Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (IV) - Marian Vultur - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marian Vultur, 23 ani, Târgu Mureş
Studii: licenţă, Universitatea de Arte, Târgu Mureş
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Shakespeare Mechanics, alături de Radu Anastas, Carmen Paşcu, Maria Pogângeanu, Theodora Popovici, Paul Preduşel, Radu Tudoraş.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Marian Vultur: Sunt foarte muncitor, există în mine o dorinţă imensă de a fi creator şi atunci când îmi doresc ceva sunt gata să lupt, indiferent de obstacole.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
M.V.: Eram în clasa a unsprezecea şi am văzut primul meu spectacol "mare" de teatru, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Era spectacolul Căsătoria, de Gogol, pus în scenă de un regizor rus (e vorba de Tufan Imamutdinov - nota LiterNet). Spectacolul, jocul actorilor şi cele câteva runde de aplauze de la final m-au impresionat atât de mult încât mi-am zis: "Acolo vreau să ajung şi eu"

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
M.V.: Simplitatea sporeşte gloria.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
M.V.: În condiţiile actuale, consider că viaţa actorilor nu este una uşoară. Primul mare obstacol este acela de a-ţi găsi un loc de muncă stabil, asta în cazul în care ai în plan şi întemeierea unei familii, spre exemplu. Totuşi, consider că oportunităţile pentru actori sunt multe: castinguri, evenimente, prezentări, etc. Marea problemă intervine în momentul în care marea dragoste este într-adevăr scena pentru că, oricâţi bani ai câştiga din evenimente sau reclame, banii nu pot substitui plăcerea şi bucuria creaţiei.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
M.V.: Cred că această vocaţie este bazată pe foarte multă muncă, pe renunţarea la orgolii, pe o foarte mare disponibilitate şi spirit ludic din partea actorilor. Dintre aceste calităţi, pe prima şi pe a treia le am, pe a doua am educat-o în facultate, iar ultima e în curs de dobândire.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
M.V.: În primul rând, eu nu am spus până acum că sunt actor pentru că nu eram. Teoretic, până acum câteva zile eram doar un student şi sper să rămân la statutul de student mereu, măcar în interior, pentru a nu ajunge niciodată să consider că ştiu cu ce se mănâncă actoria şi să mă plafonez. Cât despre felul în care se raportează ei la mine... e destul de amuzant. Majoritatea prietenilor mei îmi spun să le zic o poezie sau un monolog sau îmi pun întrebări de genul: "Şi îţi găseşti de lucru? Ai din ce trăi? Voi chiar nu aveţi sâmbătă şi duminică? Dar sărbători? Cum să ai repetiţii de 1 mai? Cum faci personaje? Ai emoţii când intri pe scenă?"

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
M.V.: Simplitatea.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
M.V.: În general, eu îmi iau exemplele din oamenii pe care îi cunosc şi pe care "îi văd cu ochii mei". Unul dintre aceşti oameni este un actor de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Mihai Crăciun. L-am văzut în foarte multe spectacole şi l-am văzut de fiecare dată diferit, obţinând maximul din personajul pe care îl interpreta, indiferent de rol. El este unul dintre artiştii cu care mi-ar face o deosebită plăcere să lucrez în viitor, pentru că simt că aş avea enorm de multe de învăţat din interacţiunea noastră.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
M.V.: Teatrul-dans este pentru mine o foarte mare pasiune. În cadrul facultăţii am avut ocazia să joc în foarte multe spectacole de teatru-dans, majoritatea lor abordând dansul contemporan. Teatrul-dans a început să mă atragă după ce am văzut la Târgu Mureş Carmina Burana, Vivaldi şi Anotimpurile, spectacolele d-lui Gigi Căciuleanu. În facultate i-am rugat pe profesorii de mişcare să mă primească la cursuri şi în afara orarului pentru că voiam să îmi dezvolt foarte mult şi zona de expresivitatea corporală. Dacă întrebarea ar fi "Teatru-dans?" răspunsul meu ar fi "DA".

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
M.V.: Nu pot să dau un răspuns foarte precis pentru că am activat şi mi-ar plăcea să activez în continuare în ambele zone. În primul rând, în teatrul instituţionalizat munca actorului este mult mai uşoară pentru că are de făcut doar munca unui actor. Decorul este pus, costumul e în cabină şi reflectoarele sunt toate la locul lor. Totuşi, deşi în zona independentă actorul ajunge să fie şi luminist, maşinist, sunetist sau chiar garderobier, simt că echipa formată de actori este mult mai strânsă şi relaţiile sunt mult mai relaxate.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
M.V.: Cred într-o structură colaborativă în care să existe şi o anumită ierarhizare. Consider că regizorul este creatorul unei lumi, dar actorii sunt creatorii locuitorilor acelei lumi: personajele. Consider că regizorul nu ar trebui să intervină peste creaţia actorului atâta timp cât personajul se încadrează în limitele universului propus şi îi serveşte scopul. Totuşi, cred că atât regizorul, cât şi actorii, scenografii ori compozitorii au posibilitatea sau chiar obligaţia să se provoace unii pe alţii în a crea mai mult şi a căuta mai adânc.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
M.V.: În afara teatrului sunt la fel de simplu pe cât încerc să fiu şi în scenă. Scriu, citesc, fac sport, călătoresc. Îmi plac în mod deosebit ciclismul şi alergatul. Cea mai mare pasiune a mea este urcatul pe munte. De obicei, am 3 lucruri de care mi se face foarte dor când nu le văd de mult timp: familia, scena şi muntele. De ascultat, ascult cam orice gen muzical dar mă regăsesc foarte mult în muzica rap şi cea clasică, două stiluri care se împacă foarte bine. Sau nu? Citesc cam orice îmi pică în mână, mai ales dacă scrie pe undeva Dostoievski, Marin Preda sau Lucian Blaga. De visat, visez să îmi permit să împac pasiunea mea legată de teatru cu viaţa personală. Şi să călătoresc. Să călătoresc mult.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
M.V.: Cred că este puţin prematur să vorbesc despre o relaţie a mea cu un anumit public, cum ar fi cel târgmureşean, de exemplu. Dar dacă e să vorbesc în general pot spune că iubesc spectacolele în care nu există al patrulea perete şi pot să privesc spectatorul în ochi, să îi vorbesc şi să reacţionez în timp real la schimbul nostru de energii.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
M.V.: Dacă ar fi să nominalizez o persoană, aş nominaliza două: profesorul de actorie Nicolae Cristache şi bunul meu prieten, actorul Luchian Pantea.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
M.V.: Cred că rolul actorilor este de a da un exemplu bun şi oarecum este vorba şi de un rol educativ. Poate formularea mea sună ciudat, dar dacă privim faptele aşa cum sunt, începe să aibă sens. Actorii sunt adesea priviţi ca modele în societate pentru că publicul îi vede pe scenă sau în filme şi ajunge să îi aprecieze.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
M.V.: Aş face ca spectacolele şi trupele de teatru să fie bazate mai mult pe colaborare decât pe competiţie.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
M.V.: Peste 10 ani aş vrea să fiu tot eu. Indiferent dacă voi avea succes sau nu, aş vrea ca fondul meu sufletesc să rămână acelaşi şi să nu mă schimb, decât în (mai) bine.

R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
M.V.: Până acum nu am citit decât o critică în care eram menţionat, iar acea critică era pozitivă. Probabil o să îmi dau seama cel mai bine de acest lucru în momentul în care un critic va demonta şi va demola ceea ce am făcut eu într-un spectacol. Cred că relaţia dintre critici şi actori ar trebui să fie una imparţială şi obiectivă (asta nu înseamnă că nu pot fi prieteni) pentru că pe lângă regizor, criticul este ochiul exterior care îţi poate da un simţ al realităţii legat de calitatea muncii tale.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
M.V.: Prin sintagma "noile generaţii de artişti" înţeleg un grup din care fac parte. Diferenţa pe care o văd între noi şi actorii cu o experienţă mai mare în teatru este aceea că noi suntem mult mai deschişi la a rescrie total unele lucrări clasice şi avem o mai mare atracţie spre teatrul experimental. Cred că suntem o generaţie caracterizată de cuvântul "pasiune" întrucât am ales să facem teatru într-o lume în care este tot mai greu să faci asta.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
M.V.: Teatrul nu este despre actori. Este despre relaţia dintre noi şi voi şi adevărul care se naşte şi ne pătrunde în interacţiunile noastre.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer