O bucurie, mai multe bucurii, la braț cu... Shakespeare - A douăsprezecea noapte (partea I)

La nici o zi de la premiera, de la Teatrul de Stat din Constanța, a spectacolului A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, sunt atât de plin de tot felul de sentimente frumoase și de uluirea de a fi văzut pe scenă actori incredibil de buni ai acestui teatru (condus cu mare atenție și măiestrie de Directorul Erwin Șimșensohn), încât este obligatoriu să mai las un timp ca totul să mi se așeze în minte.


Ce a fost în timp?

Montarea lui Andrei Șerban din anul 1991. Același text, un alt titlu, Noaptea regilor sau Ce doriți?. Atunci, regizorul a avut la Teatrul Național din București o distribuție de actori mai maturi, ca vârstă în primul rând, mulți cunoscuți și iubiți de public.^[ii]


S-a scris despre acel spectacol la vremea aceea și chiar mai târziu, regret că nu l-am văzut, mai ales că în afara regiei lui Andrei Șerban, în mare vogă ca-ntotdeauna, în distribuție erau nume ce nu se pot uita, nume care pentru mulți, chiar dintre spectatorii mai tineri, sunt cunoscute: Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Dinică, Carmen Galin, Mircea Rusu, Maia Morgenstern, Mircea Diaconu, Ioana Macaria în "corp ansamblu" (azi actriță la Teatrul Bulandra), Beatrice Bleonț (acum Rancea - regizoare și director al Teatrului Național Iași, apoi al Operei Naționale din București), Claudiu Istodor, Claudiu Bleonț, și mulți alții. Normal că regret că am pierdut acel spectacol, dar mă bucur de șansa de a vedea acest spectacol, cel de acum. Timp de două ore și jumătate, la Constanța, într-o sală relativ mică (aproximativ 120 de locuri, amenajată ca urmare a faptului că teatrul este în reparații de câțiva ani), am trăit pe "insula" Illirya^[iii] alături de tinerii actori (și nu-i uit pe cei maturi!) conduși magic de acest regizor neobosit, un regizor al lumii.

Montarea lui Andrei Șerban din 2024, ce folosește numele consacrat de A douăsprezecea noapte, este un spectacol tânăr, făcut de o minte tânără, alături de o trupă cu foarte mulți oameni foarte tineri și echilibrată cu oameni maturi, care oferă o interpretare copleșitor de vie, entuziastă și frumoasă. Pe o insulă construită, ale cărei linii geometrice închise se deschid către o lumină a argintului mai prețios decât aurul.

Dansul și cântecul mereu prezent, strecurat printre vorbele, deja bine cunoscute ale lui Shakespeare (îmbrăcate însă în haine ce se poartă în zilele noastre, scrise, sau rescrise, în limbajul lumii anului 2024) te fac fericit și de multe ori te trezești în mijlocul scenei printre ei. În gând bine înțeles!


Aplauze pentru ei!

După aceste aplauze, ne revedem în câteva zile la partea a doua a cronicii, pe care am subintitulat-o: De ce această istorie? (de citit aici)

(1 martie 2024, la două zile de la unul din spectacolele-premieră)