Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, specializare: Arta Actorului, clasă: Mihai Brătilă și Cristina Briciu, promoție 2024 (licență)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Grup cu momentul Poartă-mă după Giorgia Aimeri, alături de colegii săi: Luca Fumuru, Larisa Oasenegre și Nicholas Bohor.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Alexandra Catrina: Nu știu cum mă văd ceilalți, este atât de relativ. Iar, legat de cum mă văd eu... din nou, n-aș putea da un răspuns, căci depinzând de momente diferite ale vieții mă consider ba curajoasă, ba slabă, ba încrezătoare, ba neputincioasă... cred că cel mai important este cum aspir să fiu, și anume: puternică, creativă, empatică, sensibilă dar și plină de forță, caracteristici necesare atât în viață, cât și pe scenă.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
A.C.: Nu știu dacă a prevestit, dar poate că a contribuit într-un fel la alegerea asta. Când eram mică petreceam destul de mult timp la bunici, iar una dintre activitățile preferate ale bunicului meu era să îmi pună zilnic filme românești precum seria Brigada Diverse cu Jean Constantin, Toma Caragiu, Dem Rădulescu și mulți, mulți alții, sau Nea Mărin Miliardar cu Amza Pellea, și nu doar atât, printre preferații lui se număra și Rowan Atkinson cu celebrul Mr. Bean, pe care adesea îl asociam cu bunicul meu datorită aspectului fizic. Revedeam încontinuu aceste filme, ale căror replici ajunsesem amândoi să le cunoaștem pe de rost. Cred că el și-ar fi dorit foarte mult să fie actor... probabil că momentele alea au contribuit și arătat cumva că eu voi iubi această meserie...
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.C.: Categoric nu mă încurcă. Mă face fericită. Simplul gând că eu mă trezesc dimineața și pot face asta mă liniștește. Ba mai mult, pentru mine a devenit deja ceva necesar. Toate sentimentele, toate gândurile, toate trăirile pe care le am zi cu zi se formează și se pregătesc să fie transpuse în scenă, totul a devenit ușor-ușor despre asta. E o nevoie absolută în mine de a fi întru desăvârșire pe scenă. Poate că nu reușesc momentan, dar lucrez la asta. Așadar este un schimb, tot ce trăiesc în viață mă ajută în scenă, tot ce fac în scenă îmi face viața mai frumoasă.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.C.: Atmosfera se creează. Ideală nu poate fi niciodată, sau, pentru mine nu există un ideal în această privință, căci oamenii sunt diferiți, gândesc diferit... singurele lucruri de care am observat că e nevoie ca repetițiile să poată funcționa sunt seriozitatea, pe de-o parte, pe de altă parte joaca, deschiderea, înțelegerea și ascultarea. De fapt, e nevoie ca toți oamenii să fie la fel de implicați și să își dorească la fel de tare, căci numai așa putem lucra împreună.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.C.: Pentru mine cam tot ce am trăit până acum este important, abia am terminat facultatea, repetițiile sunt încă ceva proaspăt, nou. Deci, fiecare dintre ele a venit cu ceva care a reușit să mă schimbe. Importante au fost momentele în care mi-am testat limitele, un exemplu ar fi lucrul la spectacolul de licență, ridicat în 5 zile, când nu aveam voce, în urma unei gripe, iar această combinație bizară între neputința de a mă folosi de unul dintre cele mai importante instrumente și forța impusă de a duce repetiția la capăt m-au ajutat - pe lângă faptul că am descoperit multe despre personaj - și să înțeleg că pot reuși ce îmi propun chiar și în momentele în care am simțit că cedez sau că nu mai pot. Dar importante au fost și momentele care mi-au adus poftă de viață cum ar fi când am râs până la lacrimi sau am plâns alături de colegii mei, sau privindu-i jucând. Acest tip de interacțiuni mă fac să realizez cât de mult iubesc meseria și oamenii și viața în general.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.C.: Nu cred că am descoperit "metoda" până acum. Momentan, încerc să abordez totul destul de simplu... citesc textul de multe ori, subliniez foarte mult folosindu-mă de culori, scriu, desenez, mâzgălesc foarte mult pe text... textele mele arată ca o carte de desenat, altfel nu îmi pot pune gândurile în ordine - lucrul pe text este doar începutul. Mai apoi, când ne ridicăm în picioare sunt destul de intuitivă, încerc să fiu atentă, să improvizez foarte mult, să văd ce acțiuni funcționează, ce gesturi ar putea descrie personajul... deci, momentan e destul de mult impro, dar bazat pe o întreagă structură definită înainte.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.C.: Momentan rolurile care au rămas cu mine sunt cele de care nu am avut destul timp să mă bucur, pentru care perioada de pregătire a fost foarte scurtă, iar eu prea puțin curajoasă și prea temătoare, căci în facultate am avut de parcurs un lung drum pentru a putea descoperi libertatea scenică și pentru a putea scăpa de inhibiții. Așadar, consider că nu am reușit să profit la maxim de oportunitățile anumitor roluri. Mă refer la cele din examenele de actorie precum Sofia Egorovna din Platonov sau Elena Andreevna din Unchiul Vanea. Au rămas cu mine pentru că mi-aș dori să le pot lucra și acum, când libertatea mea este mult mai mare pe scenă, când am înțeles cât de cât cum le-aș putea aborda. Iubesc Cehov și mi-aș dori enorm să mai am ocazia să descopăr universul personajelor sale din nou.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.C.: Într-un spectacol sau rol caut să învăț, caut provocări, caut profunzime. Fiecare experiență contribuie la dezvoltarea noastră. Deci, din punctul acesta de vedere, momentan, pentru mine nu e important ce fel de personaj joc, fie că este un om fără scrupule sau de moravuri ușoare, fie că joc o doamnă de viță nobilă sau o prințesă, pentru mine experiența este extrem de importanță. Alegerile pe care le-am făcut până acum legat de echipele de creație au avut la bază mai mult textul sau proiectul în sine, decât niște principii clare. Dar, de acum înainte știu sigur un lucru după care mă voi ghida, cel puțin ca punct de plecare: ca toată lumea să ajungă la timp...:)
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.C.: Nu am niciun răspuns pentru această afirmație, sincer... cred că și eu mă tem într-o anumită măsură de viitor, dar nu vreau să o recunosc, mai ales că scopul meu nu este așa-zisa faimă sau banii, ci deplinătatea meseriei, să reușesc să exprim și să dau tot ce am... nu mă gândesc neapărat la bani... cel puțin anul acesta... și poate următorul:) Probabil că realitatea mea e destul de iluzorie, încă. Sau poate cheia marilor succese este să faci totul cu iubire absolută și restul va urma.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.C.: Când eram mică voiam să fiu cântăreață. Țineam concerte în fața blocului pentru părinți și vecini... după mi-a trecut. Ideea e că mereu am știut că vreau să fac ceva în domeniul artei, pictam foarte mult, desenam încontinuu, devenise un fel de terapie. Singurul sport pe care l-am putut face a fost dansul, cumva totul era interconectat. La actorie nu mă gândeam pentru că părea ceva foarte departe, ceva ce nu aș fi putut atinge. Când a fost nevoie să aleg o facultate voiam atât de tare să dau la actorie, dar eram atât de speriată... ziceam că mă fac psihiatru, că așa pot să analizez străfundurile minții și sufletului omenesc (cam ce facem și noi pe aici), iar într-o zi mi-am zis că viața e scurtă și că ar trebui să fac ce vreau eu și că sufletul îl descopăr mai bine prin artă... deci, nu mi-am dorit niciodată cu adevărat să urmez altă carieră. Iar de asta sunt sigură 100% și mi-am confirmat-o prin 2020 când am picat prima dată admiterea la teatru și am făcut un an de SNSPA... am crezut că acolo îmi voi găsi sfârșitul:):)
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
A.C.: Teatrul este unic din ambele puncte de vedere, teatrul e libertate și iubire, e aici și acum, nu mai poți relua niciodată ce ai simțit sau făcut, nicio reprezentație nu va fi la fel, în asta îi constă magia. Filmul, din punctul meu de vedere, e mai tehnic, mai exact. Ce e impresionant e că intimitatea realității pe care o creează filmul poate fi reluată până la perfecțiune, adusă într-o formă dorită. Teatrul e imperfect și crud. Am avut mai multe experiențe cu teatrul, iar cele de film au fost scurte, lucrând la câteva proiecte televizate cu o durată mică de filmare, unde totul era la foc maxim și la câteva scurtmetraje; mai am multe de descoperit.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.C.: Mi-e foarte greu să aleg una singură din fiecare...
Carte... este una la care mă întorc tot timpul și pe care o tot recitesc de când am intrat la facultate. Subliniez mult pe cărțile mele, tot ce mă inspiră, și îmi place să revin la gânduri care ușor-ușor devin proprii: Caiete 1 - Emil Cioran, nu știu, e ca un prieten ale cărui gânduri mi-au fost alături în singurătatea schimbărilor care au venit odată cu mutarea la București și parcursul facultății.
Irréversible regizat de Gaspar Noe sau... La haine al lui Mathieu Kassovitz... nu pot să explic de ce, trebuie să vă uitați (de aici dragostea pentru Vincent Cassel), iar melodie Vama Veche de la Vama Veche, mă liniștește.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
A.C.: Mi se pare tare amuzant că răspunsul la întrebarea asta este nu... nu am hobby-uri care să nu aibă legătură cu arta. Cam tot ce fac se leagă de artă. Nu pot să stau fără să cânt sau să ascult muzică. Când simt nevoia să mă eliberez dansez sau cânt la chitară, iar când vreau să găsesc liniște desenez... când vreau să descopăr lucruri noi citesc. Poate că ar trebui să mă apuc de IT sau de cățărat, sigur voi avea multe de învățat din asta... sau poate o să mă apuc să citesc o carte despre asta, sau o să am vreun rol vreodată de contabil sau matematician și mai descopăr lucruri noi:)
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.C.: Înscrierea la Gală a fost așa mai mult ca un act de curaj, o îmbărbătare. Ne-am înscris pe ultima sută de metri. Așteptările mele sunt mari referitoare la ce am de învățat. Am zis încă de la început că mergem cu inima deschisă și că ce ne dorim cel mai mult e să învățăm, să cunoaștem oameni noi, să descoperim. Eu, personal, nu m-am gândit neapărat la premiu, cât la experiență. Cred că e o oportunitate minunată.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
A.C.: Cred că despre asta e actoria, despre unicitate, despre identitate. Mă bucur că am reușit să iau parte la această ediție a Galei Hop și să lucrez la autenticitate și identitate artistică.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Mircea Nică)