Studii: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, specializarea Artele spectacolului, actorie la clasa Monica Ristea și Elena Purea, promoția 2020 (licență) // Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Artele spectacolului, Arta actorului, clasa Gavril Cadariu, promoția 2022 (master)
Participă la Gala HOP 2025, la secțiunea Grup cu momentul Swipe Right for Lysistrata, alături de colegele sale: Denissa Rogoz și Cătălina Gulan.
Oana Balaci: Cum te-ai descrie ca artist? Dar ca om?
Andrea Mihaela Cuc: Un om care încearcă să se exprime prin toate mijloacele disponibile. Un suflet curios înarmat cu imaginație și sensibilitate.
O.B.: Cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi actoria?
A.M.C.: Dintr-o întâmplare! Voiam mult să mă înscriu la liceul de muzică, dar după doar un an de pregătire nu mă simțeam pregătită. Am aflat însă că există un liceu de artă dramatică unde se studiază și canto, de acolo mai departe nu a fost greu ca lumea aceasta să mă fure. Cu riscul de a părea siropoasă, cred că am ales să continui acest drum pentru schimbările ce au loc în mine în timpul lucrului la un spectacol.
O.B.: Dacă nu ai fi actor, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
A.M.C.: Îmi place să spun că vin dintr-o familie de negustori. Începând cu străbunicul meu, mare parte din familia mea a rămas în acest peisaj, iar eu de asemenea dezvolt și dezbat diverse posibile idei de afaceri. Probabil undeva în lumea asta mi-aș fi găsit locul ca mică antreprenoare.
O.B.: Ce speri să găsești mereu atunci când lucrezi la un spectacol/film?
A.M.C.: Deschidere, siguranță, dialog, curiozitate, onestitate, dorință de muncă, libertate, curaj, generozitate. Îmi place să lucrez și să fiu în spații cu oameni care au căutări, care sunt curioși, care își lasă orgoliul la ușă când lucrează, care au curaj să se exprime și au grijă de ceilalți. Pentru mine repetițiile și procesul sunt cele mai importante.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.M.C.: Citesc și răscitesc textul, analizez, probez tot ce se poate. Îmi imaginez lumi, caut referințe, inspirație. Imaginația mea funcționează foarte mult vizual așa că adesea am imagini ipotetice în minte. Mai apetisante însă, după etapa de lucru individual, sunt repetițiile și relația cu colegii în scenă.
O.B.: Ce apreciezi la teatru și ce apreciezi la film?
A.M.C.: La teatru apreciez efemeritatea lui, puterea și reamintirea faptului că suntem aici și acum, fără vreo garanție că există și un mâine. Simplitatea cu care colaborează cu imaginarul spectatorului, dialogul și forța sa de a deveni o armă. Filmul pe de altă parte este mult mai aproape de tipul meu de imaginar, de modul în care văd eu interior ideile. Detaliul, muzica, cadrele și intimitatea cu care poți intra în imaginarul celuilalt. Îmi place că poate fi transportabil, o memorie vie, accesibilă.
O.B.: Este vreun rol pe care ai visat mereu să îl joci? Dacă da, care?
A.M.C.: Nu am avut niciodată vreun rol mult visat, dimpotrivă de câte ori am primit un rol care mă speria sau de care îmi era frică mi s-a dovedit că e mult mai copios decât credeam eu. Îmi doresc roluri care să mă provoace, care să-mi dea de gândit și de muncit.
O.B.: Care personalități din domeniu te inspiră cel mai mult?
A.M.C.: Grzegorz Jarzyna, Eugenio Barba și Krzysztof Warlikowski sunt câțiva oameni care m-au făcut să-mi amintesc de ce iubesc ceea ce fac și soiul de oameni de care vreau să mă înconjor. Mi-au stârnit pasiunea și pofta de a căuta, de a munci, dar și o mare bucurie a faptului că trăiesc în aceeași eră cu ei și că pot să le văd munca mai aproape.
O.B.: Unde e linia ta personală de echilibru între stabilitatea financiară și libertate creativă?
A.M.C.: E o luptă continuă între cele două. Un echilibru volatil întrucât creativitatea pe stomacul gol vine cam greu. Cred însă că și această luptă e venită să mă învețe să mă zbat și să muncesc mai mult pentru ceea ce-mi doresc.
O.B.: Cât de relevante consideri că sunt premiile și recunoașterile oficiale în acest domeniu?
A.M.C.: Cred că relevanța lor provine din ușile pe care ți le pot deschide, din încrederea pe care ți-o dă faptul că într-un punct din linia aceasta a carierei cineva a considerat munca ta importantă și demnă de văzut și de ceilalți. Nu cred că un premiu te face celebru sau îți rezolvă problemele, cred în muncă.
O.B.: Alege un film, un spectacol și o melodie care te-au marcat în ultimul an și descrie-le pe fiecare într-o propoziție.
A.M.C.: Film: The Favourite, regia Yorgos Lanthimos - E un poem despre strategie și lupta dintre frica de vulnerabilitate și pasiune. Un univers interior expus atât de excentric încât pare ciudat. Filmele lui Yorgos Lanthimos sunt mereu niște poeme.
Spectacol: Vizionara, regia Milo Rau la Schaubühne Berlin - Un spectacol care pe mine ca actriță m-a făcut să-mi reanalizez limitele, fie că vorbim de cele fizice sau mentale. Mă gândesc adesea până unde poți merge într-o căutare de orice fel, cât de mult este prea mult sau extrem. Unde se termină pasiunea și începe obsesia?
Melodie: London Grammar - Non Believer - Ceva care mi-a dat speranță și energie adesea când nu mai aveam. Mi-a stârnit imaginația mereu și m-a dus spre gânduri retrospective. E o melodie care va trăi veșnic în mine dintr-un motiv sau altul.
O.B.: Ce înseamnă pentru tine Gala HOP?
A.M.C.: O oportunitate extraordinară de a lucra cu oameni, a ne contopi pentru câteva zile în același sos, de a dezbate și împărtăși idei, de a lua legătura cu colegi de breaslă pasionați, de a ne inspira unii pe alții și de a învăța.
O.B.: Ce părere ai despre tema de anul acesta, "povești vechi, atitudini noi"?
A.M.C.: E un exercițiu care îți pune mult mai mult mintea la contribuție în procesul de lucru. Posibil mai greu față de temele edițiilor trecute, dar o provocare binevenită.
O.B.: Cum ai ales momentul tău de la Gala HOP 2025?
A.M.C.: A fost un parcurs interesant și încurajator. Ne doream să construim ceva împreună și după ce am discutat căutările noastre interioare, am găsit un subiect comun care ne măcina. Ulterior am citit și căutat diverse texte care să vibreze cu ce ne doream noi, iar punctul în care am găsit textul Lysistrata părea că totul începe să aibă sens. A fost un proces cu multe fluctuații și poticniri în "Are sens?", dar în final ne-a apropiat și stârnit pofta de lucru și mai mult.
O.B.: Dacă ar fi să scrii mâine o piesă de teatru, ce subiect ai aborda?
A.M.C.: Despre fragilitate! Noi, oamenii, suntem așa de mult asemenea unor globuri de sticlă mergătoare și e tare păcat că nu știm să avem grijă de noi înșine și de ceilalți mai mult. Trăim într-un secol extrem de individualist.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.