Semnificația care se degajează pînă la urmă din ele pare perfect naturală, ca și cînd nu artistul ne-ar vorbi prin intermediul realității, ci realitatea ne-ar vorbi prin intermediul artistului. Și, dată fiind natura acelei semnificații, Porumboiu nici nu putea să ajungă la ea pe altă cale; aceasta era singura cale cinstită. Filmul e despre relația șubredă și alunecoasă dintre realitate - fapte, lucruri - și semnele folosite de oameni ca să dea sens faptelor și lucrurilor: adică în primul rînd cuvintele. Și ce-i acel cinema pe care-l cunoaște toată lumea dacă nu un limbaj de semne convenționale înrudit cu acela al cuvintelor? Iată de ce Porumboiu nu putea să-l folosească: drama din Polițist, adjectiv e drama cuiva a cărui realitate se golește dintr-odată de sens în timp ce e invadată de semne, or, o asemenea dramă n-are cum să reiasă dacă autorul nu menține riguros distincția dintre semne și lucruri. Polițist, adjectiv nu numai că exemplifică strălucit principiile realiste formulate de André Bazin încă de-acum cincizeci și ceva de ani, dar le mai și justifică încă o dată.
Notă: Andrei Gorzo a scris pe larg despre acest film aici.
Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.