice domeniu, n-a avut aşa o recunoaştere şi un aşa mare succes", declara ieri directoarea Cinematecii Suedeze, Aase Kleveland. Ingmar Bergman n-a luat niciodată vreun Oscar pentru vreun film al său, deşi fusese nominalizat de mai multe ori, ultima oară pentru Fanny şi Alexander. Primise în 1971, drept palidă compensaţie, un Oscar omagial Irving G. Thalberg.
S-a dus şi o altă legendă
Michelangelo Antonioni s-a stins în seara zilei de luni, la 94 de ani. Considerat un autor de filme de artă, el a fost nominalizat de două ori la Oscar primind în 1995 un Oscar onorific. Statueta i-a fost şi furată în 1996
29 septembrie 1912: Michelangelo Antonioni se naşte la Ferrara, în nord-estul Italiei
Carieră: a realizat circa 25 de lungmetraje, scurtmetraje şi documentare. A primit pentru Aventura şi Eclipsa Premiul Special al Juriului la Cannes, iar cu Blow-up Palme d'Or-ul. Blow-up a fost filmul său cel mai apreciat internaţional.
Filme-cheie: trilogia cuprinzând Aventura, Noaptea şi Eclipsa, Deşertul roşu, Blow-up, Zabriskie Point, Profesiune: Reporter.
A fost căsătorit cu actriţa Enrica Fico şi n-a avut copii.