Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ziua IV: Atelier de actorie - Tudor Giurgiu, la Festivalul Şcolilor de Teatru - ACTUL I, SCENA 1, 2012


iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atelierele de actorie de film din cadrul festivalului Actul 1, Scena 1 s-au încheiat ieri, 27 iunie 2012, cu un atelier susţinut de Tudor Giurgiu. Deşi a pornit modest cu o glumiţă legată de epuizarea unor posibile unghiuri de atac ale prezentării ("după triada Mitulescu, Mungiu, Puiu, nu ştiu ce aş mai putea spune"), Tudor Giurgiu a adus o perspectivă pragmatică asupra rolului jucat de un actor de film în industria cinematografică, axându-se pe ideea de promovare a actorului şi de self-training.


Legat de promovare, identifică drept problemă principală atitudinea noncombativă a actorilor. I se pare că există un tip foarte nociv de aşezare comodă în aşteptare şi o încredere iluzorie că lumea îi aşteaptă, ceea ce poate părea paradoxal într-o industrie care cere mult mai puţin decât i se oferă (numărul actorilor proaspăt ieşiţi din facultăţile de profil depăşeşte cu neruşinare locurile disponibile din domeniu, o realitate care ar duce inevitabil la o competiţie aproape caustică). Cu toate acestea, Giurgiu susţine (aducând în discuţie câteva exemple din experienţa lui personală cu actorii) că a observat o lipsă de interes în a se promova, în a se face vizibili, şi îi îndeamnă, astfel, să participe la castinguri, să îşi facă site-uri sau broşuri de promovare. "Actorii stau, stau în aşteptare", iar asta se întâmplă mai ales cu cei din provincie (subliniază existenţa unei rupturi între auto-promovarea actorilor din capitală şi a celor din ţară). Una din repercursiuni pe termen lung (trecând peste acumularea de frustrări care poate duce la renunţare) este că talentul lor va fi irosit în aşteptare. Şi pentru că vine cu o abordare pragmatică, le atrage atenţia asupra condiţiilor economice din industrie - lipsa fondurilor nu le va permite regizorilor (mai ales debutanţilor) să facă săpături adânci în bazele de date ale teatrelor din ţară (cu atât mai puţin să îi vadă jucând) sau să experimenteze distribuind actori mai puţin cunoscuţi.


Răspunsul la o întrebare venită din sală (legată de datele obligatorii ale actorului) a sintetizat perfect atât atitudinea regizorului (înclinaţia lui spre concret), cât şi ce îl interesează la un actor - "să ştie textul şi să se pregătească acasă." Aşa ajungem la a doua problemă abordată de Giurgiu - pregătirea actorului, nu ca rezultat al unei colaborări îndelungi cu regizorul, ci ca aport al actorului în compoziţia personajului, mai simplu spus: cu ce vine actorul de acasă. Îi îndeamnă să vină cu propuneri atunci când lucrează (chiar dacă nu vor fi poate cele mai fericite, e necesar ca ele să existe), să nu aştepte tot de la regizor, căci, după Giurgiu, 80% e pregătire acasă şi 20% colaborare (dirijare, reglare) la repetiţii sau filmare. Iar asta e tot din cauza condiţiilor economice, după cum specificam mai sus, care dictează timpul de pregătire, de repetiţii, făcându-l din ce în ce mai scurt. În acest sens Tudor Giurgiu a exemplificat cu o povestioară moralizatoare despre un cuplu de actori respectabili care lucrau la Prea târziu (r. Lucian Pintilie, 1996) unde el era asistent de regie. Neconştientizând că au lavaliere, şi că orice ar discuta ajunge în căştile regizorului, actorii au început să îşi plaseze tot felul de semnale şi cârlige pentru a-şi spune corect replicile, încercând astfel să mascheze faptul că veniseră nepregătiţi (nu doar că nu îşi ştiau textul, dar nici nu înţelegeau toate cuvintele pe care le aveau de rostit - termeni specifici ai mineritului). Ca un contraexemplu (cel de urmat pentru tinerii din sală) a venit o altă povestioară, de la aceeaşi filmare, despre Luminiţa Gheorghiu. Deşi avea de făcut o singură secvenţă, interesul ei pentru ce avea de pregătit, numeroasele întrebări şi preocuparea pentru ce se întâmpla pe platou au trezit o mare admiraţie în ochii lui Giurgiu. Având numeroase ocazii, în decursul anilor următori, să o vadă lucrând, a realizat că nu era ceva conjunctural (o excepţie pusă pe seama faimei lui Pintilie), ci că ţinea de o conştiinciozitate şi o seriozitate cu care îşi trata fiecare partitură (indiferent de importanţa rolului sau a regizorului). Pentru Giurgiu e foarte important ca în procesul de pregătire actorul să aibă conştiinţa faptului că it\'s on him- asta poate fi o modalitate prin care el să se mobilizeze. ("Ţine de conştiinţa ta de actor să-ţi pui întrebări, să ai nelinişti.")
 
Un al treilea punct în cadrul discuţiei l-a reprezentat expunerea modului în care Tudor Giurgiu face selecţia actorilor. El a mărturisit că nu îi place partea decizională de la castinguri şi crede că asta vine ca urmare a lipsei unor criterii clare de selecţie - merge pe intuiţie, având un brief scurt (cu datele personajului din scenariu), cheamă mai mulţi actori (este genul de regizor care face research consistent) şi după ce repetă puţin pe text şi rămâne la câteva variante, se consultă cu ceilalţi oameni implicaţi în proiect (mai ales cu producătorii sau scenaristul). Pentru el, primele întâlniri cu actorii trec uşor peste linia profesionalismului, transformându-se în întâlniri amicale, căci îl interesează să cunoască în primul rând personalitatea actorului (în acelaşi tip de logică de la Mungiu - trebuie ca personalitatea actorului şi imaginea pe care regizorul o are despre personaj să se suprapună pe cât posibil), de aceea la primele întrevederi discută despre orice, de la teatru sau film, până la fotbal, relaxând astfel interlocutorul, pentru a ajunge la o comunicare naturală.


În ultima parte a atelierului Tudor Giurgiu a încercat un exerciţiu cu cei aflaţi în sală, proiectând câteva duble din ultimul său lung-metraj Despre oameni şi melci şi montajul final al respectivei secvenţe. Astfel s-a discutat concret despre diferenţele de joc de la o dublă la alta, indicaţiile dintre duble, cum s-au făcut schimbările, cum s-a reglat cheia de joc a secvenţei (negocierea actor-regizor) şi, în cele din urmă, cum intervin încadratura şi montajul în ritmul secvenţei şi jocul actorilor (atrăgându-le atenţia asupra faptului că un actor cu experienţă nu îşi va schimba radical modul de joc atunci când trece de la un plan larg, la unul strâns, ci, aşa cum a făcut Dorel Vişan în secvenţa proiectată, va lucra la nuanţe - la pauze, gesturi, privire). Studenţii au intervenit foarte lejer în discuţie, cu interpretări, răspunsuri sau noi întrebări, dând naştere unui antrenant ping-pong de idei.

(foto: Adi Bulboacă)



 Toate articolele despre Festivalul Şcolilor de Teatru Actul I, Scena 1, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer