Studii: Licenţă, Universitatea de Arte din Târgu Mureş
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Individual cu Ecouri şi la secţiunea Grup cu Shakespeare Mechanics alături de Radu Anastas, Carmen Paşcu, Maria Pogângeanu, Theodora Popovici, Radu Tudoraş, Marian Vultur.
.
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Paul Preduşel: Sunt o persoană interesată de toate ramurile artei, care visează să călătorească cât mai mult şi să descopere culturi noi.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
P.P.: Am ales acest drum în timpul liceului, într-o perioadă în care teatrul mă fascina. Am făcut parte dintr-o trupă de teatru amator timp de doi ani, în oraşul meu natal, Reghin. După aceşti doi ani, aveam senzaţia că aparţin acestei sfere şi nu am ezitat să îmi urmez chemarea.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
P.P.: Cel mai bun sfat pe care l-am primit cu privire la arta actorului a fost să mă las mereu călăuzit de senzaţii în jocul meu.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
P.P.: Condiţiile actuale în ţară fac ca viaţa unui actor să fie destul de grea. Acesta este şi unul din motivele pentru care o mare parte din oameni se gândesc de două ori înainte de a porni pe acest drum. Cu toate acestea, latura financiară nu m-a oprit niciodată din a-mi urma visul întrucât teatrul nu reprezintă pentru mine doar o meserie. E acel ceva de care am nevoie ca să mă simt împlinit.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
P.P.: Ca să reuşeşti în teatru ai nevoie în primul rând de putere de sacrificiu. Trebuie să munceşti zi şi noapte pentru a deveni un om mai bun decât ai fost ieri. Datele necesare pentru această vocaţie sunt multe şi diverse, însă toate acestea însumate nu înseamnă nimic fără muncă. Talentul, la care face toată lumea referire când vine vorba de artă în general, este important în măsura în care eşti capabil să uiţi că îl ai şi să nu trăieşti cu falsa impresie că el acţionează ca un înger păzitor.
Când vine vorba despre mine, consider că cel mai important este că sunt pregătit să dau totul mereu şi că nu caut niciodată scuze.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
P.P.: Lumea din jurul meu nu mă tratează diferit în momentul în care le spun că sunt actor. Uneori apare curiozitatea legată de viaţa de actor şi de student la actorie, dar în cea mai mare parte a timpului oamenii se comportă normal.
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
P.P.: În universitate am învăţat să lucrez în echipă şi să renunţ la orice formă de egoism pentru binele întregii echipe.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
P.P.: Personal, de când am fost admis la facultatea de teatru, am visat să calc pe aceeaşi scenă cu profesorul meu. Din fericire, am avut această şansă încă din anul doi de facultate.
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
P.P.: Teatrul-dans m-a urmărit încă din primul an de facultate. Am muncit mult şi la secţia de coregrafie a universităţii, pe lângă cursurile obligatorii din orar. Am făcut asta pentru că mă simţeam atras de mişcare şi consideram această zonă ca fiind una de importanţă maximă pentru un actor complet.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
P.P.: Visul meu încă din anul întâi de facultate a fost să fiu angajat într-un teatru de stat. Pentru mine este important ca locul unde muncesc să îmi ofere tot confortul necesar pentru desfăşurarea activităţii mele.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
P.P.: Părerea mea este că avem nevoie de echilibru în tot ce ne înconjoară. De aceea, cred că e nevoie de o fuziune între aceste două structuri pentru a se ajunge la potenţialul maxim al spectacolului. Noi oamenii ne-am organizat încă din cele mai vechi timpuri în ierarhii, am avut mereu nevoie de lideri. Cu toate acestea avem nevoie de colaborare ca lucrurile să meargă cu adevărat bine.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
P.P.: Sunt îndrăgostit de fotografie, aşa că de fiecare dată când am ocazia, folosesc această pasiune ca să mă deconectez. Mereu am afirmat că dacă nu aş reuşi în teatru, atunci aş găsi refugiu în fotografie. Recent am descoperit plăcere în plimbările lungi cu bicicleta şi sunt mereu în căutare de noi trasee.
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
P.P.: Relaţia dintre mine şi public e una de interdependenţă. Fără public, arta mea nu ar avea sens. Ador să simt energia publicului atunci când sunt pe scenă, aceasta este una din marile noastre bucurii.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
P.P.: Persoana care a contribuit cel mai mult la formarea mea este fără îndoială domnul profesor Nicolae Cristache, care a încercat în cei trei ani de facultate să ne transmită ce a deprins dânsul în zeci de ani de experienţă.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
P.P.: Actorul este, după părerea mea, un reprezentat al culturii. Eu unul încerc mereu să fiu un exemplu în societate pentru că mă gândesc la buna funcţionare a acesteia.
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
P.P.: Dacă aş avea puterea de a schimba ceva în teatrul românesc, aş încerca să ofer încredere şi siguranţă artiştilor încă de la debut. În acest fel, eliminând grija zilei de mâine, rămâne mai mult timp de gândire asupra rolului.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
P.P.: Aş vrea să rămân un om bun, cu carieră mulţumitoare şi o familie iubitoare. E lista scurtă de dorinţe a unui om obişnuit.
R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
P.P.: În scurta mea experienţă teatrală am învăţat să primesc orice critică cu obiectivitate şi să o folosesc pentru a evolua. Această relaţie dintre actor şi critici trebuie să aibă ca scop tocmai evoluţia teatrului. Din păcate critica actuală pare că se îndepărtează tot mai mult de acest scop altruist.
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
P.P.: Noile generaţii de artişti par să fie mult mai îndrăzneţe şi mai deschise la tot felul de posibilităţi. Însă, părerea mea este că acestor generaţii le lipseşte acea maturitatea şi acea experienţă de viaţă de care se folosesc marii actori pe scenă.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
P.P: Vă iubesc şi vă mulţumesc că îmi daţi ocazia să fac ceea ce mă face fericit, fiindcă fără voi nu ar exista nimic.